Silaghi: Am câştigat procesul cu ANI, urmează să mă judec pentru daunele create

Fostul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, deputatul Ovidiu Silaghi, a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate.

Acesta fusese acuzat de incompatibilitate, neputând justifica aproximativ 45.000 de euro din declaraţia de avere.

O evaluare ANI, din noiembrie 2012, indica existenţa unei diferenţe de 206.798 de lei, între cheltuielile şi veniturile fostul ministru al Transporturilor.

Duminică, într-o conferinţă de presă, Silaghi a anunţat că a obţinut în instanţă casarea dosarului în care a fost acuzat.

„În momentul debutului campaniei electorale s-a început cercetarea Agenţiei Naţionale de Integritate împotriva mea. Vineri, 12 aprilie, am avut rezultatul final, dosarul a fost casat, prin urmare am câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, dar nu înseamnă că nu şi-a făcut efectul, pentru că niciunul dintre foştii membri ai Guvernului, datorită mecanismului de verificare şi cooperare cei care erau în proces cu ANI, nu au mai putut fi renominalizaţi în Guvern. Tergiversarea a fost suficientă, şase luni. Ei la primul termen nu s-au prezentat, la al doilea termen au zis că nu pot depune dosarul pentru că dosarul conţine informaţii confidenţiale despre conturile mele. Eu toate acele informaţii le făcusem publice într-o conferinţă de presă”, a declarat Silaghi.

Silaghi a afirmat, de asemenea, că va acţiona din nou instituţia în judecată pentru daune morale.

„În acest moment am câştigat procesul cu ANI şi oricum urmează să mă judec cu ei în continuare pentru daunele pe care mi le-au creat. Procedura cu ei n-am de gând s-o închei”, a conchis Silaghi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.