Seul: Există o legătură între Coreea de Nord şi Siria cu privire la armele chimice

Comunitatea internaţională a fost avertizată joi de către ministerul sud-coreean al Apărării cu privire la un posibil schimb de arme chimice între Damasc şi Phenian.

„Credem că există o legătură între Coreea de Nord şi Siria cu privire la armele chimice”, a declarat pentru presă Kim Min-Seok, purtătorul de cuvânt al ministerului, citat de AFP.

Regimul sirian este suspectat de comiterea unui atac cu arme chimice, la 21 august, împotriva unor zone de la periferia Damascului, controlate de rebeli. Atacul s-ar fi soldat cu sute de morţi.

Orice dovadă referitoare la existenţa unei legături între Coreea de Nord şi atacurile din Siria ar izola şi mai mult regimul de la Phenian, căruia ONU i-a interzis comerţul cu armament, din cauza unor teste nucleare şi balistice.

Phenianul şi Damascul au fost suspectate în mai multe rânduri că au făcut comerţ cu arme chimice.

În urmă cu patru ani, Coreea de Sud a interceptat o încărcătură de costume de protecţie pe un vas, în apropierea portului sud-coreean Busan (sud).

Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2009, autorităţile din Grecia au confiscat aproape 14.000 de combinezoane de protecţie împotriva armelor chimice pe un vas nord-coreean care se îndrepta probabil spre Siria.

Conform purtătorului de cuvânt al ministerului Apărării sud-coreean, armamentul chimic al Coreei de Nord este estimat la aproximativ 5.000 de tone, arme care pot fi lansate cu artilerie sau rachete.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.