Separatiștii catalani se dezic de ”clubul decadent” numit UE

Naționaliștii catalani au mizat constant pe susținerea ideii europene, în speranța recunoașterii independenței regiunii spaniole de către instituțiile de la Bruxelles sși de către capitalele țărilor UE. Refugiat la Bruxelles, unde se judecă acum extrădarea sa în Spania, fostul președinte al regiunii Catalonia, Carles Puigdemont, pare să-și fi schimbat sentimentele față de UE.

Într-un interviu acordat televiziunii israeliene Canal 1, Puigdemont a spus că UE este ”un club de țări decadente” și, ca profeție autoîmplinita, a vorbit și despre o ieșire a Cataloniei din UE, ”Catexit”. ”Este un club de țări decadente, depășit moral, guvernat de o mână de oameni și care este legat de interese economice tot mai contestabile”, a spus Puigdemont. Cu o lună înaintea alegerilor anticipate convocate de Madrid în Catalonia, pe care separatistul Puigdemont le consideră legitime, el spune că va acționa pentru a ”schimba” actuala stare de fapt, dar că nu exclude ieșirea Cataloniei din UE – de altfel este singura cale pe care Bruxellesul o prevede pentru regiunea spaniolă, în cazul ruperii de Spania. ”Cei care trebuie să decidă sunt catalanii, cum trebuie să o facă și alte popoare europene. Vreți să fiți în UE? În ce condiții? Vom vedea ce va spune poporul catalan”, a spus Puigdemont, care știe că formațiunea sa politică va fi marea perdantă a alegerilor, după cum o arată sondajele.

”Cu puțin timp în urmă, separatiștii contau pe UE pentru a face presiune asupra guvernului lui Mariano Rajoy și a debloca situația din Catalonia. Însă nimic din toate astea nu s-a întâmplat, dimpotrivă”, scrie El Periodico de Catalunya. Puigdemont a fugit, de fapt a fost lăsat să fugă, din Spania în momentul în care a aflat că va fi arestat pentru rebeliune, alături de alți capi ai mișcării separatiste care au participat la declararea unilaterală a independenței. A fugit la Bruxelles în speranța că ”din inima Europei, va denunța decizia guvernului spaniol, alături de deficitul democratic pentru care acuză guvernul de la Madrid”, scrie ziarul catalan. Puigdemont a plătit un avocat flamand, adept al ruperii Flandrei de Belgia și specializat în reprezentarea membrilor grupării bașce ETA (grupare catalogată drept ”teroristă” de UE, SUA, Spania, Franța, Marea Britanie) și speră că va putea fugi de justiția spaniolă, acceptând în paralel să candideze la alegerile organizate chiar de guvernul de la Madrid pe care îl acuză.

Slalomul lui Puigdemont printre legea spaniolă pe care  încălcat-o, propriul popor pe care l-a părăsit fugind în Belgia, UE pe care a susținut-o pentru ca apoi să se dezica de ea are un singur scop: agitarea spiritelor naționaliștilor catalani pentru ca partidele pro-independență să nu sufere o înfrângere usturătoare la alegerile din decembrie. Dincolo de asta, Puigdemont nu face decât să calce pe urmele lui Nigel Farage, fostul lider al curentului pro-Brexit din Marea Britanie, care, odată ce și-a văzut țara ieșind din UE și a zărit și perspectivele sumbre ale ”divorțului” european, a fugit din politica mare, pastrându-și însa postul plătit din bani europeni din Parlamentul de la Bruxelles.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

6 Comentarii

  1. Ca separatistii catalani se dezic de UE e nimic! Ce-o fi cand UE se va dezice de catalani? Ia uitati-va la britanici, cum se dau de ceasul mortii doar-doar vor indupleca UE sa nu le taie toate macaroanele!

  2. Vad atata fanatism in favoarea neobolsevismului care este „lumina neagra” a acestei UE!
    Nu este subiect de drept international, nu este formata prin vointa popoarelor ci o manevra masonica aliniata planificarii sataniste a distrugerii familiei, neamului si credintei- elementele fundamentale de identitate personala si de grup.
    Catalonia ESTE o natiune cu istorie, limba, cultura PROPRII.
    Au gresit ca la „revolutia romana” – „fara violenta”!
    Fara violenta … dar numai cu arma in mana iti aperi viata si aici au fost prada sacalilor globalisti cazand victime ale propagandei.
    Nu poti fi suveran daca nu iti poti apara suveranitatea, indiferent de cum suna regulile/legile altora.

    • Vezi cam stramb lucrurile, pentru ca exact faramitarea teritoriala este dorinta globalistilor pentru a nu se infrunta cu state puternice in tentativa lor de a controla intreaga lume.

  3. Pentru idealisti democratia si libertatea e ce viseaza Puigdemont, pentru taietorii de cascaval sunt linguritele si furculitele cu care isi hranesc diversionist exploatatii si batele cu care isi miruiesc pe cei care le atenteaza la cantitatea si calitatea cascavalului – altceva nu-i decat gura racita si vreme pierduta.

  4. Ceea ce sustineam recent pe tema acestui aventurier ratat s-a adeverit !!! Atunci eram facut cu ou si cu otet de diferite umbre umane… pt acest impostor politic ar fi mai bine daca nu ar fi ales pt ca va fi obligat sa se intoarca in Spania…si va face inchisoare pt rebeliune… mai nou doar un sfert dintre catalani ar dori separarea de Spania… Viva Spania !

  5. Dupa ce o sa primeasca 20 de ani de puscarie in Spania va divorta si nevasta romanca de el. Eu cunosc justitia spaniola , acolo nu se joaca nimeni cu acuzatiile. Si autoritatile belgiene de abia steapta sa il expulzeze pentru a nu isi strica relatiile cu una din cele mai importante tari ale UE si NATO.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.