Speriat de moarte, Lech Walesa intră cu surle şi tube în tiribomba vacii nebune. El s-a hotărât să mănânce vegetale, promiţând o adevărată cruciadă împotriva morcovilor, salatelor, castraveţilor, napilor, porumbului şi verzei. Gurmand fiind, legumele sunt deja în mare pericol. Rămas fără capital politic, Lech Walesa şarjează folosind anecdotica pentru a-şi recupera din imaginea pierdută. O campanie de imagine inspirată l-ar putea face praf dacă un consilier de imagine ar construi principala propoziție cam aşa, ‘Lech Walesa este o legumă politică’.
Client al propriei sale iluzii, Lech Walesa se confundă uimitor cu personajul lui Liviu Radu din povestirea “Psihiatru de noapte”, publicată în eleganta revistă String. Emilio Martinez, paznic de noapte, are halucinaţii. Vede vampiri, vârcolaci, fantome şi feluriţi monştri. Asemenea lui, Lech Walesa cade pradă isteriei generale alăturându-se cohortei occidentale care se lasă fascinată de o legendă. Walesa pierde teren prin căderea în imaginar, devenind asemenea lui Martinez, un paznic al propriei sale nopți zvârcolitoare. Îl zăresc pe Liviu Radu psihanalizându-l pe Lech Walesa şi topindu-l într-o nouă povestire aparţinătoare celebrității. Walesa alunecă în derizoriu sacrificând imaginea de lider al Solidarităţii.
Un sfârşit plin de tragicomic pentru un simbol al sindicalismului. Ce ciudat, tocmai sindicalismul polonez a fost berbecele care a perforat scutul ideologic purpuriu. Dar dacă lucrurile, într-o realitate virtuală, interpretabilă după coduri de iniţiere ar sta cu totul altfel? Dar lasă asta, când a căzut guvernul Orban s-au întâmplat alte bazaconii. Cam așa:
– Bango saradai! mi-a strigat căpitanul balenierei scoţându-şi şapca soioasă de pe cap.
N-am înţeles ce vrea să-mi spună. Mi-am lăsat carabina cu ţeava-n jos şi l-am salutat la rândul meu. Aducea cu el Marea Balenă Albastră. Burtoasa-i corabie de-abia înainta în golf.
– Bango saradai! mi-a şoptit Elbina, proprietăreasa de la Patul de Argint.
– Bango saradai, mi-a aruncat printre dinţi Montgolferrer, comandantul dirijabilului galben care tocmai trecea fâşâind pe deasupra orăşelului nostru.
– Bango saradai! mi-a strigat vesel Patrowsky care tocmai cobora din fuzeea lui marţiană.
I-am zâmbit larg. L-am privit cruciş. El m-a bătut amical cu trompa-i argintie pe umăr.
– Bango saradai! am urlat eu văzându-l pe şerif călare pe un pterodactil virtual.
Şeriful s-a supărat foarte tare că l-am luat peste picior. M-a digitalizat pentru două luni şi jumătate. Când s-a întors din Pataggonia, Montgolferrer m-a scos pe cauţiune. Cum m-a văzut ieşind pe poarta închisorii, mi-a strigat râzând:
– Bango saradai!
Iar eu i-am tras un pumn în nas.
https://www.facebook.com/ovidiuebufnilla
Ceea ce si eu la ei!
Ce vremuri de aur erau cand mai aparea Almanahul Anticipatia!