Toată vara au umblat printre agenţii noştri nişte vorbe aiuritoare. Marile noastre întinderi informaţionale trepidară nebunele. Se zvonea că ne apropiem de o stranie bifurcaţie. Trompeţii din Galeea au anunţat-o spre seară cu sunete viguroase, prelungi, asurzitoare. Toboşarii din Cretona şi-au rupt mâinile de sticlă. Husarii din Goblena au tunelat domeniile virtuale în goana cailor vrând să găsească bifurcaţia. Ne îndreptam spre ea de o mie de ani fără ca măcar s-o bănuim şi fără ca astrofizicienii fericiţi din Ehren, din Adamville şi Takla Makan să-i descopere prezenţa periculoasă în spuza stelelor pe care le cercetau cu atâta vioiciune. Era ca şi cum ne-am fi aruncat orbeşte într-un vârtej virtual fără să luăm seama la pericolele care ne pândeau. Eremiţii reformaţi din Ehren puseră la cale dărâmarea zidului din Takla Makan în timp ce Obin Oba se întâlni cu vicepreşedintele Weinberger, în mare secret, la bordul submarinului galben pe care Abu Kadâr îl ancorase nu departe de Puerto Pico, în apropiere de Insulele Diavolului. Generalul Başkaev se certă cu augusta oficială din Burbansk iar cavaleriştii din Guaribo îi adresară o scrisoare plutonierului Slatt anunţându-l că se vor petrece evenimente tragice. Pneumaticii din Ghile Ga aflară că Petra Petronius ar fi descoperit o celulă bizară ce avea o uriaşă pereche virtuală. Bobolina le promise electricilor din Susa Mabusa că o să afle întreg adevărul dar locotenenţii împăratului Ogawa îi puseră întruna beţe în roate. Așa că, să vezi! Ne-a sunat un ofiter de la SRI, ne-a zis, băi gropașilor, treaba e nasoală rău de tot, e mai scurt cavoul decât sicriul, am întrebat noi râzând mânzește, ofițerul s-a arătat supărat, noi am crezut că e supărat pentru că binomul își face de cap, cum care binom, binomul SRI – DNA, înțelegi sau nu înțelegi, dar de ce să-și bată capul niște gropași cu soarta binomului, păi gropașii sunt mai tari decît binomul, ei fac și desfac în cimitir, acolo unde energiile sunt în stare latentă, băi gropașilor, au navălit niște zombi de pe pachebotul american care a ancorat aseară, pe Dâmbovița, lângă Unirea, nu cred că vom face față, aduceți, mă, niște strigoi să le dea la moacă, auziți, se aude acolo, noi, țuț, ne-am dat coate, n-avem de unde să scoatem strigoi, că s-au ușchit cu toții în Occident, alo, domnu’ ofițer, luați legătura cu SIE că ei trebuie să cunoască problema, problema e la ei, nu la noi, să-i aducă ei înapoi, ce știm noi, cum, trebuie să mai fie vreun strigoi, de unde să fie, a, poate o fi senatoru’ ăla de-a decedat la tribuna parlamentului săptămâna trecută, de, e gata, s-a transformat în strigoi, așa e, nu ține mult, cum ai dat colțu’, te transformi în strigoi și apoi strigoiești, mamă, mamă, de bagi lumea-n boale, păi să mai moară vreo câțiva parlamentari, de ce, ăștia au tegumentul bun de tot, iese un strigoi de toată frumusețea dintr-un parlamentar, e numai bun de dus la bătaie, bătaie ca la hoții de cai, să piară toți zombi din patria noastră dragă, păi să vorbim cu băieții din Balta Albă, poate cu ăia din Galați și din Cluj, că poate că au și ei ceva prospătură strigoiască, să încropim acolo, o gașcă de strigoi mai ca lumea, să pornim tevatura, cumva pe Magheru, sau pe Batiștei, la Teatrul Național, pe unde s-au pripășit zombi ăia americani, lasă că-i zdrobim noi dar după aia să faceți bine să închideți Canalu’ Mediterana – Dâmbovița că uite ce de belele vin pe capul nostru.
Fac asta atunci când nu trădează.
Dar de obicei trădează.