Senatorul PSD Daniel Savu îl acuză pe senatorul Sorin Serioja Chivu, de la UNPR, că ar fi fost în spatele numirii în funcţia de şef al Vămii Ploieşti pe Cornel Costea, cel ridicat de DNA joi.
Chivu neagă că l-ar fi sprijinit pe Costea şi spune că UNPR a avut alt candidat pentru postul de şef al Vămii prahovene.
„S-a folosit numele meu, sunt dator să clarific. Costea Cornel nu are susţinerea UNPR Prahova şi în niciun caz susţinerea lui Sorin Chivu. E dureros că nu respectaţi, nu faceţi verificări. M-am întâlnit înainte de a fi numit şi mi-a solicitat să îl sprijin, i-am zis că UNPR are alt candidat pentru acest post, pentru când se vor organiza concursuri”, a declarat Sorin Chivu la Realitatea TV.
Intrat în Parlament pe listele PSD, Sorin Serioja Chivu şi-a dat demisia anul trecut din rândurile social-democraţilor pentru a fi independent. Ulterior, a intrat în UNPR. Potrivit declaraţiei de avere, Chivu deţine mai multe terenuri şi case în Bucov şi Ploieşti, circa 30.000 de lei în conturi, acţiuni şi împrumuturi de circa 200.000 de lei.