Șeful serviciului de informații interne din Germania (BfV), Hans-Georg Maassen, a acuzat luni companiile tech americane, între care și Facebook, că nu își asumă suficient responsabilitatea pentru conținutul site-urilor lor, subminând democrația pentru că nu fac distincție între fapte și opinii, relatează Reuters, citată de Agerpres.
”Astăzi descoperim o «a cincea putere» care emite pretenții, dar care până acum nu a vrut să-și asume nicio responsabilitate socială”, a declarat Hans-Georg Maassen în cadrul unei conferințe privind securitatea informatică organizată de cotidianul german Handelsblatt.
”Acestea sunt companii digitale uriașe care se consideră numai transportori de informații și care se ascund în spatele privilegiilor legale de care se bucură platformele online pentru că nu vor să preia verificarea editorială a conținutului lor”, a mai spus Maassen.
Germania a fost unul dintre susținătorii principali ai unei reglementări mai stricte a rețelelor de ”social media”, adoptând în iunie o lege care introduce amenzi de până la 50 de milioane de euro în cazul în care rețelele sociale nu reușesc să elimine prompt mesajele care îndeamnă la ură.
Maassen a salutat faptul că Facebook a recunoscut că milioane de utilizatori au vizualizat anunțuri politice ce aveau drept scop divizarea opiniei publice, anunțuri promovate prin intermediul unor conturi având legături cu guvernul Rusiei, inclusiv în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale americane din 2016.
”Pluralismul democratic își pierde fundamentele dacă nu mai este bazat pe fapte, iar realitatea este redusă la opinii”, a mai spus șeful serviciului german de informații interne.
Nemtzoilor, daca nu va convine cu fortze oculte nu uitati ca de la voi din Bavaria a inceput noua era moderna societatilor oculte. By the way, ia vorbiti voi cu Johannis, „johannitul” sa nu se mai foloseassca de Binomul care dicteaza Statului Paralel din Romanica.
Dacă îi afectează pe nemți este grav, dacă deturnează rezultatele alegerilor și generează haos la alții,vezi România ultimilor ani și a ultimelor zile este libertate de comunicare și opinie. Să o țină tot așa cu Internaționala mondialistă și folosire rețelelor “social media” la tăsturnat guverne și regimuri că le vine și lor rândul cu toate amenzile promise. Sigur și atunci de vină va fi nu sărăcirea populației ci deconspirarea minciunii prin conturile rușilor.