Au încercat în toate chipurile să blocheze valul contestațiilor. Ba că la mijloc sunt rușii, ba că AUR este partid extremist, ba că PSD-ul ar fi hoțul principal al economiei românești. Am menționat numai acuzațiile de bază. Singurul păcat care le lipsește și pe care nu l-au folosit a fost să repete cu insistență că, în guvernarea Bolojan, poporul român o duce mai bine și cu Nicușor Dan în frunte crește optimismul, că România se vede mai bine internațional și că viitorul său este sigur pe toate planurile. Bancuri politice! Ba, PSD-ul devenit superlunecos, după ce s-a tot cîcîit că pleacă de la guvernare dacă nu aia și cealaltă, că ar fi de acord și cu dezacorduri, în sfîrșit, a confirmat că va semna moțiunea de cenzură.
Kelemen Hunor îi cântă prohodul lui Bolojan. Anticipatele, luate
Nu s-a grăbit să inițieze ca nu cumva Sorin Grindeanu să riște pierderea președinției partidului în cazul în care inițiativa eșuează. I-a lăsat pe cei de la AUR, iar aceștia s-au trezit cu o întîietate făcută cadou. Anunțul lui George Simion lămurește lucrurile, chiar dacă el a fost urmat de două precizări comice. Sorin Grindeanu a spus pesediștilor (ca să audă, de fapt, liberalii, useriștii și birocrații de la Bruxelles) că „nu există niciun fel de acord politic postmoțiune cu AUR”.
Vai de mine!? Ce idee minunată! Va cădea guvernul Bolojan și PSD-ul se va alia numai cu Edi Rama și cu Miky Șpagă! Ba, ca să ne minunăm și mai tare, în ziua în care George Simion a anunțat decizia de a depune o moțiune de cenzură, și el a zis că nu va face guvern cu PSD. Sorin Grindeanu s-a delimitat ca nu cumva să fie stropit de extremism, iar AUR s-a depărtat ca să nu fie băgat la grămadă în marile aranjamente ale PSD. Și gata. Pică guvernul Bolojan și pe urmă mai vedem de alte ziceri și promisiuni.
Câți parlamentari trebuie să momească Simion și Grindeanu
Ce-o să iasă? Azi-mîine, nu rezistă nici un răspuns categoric. Sigur rămîne doar un lucru. Că guvernul Bolojan, indiferent dacă pică sau nu, trebuie trecut la capitolul eșecuri (în ciuda faptului că proletariatul digital se străduie să găsească în el mugurii speranței și ai viitorului luminos).
Disperarea cu care guvernul Ilie Bolojan s-a aruncat în încercarea de vînzare de pachete ale marilor societăți de stat (vistierie goală, clienți destui cu Oana Gheorghiu la tarabă) a inflamat populația și a mărit presiunea asupra PSD. Iar numirea madamei (consăteană cu concubina!) de la Iași ca procuror general, fără nici o compensație pe la posturile libere de la SRI și SIE, abia că a detonat această moțiunea de cenzură.
Oricît se chinuie USR, DIGI, G4Media și Antena 3 zisă CNN și încă vreo cîteva organe să mărească dramatismul situației create de anunțarea moțiunii de cenzură, ea reprezintă o acțiune democratică și constituțională, aflată la dispoziția partidelor politice cînd guvernarea merge extrem de prost și nespus de obraznic și păgubos.

degeaba scriem si dezbatem,D.l Nistorescu nu poate prea mult,iar noi nici atit,tara,conducerea este acaparatä,derbedei politici färä tarä si patriotism,toacä banii tärii si nu i controleazä nimeni,nicicind mai liberi,bucurosi cä au scäpat de control,o tarä pierdutä..cu Ceausescu le tremura curu,l au dat jos ca sä scape si sä si ia tara ptr.ei..
astia au Ardealul si Moldova sle dea la vandut la straini ca ei sa faca ciubuce
Cand judecata te lasa liber, inlocuiesti un Bolo Jan cu un Tolo Mac. Vad ca pe To Macul lui Bas l-ati lipit de-o pensie speciala, bautura pe viata, am putea spune.
Maestre, pe cand si un articol despre „florile de cires” si dolarii disparuti ” la metru cub” de la aeroportul Kogalniceanu ?
@ Sunte și de părere și că nea ‘ornel ‘storescu dorește să se erijeze și ”tartor al ,,prosocrației”” și pentru că nu i-a reușit și ,,platforma politică” și cu Marga și cu Știreanu ?
Doby Tocyi care platesc anul acesta 60 miliarde dobanda, numai, cat costul unei autostrazi, l-au respins pe Bolo care vroia sa le retina 10% si 21% TVA. Nu-i nimic, intram in junk, cresc dobanzile, vine FMI sa ne scoata din faliment si face ce a mai facut: taie 25% din toate salariile de la buget, ia 15% de la toti pensionarii si creste TVA la 24%. Sa traiti bine si sa nu-mi reprosati ca nu v-am spus !
@ Cornel Nistorescu ,,guvernează” Cotidianul în mod ,,obraznic” ?
… guvernare obraznică și toxică …
‘ornel a ajuns ca la varsta de 78 de ani sa fie santajat de militienii rezervisti legio cu notele informative in care culegea folclor si il oferea la toti lucratorii. Si face ce a invatat de la pretenul lui cu nume de cod M.A.: cenzura !
Useristii nu au fost niciodata „progresisti” in sens „marxist/bolsevic”, ci CONSERVATORI precum taticul lor sesese eku in care Batranii grali si ordonantele lor nelipsite de la datorie, in core, traseaza directiile…
Ieri la 20:21 geto-dacu slavonizat Nistro Rex US SOV ie Tica US m-a bloc la caudine pentru ca i-am spus ca nu e capabil nici in acest ceas de cumpana pentru tara sa se dezica de sine…Proletcultist digital…
Vremuri grele, oameni mici… Numai ca Grindeanu sa nu piarda presedintia partidului…
„Romania, tara mica, 4 mese” ! Si „Mici am fost, mari am crescut … cu mustarul La Minut” !
tomlin, va admir pe tine, pe Batranul si, in general, pe toti care reusesc sa aiba o idee in tot haosul.
Sfarsit de praduiala obraznica.
Progresiștii/Useristii sunt disperați de schimbare și latră la PSD cu înverșunare maxima.
Își doresc sa ducă „reformele”mai departe ,numai că lozincile lor suna și sunt percepute că toaca la ureche surdului.
La progresiști/Useristi totul trebuie reformat!
Cu tot respectul,dar acest ong usr cu bolojan in frunte,nu reprezintă deloc cetățeanul român și interesele naționale
Guvernul de până mai ieri nu e pro-cetățean. Tone de hârtii doveditoare cerute de executiv deși e în posesia tuturor datelor necesare oentru a face diverse plăți. Și marea realizare a actualului guvern restrâns e că propune alte tone de hârtii pentru mai bună absorbție, desigur.
..Chapeaux bas, Maestre!
Propunerea ca prim-ministru sa fie diplomatul nationalist Calin Georgescu, intr-o echipa de *Reconciliere Nationala PSD-AUR-PNL*,fiind exclus USR si UDMR !.
NU le plăcu Paznicilor de Idei. Nici MIE Faptul scârbavnic moral de a DA Adrese și Nume reale la NUME și EMAIL, doar-doar oi greși. JEG Moral. GROS. Cu CINE să se facă f-o Schimbare?
Politica dusă de orădeanul Ilie Bolojan ca prim-ministru in Romania, cu majorări de taxe,impozite și TVA, este o CATASTROFA pentru toată Coaliția!. Ilie Bolojan va îngropa tot partidul PNL în cazul de alegeri în luna octombrie!. Acest incompetent Ilie Bolojan se aliază cu extremiștii de stânga Marxiști din USR, care au avut numai miniștri (4) și secretari de stat (6), puși să vândă tot ce mai era profitabil in economie sau să distrugă infrastructura CFR sau șosele!.
Ce se întâmplă zilele astea vine din alta parte,vine de la partenerul strategic,”șeful la lume”,cum spune cineva .
Prima schimbare a apărut la Președinte.
Useristii au observat și au început să-l demoleze.
PSD a primit aprobarea să iasă de la guvernare și să-l de-a jos pe Bolojan.
Semnalul a venit de la cineva mai sus de URSULA.
Și cum Bolojan nu a înțeles să plece ,fără scandal ,AUR a primit comanda să inițieze și să semneze moțiunea!
Ne aflăm în pragul unei schimbări,la revedere Macron,buna ziua Tramp!
Putem sa spunem și la revedere Franța ,buna ziua America!
Sa fi fost pus Bolojan la conducere cu scopul de a scoate PNL-ul din viata politica pe model PNT-CD???
Totul se intampla pt ca pesedeii (mai ales) si penelistii pierd electorat in mod accelerat (penelistii nici nu prea aveau ce, nu stau bine la voturi) , au nevoie de alt obedient care sa ‘reformeze’ mai departe ‘reformele’ lui Bolojan, adica sa mareasca in continuare impozitele. Restul, celelate partide, ii sustin , fie depind de pesedei, fie sunt la fel.
Niciun bai ca dupa motiune nu se mai formeaza vreo majoritate. E chiar de dorit: alegeri anticipate, cu tot plansetul asa-zisilor pro-europeni de dupa. Si-apoi suspendarea si reluarea drumului corect, deviat prin lovitura de stat din decembrie `24.
Revenire, revenire, dar la care „democratie ” ?
Înainte de a fi Pro-Europeni, suntem Pro-Romani !. EXTREMISTII de stânga USR au adus Romania in RECESIUNE economică și socială, adică SARACIE !.
da de unde , se referea la simțul tău foarte acut care te orientează la #maiDAN .
@ ”Reunificare PCR” a dat ca rezultat că împreună nu găsesc direcția , toate partidele de la guvernare, de aceea dezbat ca fiecare lider să indice direcția fiecărui partid ?
Sus cu dânsa!
cred ca zeci de ani
PSD = hotie si AUR = fasc.ism. Totul dovedit in 80 de ani. Continuati, Legea Selectiei Naturale conduce lumea !
Trăiască caporalii cu 8.000 lei/ luna pensie și Plt. Maj. cu 14.800 la ei/ luna pensie. Jos coloneii nesimțiți cu 6.000 lei/luna pensie nesimțită! Asta-i statul român care a întors valorile cu josul în sus! Trăiască nația!
Un editorial demn de Nistorescu!Banii nu au miros…Vespasian (69-79 d.Hr.) PS se referea la latrinele publice si taxarea reciclarii,ce credeati?:))