Şi, totuşi, Burleanu nu se dă la o parte

Bucureşti, 20 mai 1992. Lovitură liberă de la 30 de metri. Marius Lăcătuş saltă mingea peste zid, Ionuţ Lupescu se desprinde din marcaj la 16 metri de poartă, face preluare cu dreptul, loveşte imediat cu stângul şi este 2-0 pentru România în meciul cu Ţara Galilor. Lăcătuş îl fentează din corp pe un adversar, îi pasează scurt lui Lupescu, iar acesta, de la 17 metri, trage pe jos în dreapta portarului şi este 3-0 pentru România. Meciul s-a terminat cu scorul de 5-1 şi selecţionata de fotbal a României şi-a mărit şansele de calificare la Campionatul Mondial din 1994. În Statele Unite, Lupescu şi compania au făcut cel mai bun turneu final din istoria naţionalei de fotbal a ţării noastre.

Pe Lupescu îl ţii minte pentru cele două goluri foarte valoroase înscrise în poarta unei echipe la care juca Ryan Giggs, unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut vreodată Manchester United, dar şi pentru deposedările făcute şi pentru pasele date în momente importante pentru Naţională şi pentru Dinamo Bucureşti, Bayer Leverkusen şi Borussia Monchengladbach. Pe Ionuţ Burleanu îl ţii minte din conferinţele de presă în care foloseşte cu naturaleţe limba de lemn a foştilor utecişti, pe care în prealabil a şlefuit-o. Îl mai ţii minte şi pentru că l-a adus pe Christoph Daum, selecţionerul care a avut rezultate catastrofale, iar atunci când presiunea publică a devenit uriaşă i-a pus pe alţii să-l trimită pe acesta de unde a venit.

Despre Ionuţ Lupescu ai auzit că a lucrat la UEFA, iar despre Răzvan Burleanu că merge prin ţară pe la cluburi obscure şi împarte mingi de fotbal şi porţi, cu rugămintea ca la şedinţa de alegeri să nu fie uitat.

Revenind la meciurile cu Ţara Galilor, în teren mai erau, printre alţii, Florin Prunea şi Florin Răducioiu, care astăzi face parte din echipa de susţinători a lui Ionuţ Lupescu, Gică Popescu, care a fost aruncat în puşcărie înainte ca Răzvan Burleanu să ajungă, surprinzător, la şefia fotbalului românesc, şi Gheorghe Hagi, căruia preşedintele FRF i-a întors spatele de la bun început.

Dacă ar fi respectat fotbalul, în general, şi fotbalul românesc, în special, Răzvan Burleanu s-ar fi retras, deja, din cursa pentru alegeri şi i-ar fi lăsat locul lui Ionuţ Lupescu. Însă nu poţi aştepta aşa ceva de la cineva care nu şi-a cerut scuze nici până acum pentru aducerea lui Christoph Daum şi pentru menţinerea acestuia pe postul de selecţioner o perioadă prea lungă de timp. Cât să ne facă să credem că România nu a avut niciodată o echipă din care au făcut parte Lupescu, Hagi, Popescu şi Prunea, şi că doar am visat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Sorin Avram 757 Articole
Author

14 Comentarii

  1. Problema e ca lupescu e, intr-adevar, penal, fata de popescu, care a fost bagat la zdup abuziv.

  2. SECUASTA SE VREA PE VIATA CU MIJLOACE SI METODE SPECIFICE?/CREDE CVARIANTA GICA POPESCU II MERGE SI A DOUA OARA??AFARA NESIMTITULE CA ESTI IN STARE SA BAGI LA PUSCARIE GENERATIA DE AUR CA SA FII TU SRF LA FRF: AI FAMILIE, COPII??TRECI IN RANDUL NORMALILOR SI APOI CANDIDEAZA

  3. Citez din nemuritorul Gigi Becali: „M-am certat şi cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat”.Asa si cu tine Avrahame,sa iti fie tie bine,or sa aduca un antrenor de la Hapoel Kfar Saba,poate chiar pe Itzhak Shum,ca vorbeste romaneste,ca tu nu mai stii idis!

  4. Pe zglobiul asta numai cu niste interlopi il poti scoate d-acolo. UN INCOMPETENT. Uitati-va si la majoritatea parlamentarilor. Prostia se aduna ghemotoc…si asta incepe cu generalul stimat al tarii, Vraja Oprea!

  5. In afara de banii multi de la FRF, ce legatura are asta cu fotbalul?

  6. Pentru sefia FRF se da asa o batalie intre niste tabere, iar Burleanu este venit in zona asta peste rand, este un reperezentant al unor structuri care au jucat tare, poate prea tare, l-au bagat la zdup pe Gica Popescu pentru cardasia machidoneasca, chiar daca a achitat sumele de care era acuzat ca le-a coscarit, iar eu cred ca in cazul asta legea a fost fortata un pic iar Gica al nostru a avut atata de suferit, de inima rea tatal sau s-a prapadit, eu asa cred ! Legat de alegereile astea Lupescu sau Burleanu vad ca acum este folsit DNA-ul sa il radiografieze pe Lupescu ce a semnat cand era la FRF sub bagheta lui Mircea Sandu, daca este curat sau pot sa ii gaseasca oarece pete ! Sper ca Ionut Lupescu sa ajunga ” aga ” in FRF chiar daca unii spun ca in spate ar fi un alt mare fotbalist, mare antrenor, Mircea Lucescu, sper ca fotbalul sa renasca in tara asta de la juniori la echipele de seniori, sper sa nu mai vedem cumetrii, cooperative in fotbal asa cum acuza Burleanu ca au fost pana in 2014, sper ca bisericutele dinamoviste, steliste, machedoniste, sa nu mai traga sforile asa cum au facut si au luxat echipa UNIVERSITATEA CRAIOVA intr-un mod samavolnic ! Cert este ca trebuie ca tara in anasamblu ei sa se revigorezxe economic, politic, social, pentru ca si fotbalul sa isi revina numai ca trendul actual nu este unul bun, suntem ca tara cam pe farasul istoriei datorita faptului ca suntem un NIMENI POLITIC care atragem un NIMENI ECONOMIC si riscam sa fim faramti ca stat national unitar ! Inchei si spun: HAI ROMANIA … !

  7. Domnule Avram, despre management stii tot atat de mult cat stie pinguinul despre bomba atomica. Diferenta intre cei pe care-i enumeri si Burleanu e catastrofala-Burleanu are creier si stie sa conduca, ceilalti scrisi de tine, doar stiu sa dea cu piciorul in minge. Scoate-le din bagajul lexical cele maximum 100 cuvinte si vor ramane muti. Despre creier………au de-o creta?

    • Ce naiba creier ai vazut la Burleanu , poate de maimuta ! La management (ha,ha,ha)! Se vede de la o posta ca e pe dinafara complet si ca a fost bagat in fruntea FRF , politic , cu incaltatorul . Si-i total lipsit de simtul masurii si de caracter , ca altfel s-ar retrage si nu s-ar mai baga in mizeria asta nationala cu DNA . Daca el crede ca si a doua oara va fi pus in frunte de ” binom ” , chiar e vai de capul lui , nu ca acum ar fi ceva ! Locul lui este in alta parte , cred ca la PMP (tot trei litere), sper sa nu se simta jignit !

  8. Pt.Dan Andriev. Nu cred ca Ionut Lupescu legat de creier este si el in zona: ” … au de o creta” nu il luau astia FIFA ca este el asa ” singur la nevasta ”, iar Burleanu este securist de securist, ca este poate si dotat la cutiuta alta poveste, este cititi pe l management, s.a.m.d. ! In fotbal, in sportul romanesc precum in economia din tara ROMANIA trebuie INVESTITII … ! In rest pace si prietenie !

  9. Jocul sistemului e pe fata, insa a face tames-balmes intre calitatile demonstrate si posibile golaneli legale e cauza dezastrului acestei tari (adica: e baiat bun sa i se ierte imoraliteta, hotia, minciuna si perversitate – total gresit, din cainele dedat la sange si carne niciodata nu vei mai face caine de stana).

  10. In spatele lui I. Lupescu …dar nu mult in spate , se vad umbrele sinistre ale clanului Becali , Mircea Sandu , Dragomir …asteptind hamesiti pomana fotbalului romanesc ! NU are nici o legatura cu fotbalul , Avrame !!!…ci cu jaful !

  11. Sa nu uitam ca Burleanu a fost sef la tineretul Partidului Democrat al lui Basescu. Nu conteaza ca nu a pus piciorul pe minge decat (poate) in curtea scolii; importante au fost relatiile si pilele. Ca nici Basescu nu a ajuns primar si presedinte de tara pentru ca a invatat prea multa carte ! Mi-e sila de securistii astia din „generatia de aur” a securitatii ceausiste, basiste, johanniste, ciolosiste, sorosiste, kovesiste…

  12. „si fiindcă sistemul trebuia sa aiba un nume s-a numit Burleanu”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.