Senatul a adoptat Legea privind split TVA

Senatul a adoptat marți proiectul de Lege de aprobare a ordonanței 23/2017 privind plata defalcată a TVA, care se va aplica companiilor aflate în insolvență sau înregistrează întârzieri la plata TVA.

Proiectul Legii de aprobare a Ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA a fost adoptat cu 54 de voturi „pentru” și 45 „împotrivă”.

Potrivit noilor reglementări adoptate de Comisia de buget-finanţe a Senatului, „au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA (…) pentru încasarea şi plata TVA şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA (…) pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 1500 lei în cazul contribuabililor mari, 1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici şi 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;
b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA mai vechi de 30 de zile de la scadenţă, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 1500 lei în cazul contribuabililor mari, 1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici şi 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;
c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”.

De asemenea, cei care optează benevol pentru sistemul defalcat de plată a TVA pot renunța la acest mecanism la sfârșitul anului fiscal, dar nu mai devreme de un an de la data la care a început să li se aplice măsura.

Pe de altă parte, companiile care intră sub incidența legii privind plata defalcată a TVA, adică cele care au înregistrat întârzieri la plata taxei sau care au fost în insolvență, pot renunța la măsură în termen de șase luni de la data în care nu se mai află în situația respectivă.

Totodată, companiile care optează benevol pentru sistemul de plată deflacată a TVA beneficiază de două facilități. În primul rând, vor primi o reducere de 5% la plata impozitului pe profitul aferent trimestrului IV al anului fiscal 2017.

În al doilea rând, le vor fi anulate penalitățile de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017.

Senatorul PMP, Traian Băsescu, a susținut, în plenul Senatului, că plata defalcată a TVA nu trebuie să existe în sistemul de taxe indirecte din România. „Cred că ne pregătim să facem o eroare cu amendamente. Guvernul ne propunea o eroare fără amendamente. Acest split TVA nu are ce căuta în sistemul de taxe indirecte din România. De exemplu, unul din argumentele Ministerului de Finanțe este diminuarea evaziunii fiscale. Oameni buni, evaziunea fiscală nu o fac firmele despre care se știe că au datorii la TVA, ci o fac firmele despre care nu se știe nimic”.

Băsescu a întrebat Ministerul de Finanțe câte societăți din România vor intra sub incidența split TVA.

„Aveți un răspuns, aveți o evaluare? A doua întrebare: câți dintre cei care vor fi obligați să se înroleze în acest split TVA sunt firme aduse la a nu-și plăti TVA-ul datorită întârzierilor rambursării TVA de către Ministerul de Finanțe”, a spus Traian Băsescu.

Senatorul PNL, Florin Cîțu, a declarat că „ singurul lucru pe care putem să-l facem decent pentru România este să o eliminăm și să o luăm de la capăt cu altceva mai bun”. Cîțu a adăugat că TVA Split încearcă să elimine evaziunea fiscală și că aceasta nu o fac cei care au cont în bancă și cont de TVA, ci cei care nu au cont.

Senatorul PSD, Niculae Bădălău a afirmat, în schimb, că această ordonanță era necesară pentru îmbunătățirea și pentru sănătatea mediului de afaceri.

„Și o variantă și cealaltă sunt la nivel de speculație. Sperăm să întărim disciplina bugetară și resursele bugetare atrase la bugetul statului la momentul când ele se datorează”, a comentat ȘerbanNicolae.

PNL, USR și UDMR s-au arătat împotriva acestui proiect.

„Este binevenită o îmbunătăţire la Camera Deputaţilor, care trebuie să fie o respingere a Ordonanţei şi de implementare a unor măsuri din partea Ministerului de Finanţe în vederea readucerii la lumină a comerţului ilicit”, a declarat Tanczos Barna, senator UDMR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Este cel mai important lucru : PSD-ul sa reglementeze rapid IMPOZITAREA (cifra de afaceri si TVA) MULTINATIONALELOR. Riguros, corect si simplu.Toate scandalurile, profesionist intretinute, se vor opri brusc! Toata sabotarea guvernarii, actiunile” binomului” sri-dna, Soros cu o.n.g..-urile si presa propaganda, Basescu, doamnele Pralong cu presedintele Iohanis si Guseth, toate se vor opri pentru ca totul este finantat de lobby-ul multinationalelor. Cand totul va fi reglementat riguros lobby-ul nu va mai avea rost si va fi stopat. Totul, daca avansezi in analiza din treapta-n treapta duce la loby-ul multinationalelor care vor sa mulga nestingherite, fara impozitare, Romania. Vor evaziunea, furtul cu miliardul! Asa zisa” dereglementare”. Pentru asta mint, scuipa, fac crime (vezi Colectiv), finanteaza sabotaje. Totul pentru a nu se ajunge la reglementare, impozitare riguroasa. Daca este facuta totul se va opri si vom putea sa ne dezvoltam.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.