Sfaturi pentru încărcarea rapidă a paginilor de Internet

Nu de puține ori ni se întâmplă să ne „înghețe“ paginile atunci când navigăm pe Internet, sau, pur și simplu, să se încarce foarte greu. Una dintre cauzele cel mai des întâlnite este că nu vă curățați sistemul de cache-uri și cookies, conform unui studiu publicat pe gadgetreport.ro.

De fiecare dată când utilizați Internetul, descărcați și anumite pachete de informație, așa-numitele „temporale“. Browserele Mozilla, Chrome, Opera sau Safari le stochează pentru ca data viitoare când le folosiți să le preîncarce. În teorie, această metodă ar putea determina site-urile să se miște mult mai repede. Cu toate acestea, în practică lucrurile stau foarte diferit. Multe dintre aceste date se „învechesc“ și intră în conflict cu cele noi, iar în acest fel apar întârzierile în accesarea site-urilor. Astfel, pentru a avea un browser curat, fără aceste „temporale“, trebuie să urmați câțiva pași foarte simpli.

Pentru browserul Google Chrome, trebuie să intrați în Settings, să dați click pe „Clear Browsing Data“. Pasul doi este să selectați „Empty the Cache“ și să ștergeți informațiile de la instalare până în prezent. În cazul Mozilla, procedura este asemănătoare. Intrați în Settings, Options, apoi Advanced. Dați click pe Network, pe Clear Now și apoi OK. Pentru browserul Apple Safari, pentru a șterge datele, trebuie să intrați în Preferences/Advanced și apoi selectați meniul Show Develop în bara de meniu. Apăsați apoi pe meniul Develop și dați click pe Empty Caches. În cazul browserului de la Microsoft, pentru a șterge aceste date, intrați în Settings, Internet Options, General Delete. Cei care au întocmit studiul vă sfătuiesc să nu selectați Passwords, pentru că altfel trebuie să introduceți din nou parolele folosite pentru site-urile pe care le accesați în mod frecvent.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.