Senatul a respins depolitizarea SRTv şi SRR

Senatul a respins, în şedinţa de plen de miercuri, propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, iniţiată de Raluca Turcan (PDL), după ce proiectul fusese respins de Camera Deputaţilor. Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune a […]

De cotidianul.ro - Autor
Senatul a respins depolitizarea SRTv şi SRR

Senatul a respins, în şedinţa de plen de miercuri, propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, iniţiată de Raluca Turcan (PDL), după ce proiectul fusese respins de Camera Deputaţilor. Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune a […]

Senatul a respins, în şedinţa de plen de miercuri, propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, iniţiată de Raluca Turcan (PDL), după ce proiectul fusese respins de Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune a întrunit doar 17 voturi pentru, 14 abţineri, în timp ce 41 de senatori au votat împotrivă.

Raportul Comisiei de cultură a Senatului era favorabil propunerii legislative, cu amendamente.

În timpul dezbaterilor din plen, preşedintele Comisiei de cultură, artă şi mijloace de informare în masă, Sergiu Nicolaescu, a cerut retrimiterea proiectului la comisie, pentru rediscutare.

„Vreau să-mi fac mea culpa. Astăzi de dimineaţă m-am întâlnit cu nişte sindicalişti din cadrul SRTv şi SRR. Concluzia la care am ajuns este că în cadrul Comisiei ne-am pripit. Eu v-aş ruga să faceţi o excepţie şi să amânaţi discutarea acestei legi pentru că, în condiţiile actuale, eu nu pot să o mai susţin”, a spus Nicolaescu.

În schimb, senatorul Radu F. Alexandru (PDL) a susţinut că Senatul trebuie să dea un vot final în şedinţa de miercuri.

„Nu este forma care a ieşit din comisie perfectă, nu e o formă care dă satisfacţie nici celor care ne-au asistat la elaborarea acestei iniţiative, nici nouă, membrilor comisiei, nu ne dă satisfacţie din toate punctele de vedere, dar este un pas înainte. A retrimite acum legea la comisie este un demers absolut irelevant. Aveţi posibilitatea ca prin votul dumneavoastră fie să acceptaţi această nouă iniţiativă legislativă sau să rămânem în continuare pe forma veche a legii şi, într-o sesiune următoare, să încercăm o lege mai bună. Putem vota pentru sau împotrivă acum, iar în funcţie de asta vom găsi calea cea mai potrivită”, a declarat Radu F. Alexandru.

Sergiu Nicolaescu a ţinut să-i reamintească lui Radu F. Alexandru faptul că iniţiatorul legii este deputatul PDL Raluca Turcan. „Cum poate PDL să voteze împotrivă?”, a continuat preşedintele Comisiei de cultură, artă şi mijloace de informare în masă. La rândul său, Radu F. Alexandru a negat că senatorii PDL ar vota împotrivă.

Propunerea lui Sergiu Nicolaescu a fost respinsă cu 61 voturi împotrivă, 5 favorabile şi 2 abţineri.

Propunerea legislativă viza, în principal, depolitizarea conducerilor SRTv şi SRR.

În timpul dezbaterilor, un grup de circa 20 de sindicalişti din SRTv şi SRR a asistat la şedinţă. La momentul votului, sindicaliştii, aflaţi la balconul sălii de plen, au indicat senatorilor, prin gesturi, respingerea propunerii legislative.

Senatul avea competenţă decizională în privinţa acestei propuneri legislative.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.