Sever Voinescu şi Cristian Preda versus Emil Boc

Europarlamentarul PD-L îi aminteşte şefului partidului că a încercat de mai multe ori să pună în dezbatere reforma partidului, dar invitaţiile sale la dialog au fost ignorate. „Domnii Voinescu şi Preda au mai puţină experienţă politică în partid fiind şi mai noi astfel încât dacă vor participa mai mult la dezbaterile interne, se vor lămuri” a răspuns Boc. „Nu voi permite să fiu cenzurat”, a replicat Preda.În PD-L se poartă schimbul de replici acide. De la oră la oră. După ce astăzi, într-o postare publicată pe propriul blog, europarlamentarul Cristian Preda sublinia că partidul are nevoie de o reformă internă, preşedintele partidului Emil Boci-a transmis acestuia şi deputatului Sever Voinescu, care formulase şi el o serie de observaţii în acest sens, că nu au suficientă experienţă politică şi ar trebui să mai participe la deznaterile interne.

"Potrivit statutului PD-L anul acesta avem congresul partidului  ceea ce înseamnă alegerea unei noi structuri de conducere a partidului, unele modificări în structura de organizare a partidului  de jos până la conducerea partidului. Domnii Voinescu şi Preda au mai puţină experienţă politică în partid fiind şi mai noi astfel încât dacă vor participa mai mult la dezbaterile interne (…), se vor lămuri". Aşa a respins preşedintele PD-L,  Emil Boc, criticile aduse de cei doi.

"Nu ştiu la ce se referă premierul. Cred că nu îl avea în vedere pe Preda Cristian. Poate pe altul. Le-am adresat invitaţii la Institutul de Studii Populare domnului Boc şi nu prea a venit. A venit doar când a venit şi preşedintele Traian Băsescu", a declarat Preda la Realitatea TV. Acesta a acuzat faptul că atunci când a criticat numirea Monicăi Iacob-Ridzi la Ministerul Tineretului şi Sportului, a fost taxat de liderii partidului. "Mi s-a arătat degetul ca unui copil neascultător. Şi am avut dreptate. Dacă dumneavoastră vedeţi în interiorul partidului un soi de celulă în care se şopteşte, eu nu. Eu iau pulsurile organizaţiilor cu care m-am întâlnit. Eu nu trăiesc doar în studiourile de televiziune. Există cenzură, or eu nu mă voi supune cenzurii. Eu nu sunt omul excluderilor şi al stigmatizărilor", a declarat Preda. Sursa: Realitatea.Net

"Modernizarea nu pare să fie un proiect de actualitate la PSD (care vorbeşte, cu vocea lui Ion Iliescu, mai degrabă despre stabilitate şi eficienţă), nici la PNL (care s-a obişnuit să înlocuiască reflecţia cu sloganul şi să reducă pasiunile politice la ura faţă de Traian Băsescu).
PDL ar putea profita de această situaţie, adică de lenea sau indolenţa adversarilor, asumând primul proiect de modernizare a unui partid postcomunist, a scris pe blogul personal Cristian Preda.

 

 

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Izabela Niculescu 253 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.