Sibiul, asaltat de protestatari, în ziua Summit-ului

Trei organizații au depus cerere pentru a organiza acțiuni de protest în Sibiu, în 9 mai, când în oraș are loc Summit-ul UE, la care vor participa lideri din 27 de state membre. Comisia de avizare din cadrul Primăriei Sibiu a avizat toate cele trei manifestări.

De (R.C.)
Sibiul, asaltat de protestatari, în ziua Summit-ului

Trei organizații au depus cerere pentru a organiza acțiuni de protest în Sibiu, în 9 mai, când în oraș are loc Summit-ul UE, la care vor participa lideri din 27 de state membre. Comisia de avizare din cadrul Primăriei Sibiu a avizat toate cele trei manifestări.

Trei organizații au depus cerere pentru a organiza acțiuni de protest în Sibiu, în 9 mai, când în oraș are loc Summit-ul UE, la care vor participa lideri din 27 de state membre. Comisia de avizare din cadrul Primăriei Sibiu a aprobat toate cele trei manifestări.
Potrivit unui comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, Greenpeace România va manifesta în data de 9 mai, între orele 10-15, în Piața Unirii din Sibiu, tema manifestației fiind „situația mediului din România și Europa” și schimbările climatice.
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 va manifesta pentru „promovarea dezideratului de reunificare a Republicii Moldova cu România” tot în 9 mai, între orele 11-15, pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, pe platoul asfaltat din fața clădirii vechi a Primăriei Municipiului Sibiu.
Al treilea protest avizat este al Asociației „Evoluție în instituție”, care va manifesta în data de 9 mai, între orele 11-20 în Piața Unirii, pe platoul din fața Centrului Cultural Ion Besoiu. Aceștia doresc „atragerea atenției Șefilor de State și Guverne din Uniunea Europeană asupra încălcărilor frecvente asupra dreptului la întrunire pașnică și liberă exprimare, drepturi încălcate în mod frecvent de către reprezentanții UAT-urilor din România și de către instituțiile de forță (Jandarmeria și Poliția Română) subordonate politic”.
Summitul șefilor de stat sau de guvern din UE, care va avea loc pe 9 mai la Sibiu, este cel mai așteptat eveniment politic european în perioada deținerii de către România a Președinției Consiliului UE. În acest context, liderii europeni vor discuta despre noua agendă a UE pentru 2019-2024.
Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din UE va fi găzduit de președintele Klaus Iohannis iar președintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. La eveniment vor participa lideri din 27 de state membre UE, președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, și președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. În Sibiu, în 9 mai, are loc Summit-ul UE, la care vor participa lideri din 27 de state membre.
    Cine participă la Summitul de la Sibiu, pe lângă mulțimea ziariștilor, reprezentanți ai diverselor Agenții de presă și a liderilor UE. Cine sunt liderii din cele 27 state membre UE? Mai precis câți președinți ai statelor Europene participă pe lângă președintele Franței Emmanuel Macron? În scurta listă prezentată apar doar Premierii, sau omologii acestora Cancelarii. De ce Premierul României nu are loc la aceasta Reuniune?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.