SF Politic – Silviu Brucan ar rupe tăcerea

1989 era în toi când, undeva, în Ungaria, sau poate la Paris, sau poate prin România, sau poate la Londra sau poate la Berlin, sau poate prin Bulgaria, sau poate prin Cehoslovacia, Gargao, pastorul, alerga de la unul la altul grăbit să dea câte o binecuvântare şi chiar câte un sfat util privind judecata de apoi, Lilo, măcelarul, se lăudă că îl văzuse chiar pe arhanghelul Mingus coborând foarte aproape de casa lui, aducându-i trista veste a sfârșitului lumii şi Ocec, sacagiul, îşi dărui asinul drept dovadă sigură a nemărginitei sale bunătăţi, sperând desigur să îndure mai uşor chinurile focului veşnic, el ne spuse că Silviu Brucan din România ar rupe tăcerea, poate Petre Roman, poate Ion Iliescu. Problema focului veşnic, tratată amănunţit de Parsiac, deveni în scurtă vreme problema numărul unu şi Bezal, comerciantul, puse în vînzare combinezoane şi pastile împotriva temperaturilor înalte și ne povesti că Traian Băsescu ar ști că de fapt Viorel Hrebenciuc ar fi fost adus la București de Alexandru Mironov, tot ce se poate, dar ce zici de Silviu Brucan că ar vrea să rupă tăcerea, să ne povestească despre implicarea Vaticanului, sau, ce evenimente complexe. Temperaturile înalte, studiate de Tibalt, fizicianul ratat de la Turnu Măgurele, un spion american lucrând sub acoperire chiar sub ochii lui Nicolae Ceaușescu, duceau la evaporarea sufletului, făcând imposibilă comunicarea cu divinitatea. Aspectul Divinității e foarte important în ceea ce facem, ar fi spus Silviu Brucan la București, în Decembrie 1989. Apoi, o mulţime de oameni-care-nu-şi-puneau întrebări părăsiră orăşelul american sau francez, sau românesc, sau bulgar, sau englez sau german, în ziua de 22 decembrie 1989, urcară pe muntele Edun cântând şi arzând tămîie în timp ce, pe străzile rămase pustii, un grup de afacerişti veroşi şi fără frică de Dumnezeu împărţiră bunurile preacredincioşilor plecaţi să aştepte sfârșitul lumii aproape de cer. Şi toate astea pentru că pastorul Gargao, apărut nu se ştie de unde, citi duminică de duminică dintr-o carte sfîntă în care se vorbea despre Apocalips în timp ce, aproape mahmur, Tibalt, fizicianul ratat, dădu o interpretare profetică cântului patru, Şi atunci văzut-am chipul tău Doamne. Pe muntele Edun vântul sufla cu putere şi enoriaşii rebegiţi de frig refuzară să mai cânte, trezit din beţie, Tibalt încearcă să-i aducă pe calea cea bună mărturisindu-şi incompetenţa în interpretarea cărţilor sfinte. Pastorul Gargao încearcă să-l lege fedeleş adresând cerului ruga fierbinte de a închide gura păcătosului apoi veni în fugă Berlim, fochistul, care râdea de mama focului şi care îi lămuri pe ceilalți că aşa zisa carte sfîntă avea filele goale şi că de fapt sfârşitul lumii era o prostie, Gargao îşi aruncă plin de furie mantia şi oamenii se dădură speriaţi înapoi şi începură lupta cu tetralobitanul Gargao, extraterestrul care făcea comerţ cu sclavi la scară galactică. Odată sfârșit răgazul temporal, tetralobitanul dispăru într-o buclă a timpului iar pământenii rămaseră o noapte întreagă pe muntele Edun meditând în tăcere la nesfârșitele lumii ale Universului şi la viaţa de dinaintea vieţii de apoi.