Simona, alegere supriză pentru revenirea pe teren

Simona a anunțat când revine pe teren după cele câteva luni de pauză cauzată de pandemie. Sportiva din România, fost numărul 1 mondial, spune că primul turneu la care va participa va fi cel de Palermo, care începe pe 3 august. „Mi-am dat seama după perioada asta că locul meu este pe teren”, a spus sportiva.

Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, a anunţat că va participa la turneul de la Palermo, care începe de pe 3 august. Alegerea Simonei Halep este cu atât mai surprinzătoare cu cât nu doar că n-a mai fost acolo de 10 ani dar Italia a fost cea mai lovită țară europeană de pandemie.

Jucătoarea în vârstă de 28 de ani a dezvăluit într-un interviu acordat Ralucăi Olaru şi ce are de gând să facă după ce îşi va încheia cariera.

„Să ştii că m-am gândit, cu pandemia de-acum. Vreau să mai joc tenis. Mi-am dat seama după perioada asta că locul meu este pe teren şi mă face să trăiesc cu adevărat. Aşa că următorii 3-4-5 ani o să mai joc tenis. După aceea aş vrea să îmi fac familie, copilaşi. Vreau să mă dedic copilaşului. După aceea o să mă întorc în tenis, dar mi-aş dori să mă dezvolt şi în alte părţi, nu doar în sport. La televizor şi la interviuri n-o să mă vedeţi, că nu îmi place să vorbesc. Ceva concret nu am, sunt încă cu expresia cu capul în nori”, a mărturisit Simona Halep.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Dar nu spune materialista că aia o îngroapă in ?…!!!.. asta-i chichirezul… acum cine dă banul mare are trecere la asemenea maimuțe….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.