De senzație: Cici i-a dat pe spate pe toți!

Jucătoarea americană Catherine Bellis, ocupanta locului 600 WTA, s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open. Sportiva de 20 de ani, fostă ocupantă a poziției 35, este surpriza din turneul feminin, reușind să se recupereze după numeroasele accidentări suferite.

Catherine, zisă Cici, a ajuns în turul al treilea de la Australian Open, joi, după ce a învins favorita 20 a întrecerii, Karolina Muchova, scor 6-4, 6-4.

Deși a ajuns pe locul 600 mondial, Bellis a intrat în competiție grație clasamentului protejat. În intervalul aprilie 2018-decembrie 2019, americanca a putut evolua la un singur turneu, cel din Texas, astfel că anul 2020 l-a început de pe poziția 855.

După numeroasele accidentări avute în zona brațului, lui Bellis i s-a transmis de către un medic că nu va mai putea juca tenis niciodată. Tânăra jucătoare nu a renunțat, iar după o lungă perioadă de recuperare a revenit.

„Am făcut un RMN, iar trei medici diferiți mi-au spus că voi fi bine. Sunt bine acum, mă simt excelent. Nu am nicio durere”, spunea Catherine Bellis, pentru WTA, în luna noiembrie a anului trecut.

Cici a impresionat încă de la vârsta de 15 ani, când a eliminat-o pe favorita 12 de la US Open 2014, Dominika Cibulkova. În august 2017, ea a ajuns pe locul 35 WTA, fiind cea mai tânără jucătoare din top 50.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Cici e foc de simpatica si cred ca va fi o mare jucaatoare!Si Nadal era/este plin de accidentari,dar asta nu l-a impiedicat in cariera!Determinarea e totul in sport!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.