Serviciile secrete românești pot fi listate la bursa neagră

Nu avem o clasă politică și nici un mediu democratic stabilizat care să genereze comportament politic. Această constare ar putea dobândi oarecare greutate dacă ar exista o minimă grilă a eficienței opoziției parlamentare. Cum nici aceasta nu poate fi regăsită în tot mai neagra aglutinare a reprezentărilor publice de la noi, nu rămâne decât a căuta cauza unei situații cu dramatice consecințe în expandarea unei structuri ajunsă, în mod periculos, cea mai importantă.

Cu tot angrenajul deconspirării colaboratorilor fostei Securități, această instituție, cu nume schimbat, și-a redobândit o forță suspectă într-un regim democratic și într-o situație falimentară ca aceea din România. Deconspirarea foștilor colaboratori pare să fi fost o simplă operațiune de criză pe care nimeni nu o mai poate invoca în toată gravitatea ei. S-a ajuns exact în punctul în care s-a aflat incriminarea regimului stalinist și a derapajelor de către aparatul comunist. Mulți dintre colaboratorii fostei Securități girează statul actual. Dispariția partidului unic, respectiv a sistemului de funcționare, a fost înlocuită cu instituția care, în regimul anterior, a asigurat stabilitatea mortală a totalitarismului. Construcția statului democratic și a instituțiilor sale a fost în perioada recentă o mascaradă. În fapt, s-a reconstruit statul totalitar în folosul celor implicați în această operațiune.

S-a observat că România are o dedicare și o investiție enormă în servicii, așa cum putem constata un număr uriaș și inutil de parlamentari. Problema serviciilor este scăpată total de sub control în condițiile în care nu se mai poate stabili unde începe clasa politică și unde se află acestea. Controlul parlamentar al serviciilor reprezintă mai mult o formalitate pentru a mima rolul democratic, situație existentă și în comunism. Legea care ar trebui să guverneze clasa politică și serviciile, nu există decât în ambiguitatea instalată peste tot. Invocarea amenințătoare a legitimității de către servicii, prin persoane de o mediocritate cumva insuportabilă, este acceptată, probabil, numai prin subordonarea implicită a celor aflați în dialog.

Faptul ca avem unele dintre cele mai numeroase servicii din țările componente NATO, și o corupție pe măsură, ar trebui să fie obiect de dezbatere publică. Corupția românească este una, nu întâmplător, statală. Cheltuielile pe care le implică un asemenea derapaj instituțional, antidemocratic și paralizant pentru România par să nu mai poată fi cenzurate de cineva. Serviciile sunt peste tot, pentru că nici o lege nu a făcut ordine și nu sunt indicii că se poate clarifica o situație esențială ca aceasta. În fapt, serviciile nu sunt servicii, ci o confiscare a vieții publice, prin trafic de influență și control public, aducând grave atingeri constituționale și intereselor cetățenești fundamentale.

Dacă avem astăzi ceva sigur în România, acelea sunt serviciile, care numai în mimarea activității, prin supradimensionarea lor nu pot lucra decât împotriva interesului public. Asemenea tip de servicii aveau justificarea într-un stat ilegal precum cel totalitar, lucrând cot la cot cu cele sovietice, cu toată opoziția reală sau propagandistică invocată. Corupția implicată într-un asemenea tip de derapaj, prin conexiunile de serviciu, nu lasă loc doar interpretărilor, ajungând să fie dovedită ca atare. Clasa politică românească este major una în anexa serviciilor, altfel politicienii, cu certitudine, s-ar fi întrebat pe comisii și în plen ce reprezintă această megainstituție. Înșelătoarea stabilitate pe care o oferă este chiar prețul plătit printr-un un om politic tot mai corupt, încolonat, ajuns un pericol pentru societatea democratică.

Reforma serviciilor este însăși reforma României, respectiv responsabilizarea instituțională și individuală. Ea poate începe când omul politic nu va mai avea imunitate, și va funcționa prin contextul legalității și al interesului public. Disproporția puterii ( de inspirație mafiotă) în care serviciile au plasat România, este aceeași cu a bulversantei Securități, fostă instituție de bază jumătate de secol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Romania nu mai are serviciile ei. Desi sint organizate in Romania, platite din bugetul tarii, ele nu actioneaza in interesul Romaniei ci fac munca pentru altii! exact ca BNR! ura si la gara! ca de aia vine aici black cube si altii pe ling ei despre care nu s-a spus nimic inca! e banal de evident…

    • Adică exact ca și locatarul de la Palatul Cotroceni, bașca DNA, ca să nu mai vorbim și de executivul care în toate marile decizii se ghidează dupe indicațiile Licuricilor. De Parlament n-are rost să mai vorbim, acesta fiind doar o anexă a executivului, cu rol de decor.

  2. Dacă nici ăsta nu-i motiv de demitere şefei DNA, sau de demisie, înseamnă că Laura ştie mult prea multe, despre şmenuri grele în care sunt implicaţi atât preşedinţi ai României, cît şi persoane din afara Ţării, dar mai ales serviciile ! Altfel cum se fura în draci şi se distrugea România cum n-au făcut-o cele două războaie mondiale la un loc !

  3. Am mai spus, avem armata,politie,servicii,jandarmerie, bodyguarzi,SPP,cat pentru o tara de 100 milioane de locuitori!De cate ori apare madam Carmen Dan si incepe ca „avem un deficit de 20.000 de politisti” as intreba-o cum calculeaza si cine ii ia mintile cu astfel de cifre!Si academiile scot permanent mii si mii de absolveni in timp ce alti mii si mii se pensioneaza la 45- 50 de ani,in bataie de joc fata de ceilalti si se baga in randurile bodigarzilor,care au ajuns sa fie si in farmacii,cu observatia ca isi trag legi care impun companiilor private acest balast al bodiguarzilor!Cum sa progresam cu atati barbati si femei in putere care nu produc plusvaloare!!Au imaginat si jandarmerie calare,absolut pentru decor,desi se aude ca este o firma privata care arunca cu niste bani prin politie sa o tina angajata!Au ajuns sa trimita patrule de jandarmi pe partii de ski „sa tina animalele salbatice la distanta „pe banii firmelor care au aceste partii in arenda!Plus ca cel putin 80% din asa zisii europarlamentari au alte sarcini,verificati-le CV-urile!Plus ca nu exista practic domeniu al statului,companii,ministere,agentii nationale in care ,de la sefi de departamente si directori in sus sa nu fie ängajati”!Unde ajungem ?Probabil ca asta e democratia,chiar nu avem ce face !Dar la cat de activi sunt rusnacii pe forumuri,cred ca anumite lucruri le scapa !Stana romaneasca , s-a dovedit si in 1989 ,si in toata istoria,nu e pazita !

    • armata pentru 100 de milioane??? ha ha ha ha ha ha nu glumetule. armata e una singura: aia populara de aceea stagiul militr obligatoru TEBUIE reintrodus, ca genratii multe ajung carne macra in cazul in care vom fi nevoiti din nou sa ne aparam tara. 6-8 luni de instruire sint mai mult decit suficiente!

    • Cata:ce ai mai pus in gheata ?Eu am spus armata+ Politie+servicii…Tine tu,la tine acasa din munca aia amizera pe care o faci , 5 insi care beau si mananca pe banii tai,fraiero!Hai,ca poti!Iar la „armata obligatorie” in ziua de azi,numai femeile singure,parasite de amanti viseaza!Mai informeaza-te!

    • Mai draga # Amadeus! Realitatea cruda este ca dupa medici, politistii si jandarmii constituie categoria profesionala cea mai numeroasa care paraseste rromanica. Din aceasta cauza exista deficit. E grav!, Acum avem un medic la 42 de pacienti si doar un singur organ de represiune la cca 6 cetateni. Peste ocean exista un politist la fiecare 3 cetateni, acolo trebuie sa ajungem si noi, chiar sa-i depasim.

  4. Vai, inca imi beau cafeluta, dar mai sunt usor somnolent, am citit titlul si nu am vazut ultimul cuvant, asa ca m-am alarmat cumplit ca ar putea la bursa sa fie listate serviciile ce au atatea frauduloase activitati care-s preferential profitabile si de „nisa” specifica lor si ALARMAREA MEA CUM CA AR SI MAI INCURAJATE printr-o listare A CRESCUT LA COTE MAXIME. Sper sa nu le si vina ideea ca le-ar putea intr-adevar lista dp lansarea acestui titlu de articol, pt ca in tara in care se schimba primii ministri cum l-au schimbat pe dl Tudose orice e posibil din partea unui ong de rahat!

  5. Sa NU uitam!Un simplu lucru.Clar ca Buna ziua! Toate guvernele FSN, PDSR,PD, PDL, PSD, absolut toate, s-au bazat EXACTpe aportul acestor”Servicii”. Aceste guverne de hoti, provenite din PCR-ul revopsit, si mostenit de nepoti,s-a bazat exclusiv pe servicii!!! Ba le-au si inmultit intr-o veselie! Nu uit,ce a zis Constantinescu-Tap, „m-au invins serviciile! „.
    Nu e vorba de nici un stat „paralel”. E unul si acelasi.
    Problema e,ca smekerii,”clasa politica” ce s-a folosit in nestire de „servicii”, ca o arma preferata,ca o parasuta la hotiile inimaginabile facute pe sleau.
    Are alte idei.
    Toata cloaca asta de PSD si restul, are dulapuri intregi de schelete bine pastrate la „Servicii”… Si acum ,tzipa ca din gaura de sarpe. Au incalzit sarpele la san..Deliberat si cu buna stinta.
    Asa ca? Nici o mila!
    Iar factura? Trebuie platita.

  6. 1.”Nu avem o clasă politică ”
    Clasa politica este acea dezvoltata pe structura PCR.
    Aceleasi consilii judetene in care majoritatea o are PSD adica PCR si satelitii din celelalte formatiuni.
    Aceste consilii judetene cu primarii alcatuiesc PCRUl ceausist de odinioara, doar ca scopul nu este pt.a afirma „oranduirea socialista”ci oranduirea capitalista.
    Fiecare sef de judet-primar sau prefect caci avem conducere duala- a fost pus sa pazeasca,intareasca desfiintarea oricaror capacitati de munca productiva, trecerea lor la ei la consilii judetene si la familiile lor si de aceea ruina judetelor a localit.li se datoreaza , au fost improprietariti cu terenuri la lg.18/1991,cu soc.comerciale sau de stat etc.Bugetele le-au mers au fost hraniti si nu i-a interesat ce fac locuitorii, satenii sau suflarea unit.adtive.Pe timpul lui Ceuasescu luau niste plicuri cu salarii ,besteliti ca nu fac „planul”acum au mosii,livezi si vii adica „planul”i-a facut latifundiari ,baroni si marchizi sefi de judete ale „familiilor”.
    In spatele usilor inchise impart cu parchetele, politia, notarii si popii, firmele de constructii, sanatatea si invatamantul,imobiliarele si bancile si cine mai cumpara de la zarafi.
    2.”și nici un mediu democratic stabilizat care să genereze comportament politic”.Exact mediul „democratic”aratat mai sus de neo-comunistii ce si-au dat mana cu neo-securismul ,abuzand de lege si furtul puterii prin defunctul PCR ,mascat in „democratie”.Uzurparea legii,puterii,Constitutiei,regimul juridic al democratiei impune curatenie de la a-z,doar pe calea reformei totale,a unei legi a lustratiei si lg.electorale care sa selecteze valorile si numai valorile.Ce avem acum sunt mafiotii sicilieni.Peste tot.

    • PT. ILEANA …ACESTA ESTE ADEVARUL..! FARA ADOPTAREA LEGII LUSTRATIEI SI A LEGII CONFISCARII AVERILOR NEJUSTIFICATE …ROMANIA NU POATE DEVENI O TARA MODERNA SI PROSPERA !…CIUDAT CA ACESTE TEME ( FUNDAMENTALE ) , SUNT EVITATE DE PRESA SI COMENTATORI ! DE CE OARE ?

  7. Naivitatea dvs ma induioseaza. Lumea e condusa de cei cu bani foarte multi. Acestia isi angajeaza cei mai eficienti lucratori. Cei mai eficienti sunt cei care au informatia si cei care au toate conexiunile din economie in buzunar. De aceea oamenii din servicii conduc in numele bogatilor toate statele de pe pamantul asta. Cum sa reformezi serviciile, cand ele conduc Romania? E un non-sens. Singura perioada in care politicul a condus la noi a fost in perioada lui Ceausescu. Ghici cine l-a dat jos? Democratia e un concept care mai tine doar la naivi. Asa functioneaza lucrurile pe Terra.

  8. Sa fim seriosi. Un fost sef SPP declara in presa ca
    “Am vorbit cu cei ce decideau acest lucru, le-am recomandat să îl ajute şi aşa s-a şi întâmplat”, a relatat Dumitru Iliescu.“ in contextul numirii unui ales al poporului intr-o functie parlamentara. Nimeni nu zice nimic. Nici un ONG, nici o institutie de stat, nici macar parlamenul al suveran, nu ioropenii de la USR, Ciolosii, Macoveii, Ungurenii etc (ailalti normal ca percep situatia ca fiind absolut okay). Nici macar presa, suparatii de toate categoriile, CTP, Peiu, Badea si Ciutacu, Contributors cei rasati, alfabetizatul Naumescu sau razboinicu
    Tismaneanu? Aloo, seful serviciului de paza instrumenteaza o numire in parlament. S-a uitat cineva la legea de functionare a SPP? Nu cumva trebuie sa fie apolitici. Ma doare in spit de feuda lui Draknea cu Pahontu, dar cum Doamne iarta-ma sa nu ii pui in aceiasi oala.

    Noapte buna Romania. O sa dureze multe decenii.

    http://www.mediafax.ro/politic/dumitru-iliescu-fost-sef-spp-ponta-mi-a-cerut-sa-l-ajut-sa-devina-vicepresedinte-al-camerei-l-a-tradat-pe-geoana-16797664

  9. Ceea ce nu se intelege e ca in 1989 si 1990 a avut loc o „cotitura” de genul unei farse monumentale monitorizata de KGB si Gorbaciov
    prin care tarile fostului Lagar au renuntat temporar la…constructia socialismului. S-a revenit la situatia interbelica, cand PC-
    urile afiliate Comintern subminau democratiile capitaliste. Istoria sec.XX este plina de dovezi ale unor nenumarate activitati si
    operatiuni ilegale culminand in al doilea macel mondial ce a facut posibila aparitia LAGARULUI DE CONCENTRARE COMUNIST.Si inainte
    de 1945, ca si dupa 1989 au fost penetrate/s-au creat partide politicice, s-au clonat multimilionari, chiar miliardari rosii, mari
    proprietari de companii si monopoluri, in special in domeniul inarmarii!!! Descreieratii care numesc PSD „ciuma rosie” se fac a nu
    cunoaste aceste realitati istorice care indica clar ca partidele politice actuale sunt controlate de Securitatea cu nume schimbat.
    Si inainte de 1945 serviciile romanesti erau conduse de bolsevici gen Eugen Cristescu si Mihail Moruzov, iar Camarila lui Carol II
    era controlata de bolsevicii Elena Lupescu si Maresalul Palatului Ernest Urdareanu( asemanarea de prenume si facies cu Ernest
    Neulander fiind pur intamplatoare). Ciuma/hidra rosie sunt reprezentantii statului securist paralel care conduc nu doar partidele,
    ci si institutiile de forta, concentrand puterea politica si economica si invrajbind societatea pentru a o putea supune mai usor!

  10. PT. ADRIANA . Esti naiva ! Cine sa vorbesca despre cele 2 legi , cu adevarat vitale pt. tara , cind 90% dintre postaci s-ar incadra in ele , direct sau prin familii ! Ei sunt postaci ai ciymei rosii di interes , daca I-ar avantaja pnl , ar fi postaci ai pnl ! Numai o miscare puternica poate urni lucrurile in Romania !

  11. Adriana, cred ca esti aceea care gandeste rezonabil, nu cealalta Adriana care ma ataca din toate…pozitiile! Pe de alta parte ai
    laudat-o pe „ileana” care, dupa ce puncteaza relativ bine provenienta raului, o da in bara in final prin trimiterea la…mafii!?
    Ceea ce-i tradeaza pe postacii securisti de „dreapta” in mai mare masura decat pe postacii securisti de „stanga”, e tocmai faptul
    ca acuzand ciuma/hidra rosie, nu pun problema vitala de 29 de ani a LEGII LUSTRATIEI!!! Neadoptarea legii lustratiei a condus la
    situatia ca responsabilii de teroarea comunista ca decidenti sa nu plateasca, deasemenea uneltele lor din Securitate,Procuratura,
    Armata, Justitie, Militie. Or, eu ce tot spun aici,ca lovitura de stat a vizat realizarea cotiturii impuse de KGB-ul gorbaciovist,
    dar si salvarea nomenclaturii de dreapta pedeapsa in afara de a o capitaliza pentru teatrul de-a democratia. Legea lustratiei
    trebuia sa fie subsecventa, impunandu-se PROCESUL COMUNISMULUI. Tot eu sustin aici si sunt atacat de dreptaci, ca pe stangisti ii
    pot intelege ca o fac, de nebunia, fixismul pe securisti, neocomunisti, procesul comunismului, legea lustratiei, numai pentru ca
    securistii dreptaci nu vad contradictia de a se arata deranjati de atacurile mele la ceva ce ei apara! Contradictie dubla, fiind
    generata de faptul ca apar provizoriu Coalitia la care ei reduc ciuma rosie, ignorandu-se pe sine. Tratandu-i atat pe Dragnea,
    cat si pe Tariceanu ciuma rosie, uita ca unul a fost in PDL si celalalt in PNL si in consecinta AU FOST INFILTRATI ACOLO, deci eu spun adevaruri despre conservele securiste in partide. Eu vorbesc de TOATE CONSERVELE DIN TOATE PARTIDELE ALE SECURITATII !!!

  12. Hotia a inceput in 1989 si ridicata la nivel de politica de STAT de insusi primul “prim ministru” si de primul “presedinte” de pe meleagurile Romanesti dupa 1990. Pacat de acst pamant ales de Dumnezeu. Pacat de acest POPOR ROMAN, alesul lui Dumnezeu sa fie leaganul civilizatiei Europei. Nu noi suntem urmasii Romei ci Roma e urmasa noastra.
    Nu sunt comunist, nu sunt antisemit, nu sunt rasist, dar nici ateist. Cei care fac parte din alte secte isi bat joc de oamenii de pe aceste meleaguri. Nu ajunge sa le spui : „sa va fie rusine” dar este, poate, de ajuns sa fie aruncati afara din tara !!!
    Numiti, in articolele publicate, secta din care fac parte persoanele incriminate.( tradatori, sionisti, comunisti, hoti, revizionisti, regalisti, analfabeti, fanatici, etc. etc.)
    Lasati DIICOT, DNA, SPP, JUSTITIA, sa isi faca treaba. Nici Al Capone n-a putut fi condamnat pentru faradelegile lui, ci doar pentru evaziune fiscala. Si n-a mai iesit de la Sare. Nu accept nici o alta interpretare a celor spuse.

    “Noi cu drag le-om duce toate,
    de e pace de-i razboi “…

    “Intr-o democratie, cei mici ii aleg pe cei…….. mici.”

    Eu ti-s Frate
    Tu mi-esti frate,
    In (mine) noi doi …un Dolar bate !!!
    Acesta nu este un VIITOR !!! Dar este Democratie ??
    ADRIANA: Ai dreptate !!! Ne trebuie acum un Vlad Tepes !! Ce face Erdogan in Turcia, face Dregnea acum in Ortodoxie, influenta rosie izbindu-te, din orice parte ai privi !!

  13. vă rog, la tipărirea in româneşte a articolelor primite de la cei care le editează într-o limbă străină ( engleza sau rusă) nu mai folosiţi traducerea automată că rezultă fraze fără înţeles, după cum se poate observa.nu numai că provoacă lipsă de sens dar nici comentatorii nu mai ştiu ce să zică, fiecare înţelegând ce-l doare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.