Între 13 – 18 decembrie, Fundaţia Principesa Margareta a României şi Cărtureşti îi invită pe toţi copiii iubitori de basme, fie ei cuminţi sau năzdrăvani, într-o călătorie fermecată pe tărămul poveştilor.
Pentru al patrulea decembrie consecutiv, cei mici sunt aşteptaţi în jurul bradului împodobit, din mansarda librăriei Cărtureşti din Arthur Verona, în fiecare seară, începând cu ora 19.00.
Însoţiţi de povestitori celebri, înconjuraţi de cărţi, într-o atmosferă de sărbătoare, cei mici vor porni la drum pe urmele eroilor preferaţi, într-o lume de basm, presărată cu suprize.
Pe parcursul celor şase seri tematice, copiii vor descoperi că, pentru a fi spuse, poveştile nu au întotdeauna nevoie de cuvinte: personajele de poveste pot prinde viaţă şi prin intermediul desenului, al diapozitivelor, al fotografiei, prin muzică, teatru de păpuşi sau mimă.
Scopul proiectului este de a-i familiariza pe copii cu poveştile clasice, de a încuraja lectura, dar şi de a oferi celor mici o alternativă de petrecere a timpului liber, departe de televizor şi calculator.
Programul „Serilor de Poveste” a debutat luni 13 decembrie cu o poveste muzicală, cântată de mezzo-soprana Claudia Măru Hanghiuc de la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Marţi, 14 decembrie, poveştile spuse de Eugen Cristea şi Cristina Deleanu vor fi însoţite de diafilme, iar miercuri, iubita actriţă a Teatrului „Ion Creangă”, Alexandrina Halic împreună cu păpuşile create şi mânuite de copii şi vârstnici de la Centrul Generaţii al Fundaţiei Principesa Margareta a României vor conduce publicul în lumea basmelor. Joi, este seara de desen, iar graficianul-surpriză va da viaţă personajelor evocate de povestitorii Alexandru Arşinel, Bianca Brad, Liana Stanciu şi George Mihăiţă. Vineri, Adelaida Zamfira şi Nicolae Nasta vor crea prin mimă şi gest personaje şi întâmplări de basm, iar Noul Cinematograf al Regizorului Român, de la Muzeul Ţăranului va oferi copiilor 3 scurt metraje ale marelui pionier al filmului mut, Charlie Chaplin, într-o seară dedicată poveştilor fără cuvinte.
Serile de Poveste 2010 se încheie sâmbătă 18 decembrie cu o seară de fotografie. Cei mici vor fi invitaţi să vadă lumea prin lentilele aparatului de fotografiat, îndrumaţi de „Alice în ţara minunilor” şi de „Pălărierul Nebun”.