Primele de vacanţă, al 13-lea salariu sunt bonusuri pe care Guvernul le-a acordat angajaţilor în condiţiile legii, susţin reprezentanţii Executivului. Potrivit secretarului general al Guvernului angajaţii au beneficiat doar de sporurile prevăzute de lege.
„Cadrul legal actual a permis acordarea acestor prime. În primul rând de prime de vacanţe nu au beneficiat decât funcţionarii publici care sunt aproximativ o treime din angajaţii secretariul general guvernului, în jur de 160. În al doilea rând este o lege, legea 188 a funcţionarului public care prevede acestă obligaţie. În acelaşi timp când e vorba de al 13-lea salariu e prevăzut, de asemenea, de legea 330 când e vorba al 13 salariu sunt obligată să îl acord în condiţiile legii în momentul în care pentru anul 2009, în 2010 sumele au fost prevăzute în buget”, a declarat Daniela Andreescu, secretar general al guvernului.
Sporurile pentru funcţionari pot fi acordate de orice instituţie publică care are bani în buget.
„Din totalul primelor de vacante pentru 2010 s-a consumat aproximativ 60% pentru că se dau în momentul în care funcţionarul public pleacă în concediu. În acelaşi timp nu numai secretariul Guvernului a acordat acest drept a făcut asta orice instuţie publică, dacă are bani în buget, există legea care îl obligă să-l dea. Nu s-a făcut niciun fel de favoritism sau lucru anormal sau ilegal”, a declarat Daniela Andreescu, secretar general al guvernului.