Sexo-teroristul bolșevic: Ștefan Vasali, alias ,,Terente”

Intrate într-un relativ recul după prăbușirea politică a URSS, ambițiile hegemoniste ale Rusiei au luat un nou avânt odată cu instalarea la Kremlin lui Vladimir Putin. Iar în ceea ce ne privește, aceaste ambiții au devenit cu atât mai evidente după instalarea „scutului antirachetă“ de la Deveselu. Cu ceva timp în urmă, Viktor Bondarev, preşedintele Comisiei pentru Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei, a anunțat că Rusia a decis staţionarea bombardierelor atomice Tupolev Tu-22M3 în Crimeea, ca reacţie la instalarea de către SUA a sistemului balistic în România. Dar, acestă amenințare (care este foarte greu de crezut că va fi vreodată pusă în practică) nu este chiar prima amenințare a Rusiei la adresa țării noastre. Astfel, în iarna anului 1917, în toiul Primului Război Mondial, Lenin înșuși a ordonat executarea unor atentate teroriste pe teritoriul nostru, atentate al căror scop ar fi fost aruncarea României în haos, urmată de instaurarea unui regim bolșevic. Atunci, „mâna criminală“ a Moscovei a fost activistul bolșevic Simion Rosal, un agent diversionist (practic, un terorist) deosebit de experimentat. În cursul misiunilor sale, Rosal ar fi urmat să-l asasineze pe Regele Ferdinand. Dar acea primă misiune a eșuat. În schimb, el și-a îndeplinit misiunea după doi ani, pe opt decembrie 1920, când a organizat atentatul din Camera Deputaților, în urma căruia au fost uciși o serie de înalți demnitari din fruntea statului. Exact în acest contex deosebit de tenisonat, aici acasă, și-a făcut de cap și „Terente“, un personaj deosebit de bizar despre care, abia în ultimii ani, s-a aflat că a acționat, și el, la ordinele Moscovei.

Un personaj de legendă

Terente: un individ ciudat, pe care istoria urbană l-a transformat într-un personaj de legendă. Unii l-au considerat doar un tâlhar la drumul mare. După venirea lor la putere, comuniștii l-au prezentat, însă, drept ultimul haiduc din România, un om al dreptății care jefuia bogătanii și-i ajuta pe nevoiași. La un moment dat, Terente a fost chiar și un soi de personaj monden, adulat de madamele doritoare de „senzații tari“. Iar în anii săi de glorie, numele lui a pătruns chiar și în lumea modei, preschimbat într-un soi de „brand“: casele de modă l-au dat unor articole de lenjerie după care damele vremii se dădeau în vânt. Așadar, un personaj atât de complex încât, probabil, nimic nu ne-ar mai putea mira în legătură cu el. Nimic în afara unui secret cunoscut doar de erudiții specializați în istoria interbelică: printre multe altele, Terente a fost și unul dintre teroriștii aflați în slujba serviciilor secrete bolșevice, de la care a primit misiunea de a provoca haos în zona sud-estică a României, cea de curând reîntregite.

„Tâlharul“ din borcanul cu formol

Generații întregi de studente mediciniste și nu numai, care au fost în vizită ,,de studiu și documentare” la Muzeul Institutului de Medicină Legală din București, și-au dat coate hlizindu-se în fața unui exponat straniu, învăluit într-o aură de mister: un borcan cu formol care conține un obiect pe care, teoretic, l-am putea considera doar un preparat anatomic. De fapt, chiar asta și este. Dar unul cu totul deosebit: un falus cu adevărat impresionant, ornat cu un tatuaj compus din câteva cuvinte aranjate aproape artistic: „F..t bine și apăsat la cioc“. Iar atunci când cineva se arată curios în legătură cu această ciudățenie, i se răspunde neaoș: „Este p…la lui Terente“. Conservat în formol, „obiectul“ se află în colecțiile acestui muzeu al ororii, de aproape 90 de ani. Cineva, care a avut morbida curiozitate de a-l măsura, a consemnat că „tâlharul din borcanul cu formol“ avea 28 de centimetri lungime. Iar asta în poziția „pe loc repaus“. De curând, în cursul unei tentative de restaurare, care aproape că a fost pe cale să distrugă „exponatul“ cu pricina, specialiștii au observat că de fapt, acesta este compus doar din pielea „organului“, umplută cu vată, exact cum se conservau, în primele decenii ale secolului trecut, preparatele anatomice similare. Așadar, un tampon cilindric din vată, îmbrăcat într-o bucată de piele tatuată. Ei bine, cam asta este tot ceea ce a mai rămas din celebrul bandit Terente. Asta și o mulțime de povești despre întâmplări intrate în legendă. Dar și o serie de mistere politice, descâlcite, în ultimii ani, de puținii istorici care au avut acces în arhivele serviciilor secrete.

Un amant feroce

Viața și aventurile lui Terente s-au derulat, mai ales prin tenebrele labirintice ale Bălții Brăilei. O lume primitivă și pasională, în care dragostea înfocată și moartea violentă se întrepătrundeau zilnic, iar granița dintre ele era extrem de fluidă. Un meleag aparte, unde legea era „făcută“ de cei iuți de mână și aprigi la mânie, iar cuțitul și alcoolul erau niște rude cu mult mai apropiate decât propria familie. Un loc periculos în care tâlharii mișunau peste tot. Iar în urmă cu nouă decenii, cel mai cunoscut dintre aceștia era chiar Terente. De fapt, numele lui adevărat era Ștefan Vasali, un lipovean născut prin 1895-96. Terente a fost doar o poreclă, dată de prietenii care îi mai spuneau și Tiroșca. Până pe la 22-23 de ani, viitorul bandit a dus o viață obișnuită, cu nimic diferită de a celorlalți lipoveni din Balta Brăilei. Apoi, o serie de drame, în urma cărora i-au murit nevasta și cei patru copii, l-au aruncat în lumea violenței. După încă un eșec familiar, Terente s-a apucat, brusc, de fărădelegile care l-au făcut temut în toată zona. Oficial, autoritățile vremii au afirmat că, în cursul jafurilor sale, el ar fi ucis opt oameni, dar se pare că numărul victimelor lui a fost cu mult mai mare. Cunoștea toate cotloanele și hățișurile din Balta Brăilei de unde ieșea, ataca fulgerător iar apoi dispărea, înghițit parcă de apele mâloase. La început, împărțea „parada“ cu localnicii, probabil cu cei care-l găzduiau și-l ajutau să se ascundă de „potere“. Iar acestă aparentă generozitate a făcut să fie considerat haiducul care-i miluia pe cei săraci. Dar dacă asta ar fi fost tot, probabil că numele lui Terente ar fi fost uitat de mult, la fel ca al majorității tâlharilor de drumul mare. Dotat de Maica Natură cu o „bărbăție“ de dimensiuni ieșite din comun, lipoveanul a devenit, însă, celebru ca un amant zurbagiu, un dependent de sex care, pentru a-și potoli patima, nu se dădea în lături de la absolut nimic. Iar această fațetă vieții lui tumultuoase a făcut ca Terente să devină un personaj aproape „monden“ al acelor vremuri. Încet, încet, faima de „armăsar“ neostoit s-a răspândit, astfel că el a devenit „visul secret“ al doamnelor din „lumea bună“ a vremii. Sylvia Bernescu, una dintre presupusele lui… hai să îi zicem victime, a scris un roman foileton care, numit „În ghearele lui Terente“. Un serial jurnalistic spectaculos, care a fost, mai curând o „acțiune de marketing“ deosebit de eficientă. O acțiune care, pusă la cale de presa vremii, a aprins și mai mai mult imaginația cuconetului vremii. Iar, cu timpul asta, a sporit tirajele ziarelor. Publicat sub formă de serial în cotidianul „Dimineața“, romanul respectiv a declanșat o isterie colectivă, care l-a adus pe Vasali în atenția publicului, mai ales cel feminin. Ulterior, alți specialiști în „marketing“ au preluat „brandul“, astfel că, pe piața vestimentară au apărut ciorapi de damă, chiloți ori pălării marca „Terente“. Cu timpul, foiletonul Sylviei Bernescu a ajuns să fie citit chiar și la Paris. Iar ziare de prestigiu internațional precum Daily Express din Marea Britanie, Corriere della Sera (Italia), Neue Freie Press (Austria) și altele din Franța și Ungaria și-au trimis reporteri speciali la Brăila, cu misiunea de a-l căuta și intervieva pe Terente. Se mai spune că, Poșta centrală din Tulcea primea zilnic zeci de scrisori trimise de doamne din toată țara, care-l invitau pe Terente la „întrevederi“ galante. Invitații pe care, în foarte multe cazuri, el le-a și onorat. Dar până la urmă, tot patima pentru femei i-a adus și sfârșitul. Dat în urmărire generală din cauza crimelor comise, Terente a fugit, pentru o vreme, în Bulgaria și Serbia, unde a supraviețuit nu se știe cum. Apoi, revenit în țară, s-a apucat iar de ticăloșii. Iar în noaptea de Înviere din 23/24 aprilie 1927, a avut proasta inspirație de a o viola pe soția preotului Filip, din Carcaliu. Faptă de ocară care i-a adus furia localnicilor, chiar și a celor care, până atunci, îl ajutaseră. După câteva zile în care a fost hăituit pe coclauri, Terente, grav rănit, a fost capturat. A murit în scurt timp, iar capul și sexul i-au fost despărțite de trup. Ajuns în colecțiile Institutului de Medicină Legală, cel din urmă a fost conservat în formol, exact așa cum poate fi văzut și acum, în zilele noastre.

Nazismul marxist-leninist

Vechile documente din arhivele serviciilor secrete, demonstrează că, dincolo de spectaculoasa lui celebritate, Terente a fost, de fapt, o rotiță a unui imens mecanism politico-terorist care, dirijat de regimul bolșevic de la Moscova, s-a întins atunci, peste o bună parte a Europei estice. Primele decenii ale secolului XX: instalat la putere în urma unei lovituri de palat, noul regim politic de la Moscova se pregătea să reia, în forță, vechea politică expansionistă a țarilor. Iar în această privință, liderii de acolo se bazau pe teoriile politice lansate de Marx și Engels. Niște teorii care, vorbind despre exterminarea unor națiuni, nu par să difere prea mult de ideologia nazistă care, și ea, a avut în vedere exterminarea unor popoare întregi. La timpul lor, Lenin și Stalin au susținut, și ei, că toate popoarele reacționare trebuie să fie excluse, pentru binele progresului revoluționar, dacă sunt contra intereselor sistemului socialist mondiale. Astfel că, la scurt timp după ce bolșevicii au preluat puterea la Moscova, România a devenit ținta unor atacuri bine organizate. Acțiuni diversionist-teroriste care urmăreau instaurarea haosului și vulnerabilizarea întregii țări, în vederea unei posibile agresiuni militare, care ar fi avut ca rezultat anexarea la URSS.
În vara anului 1920, Stalin îi scria lui Lenin despre necesitatea unei revoluții în Italia și în statele încă fragile, ca de exemplu Cehoslovacia și Ungaria. Iar referitor la țara noastră, ordinul era clar: „Trebuie să zdrobim România!“ După cum se știe, atât Lenin cât și Stalin erau urmașii politici ai lui Marx și Engels, care susținuseră, și ei, că românii erau un popor „degenerat și neviabil“, un popor fără istorie, fără „capacitate de supraviețuire“ și fără speranța de a obține „vreun mod de independență, un popor destinat doar asimilării de către alte popoare“. Motiv pentru care, la timpul lor, și liderii de la Kremlin au vizat „izolarea, rând pe rând, a provinciilor istorice românești, răsturnarea regimului politic exist, destrămarea țării prin împărțirea ei între U.R.S.S., Ungaria și Bulgaria“. Iar toate acestea ar fi urmat să fie îndeplinite prin intermediul unor interpuși, care ar fi urmat și acționeze la ordinele Moscovei. Astfel că, încă din primăvara anului 1922, Kremlinul a adoptat politica „spionajului activ“, prin care și-a infiltrat în Basarabia o serie de agenți terorist-diversioniști gata oricând să pună în aplicare planurile serviciilor secrete bolșevice. Iar în 1924, când Terente era la vârful gloriei sale, Rusia sovietică a pus la cale, „Operațiunea Tatar-Bunar“, care viza declanșarea unei revolte generalizate, în urma cărora Regatul României s-ar fi prăbușit. O serie de documente păstrate prin arhivele serviciilor secrete de la Moscova, dar și de la noi, arată că lipoveanul Terente făcea, și el, parte din acel plan. Primul episod al rebeliunii de la Tatar-Bunar a avut loc la 11 septembrie 1924, în satul Nicolaevca din sudul Basarabiei. Un grup înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis un atac banditesc. „Rebeliunea“, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat rapid într-o serie de tâlhării și omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici. Presa vremii a relatat că atunci „Bandiții au lăsat manifeste prin care își arătau ura contra românilor, îndemnând populația să nu mai nu se mai subordoneze și să nu mai colaboreze în nici un fel cu autoritățile românești. Acele manifest erau semnate cu numele de Terente“, despre care se știa că este un agent bolșevic ce acționa în zona Deltei Dunării și în Dobrogea. Într-o carte pe care a dedicat-o acestuia, istoricul Constantin Cumpăna, după ce a studiat o serie de documente din arhive de la Biblioteca Academiei Române dar și din Arhivele Armatei, afirmă că în cursul „Operațiunii Tatar Bunar“, parte a „Planului Kolarov“, numele lui Terente apare în secțiunea privitoare la Basarabia, unde „sunt pregătite de mai înainte, depozite de muniție. Ele apar ca puncte de reuniune ale prietenilor organizați, care, odată uniți cu Terente, trebuie să înainteze spre Galați, cu scopul de a-l ocupa.“ Până la urmă, „Operațiunea Tatar Bunar“ a eșuat. Atunci, Terente a scăpat, urmându-și viața de tâlhar încă vreo câțiva ani. Ani buni sau răi care, până la urmă, l-au dus exact unde se află acum: într-un borcan cu formol aflat pe un raft al Muzeului care funcționează pe lângă Institutul de Medicină Legală din București.