Simona Halep a ratat calificarea într-o finală foarte lejeră

Simona Halep a ratat şansa de a câştiga primul turneu la care a participat. Dacă ar fi trecut de Svetlana Kuznetsova în semifinale, ar fi avut o finală mai mult decât lejeră cu modesta Monica Puig din Puerto Rico.

Semifinala dintre Simona Halep şi Svetlana Kuznetsova a avut serios de suferit din cauza ploii. Meciul a început joi cu o întârziere de 4 ore şi 45.

La scorul de 1-1, 2-4 s-a întrerupt din cauza unor reprize scurte de ploaie, iar la 5-4 pentru Halep, după o oră de aşteptare, organizatorii au decis suspendarea partidei şi reluarei ei vineri la prânz (ora 05.00 în România). La reluare, pe serviciul rusoaicei, Simpna Halep a avut 40-0, deci 3 mingi de set, dar nu a fructificat niciuna. S-a ajuns la 6-6 iar în tie-break, Kuznetsova a avut câştig de cauză pentru că din 6 servicii, şi-a câştigat unul dintre ele, în timp ce Halep le-a pierdut pe toate 6.

Istoria setului secund s-a scris în game-ul al treilea. În primele două, fiecare jucătoare a făcut break, iar la 1-1, Halep a mai câştigat odată pe serviciul adversarei, după care nimeni nu şi-a mai pierdut serviciul, iar break-ul în plus al Simonei a făcut diferenţa. Şi setul decisiv a avut cheia în game-ul al treilea, la scorul de 1-1.

Halep a avut nu mai puţin de 4 mingi de break, dar toate au fost salvate de rusoaică. Chiar dacă a egalat la 2 pe propriul serviciu, s-a văzut clar că românca este descumpănită din cauza ratărilor din game-ul precedent, şi adversara ei a câştigat 3 game-uri consecutive, ajungând la 5-2. S-a făcut 5-3, Halep a mai avut o minge de break pentru a veni la 4-5, nu a fructificat-o, şi Kuznetsova a închis setul şi meciul după trei mingi câştigate consecutiv de la 30-40.

Aşa s-a scris istoria semifinalei unui turneu pe care Halep l-a ratat pe propria ei mână, ea practicând un joc sub nivelul la care ne aşteptam. Este adevărat, şi rusoaica a jucat bine şi plusul de experienţă pe care îl are, a contat foarte mult. Este adevărat, poate altul ar fi fost rezultatul dacă ploaia nu ar fi generat joi suspendarea meciului.

Set 1

Simona Halep – Svetlana Kuznetsova 6 – 7 (5/7)

(Primul serviciu: Halep)

0 – 1 (0:15, 0:30, 15:30, 15:40): break Kuznetsova

1 – 1 (15:0, 30:0, 40:0): break Halep

2 – 1 (15:0, 30:0, 30:15, 40:15, 40:30)

2 – 2 (0:15, 15:15, 30:15, 30:30, 30:40)

2 – 3 (0:15, 0:30, 15:30, 15:40, 30:40): break Kuznetsova

2 – 4 (0:15, 0:30, 15:30, 30:30, 30:40)

3 – 4 (15:0, 30:0, 40:0)

4 – 4 (0:15, 0:30, 15:30, 30:30, 30:40, 40:40, A:40): break Halep

5 – 4 (15:0, 15:15, 30:15, 40:15)

5 – 5 (15:0, 30:0, 40:0, 40:15, 40:30,40:40, 40:A, 40:40, 40:A)

6 – 5 (0:15, 15:15, 30:15, 30:30, 40:30, 40:40, 40:A, 40:40, A:40)

6 – 6 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40, 30:40)

6 – 7 (tie-break 5-7)

(timp de joc:1 oră şi 9 minute)

Set 2

Simona Halep – Svetlana Kuznetsova 6 – 4

(primul serviciu: Kuznetsova)

1 – 0 (15:0, 30:0, 40:0): break Halep

1 – 1 (0:15, 0:30, 15:30, 15:40, 30:40): break Kuznetsova

2 – 1 (15:0, 15:15, 15:30, 15:40, 30:40, 40:40, A:40): break Halep

3 – 1 (0:15, 0:30, 15:30, 30:30, 40:30, 40:40, A:40)

3 – 2 (15:0, 15:15, 15:30, 30:30, 30:40)

4 – 2 (15:0, 15:15, 30:15, 40:15)

4 – 3 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40, 30:40)

5 – 3 (15:0, 30:0, 30:15, 30:30, 40:30, 40:40, A:40)

5 – 4 (0:15, 0:30, 15:30, 30:30, 30:40, 40:40, 40:A)

6 – 4 (0:15, 15:15, 15:30, 30:30, 40:30, 40:40, A:40)

(timp de joc: 51 de minute)

Set 3

Simona Halep – Svetlana Kuznetsova 3 – 6

(primul serviciu: Kuznetsova)

0 – 1 (15:0, 15:15, 15:30, 30:30, 30:40)

1 – 1 (0:15, 15:15, 30:15, 40:15)

1 – 2 (15:0, 15:15, 30:15, 40:15, 40:30, 40:40, A:40, 40:40, A:40, 40:40, 40:A)

2 – 2 (15:0, 15:15, 30:15, 30:30, 40:30)

2 – 3 (0:15, 15:15, 15:30, 30:30, 30:40)

2 – 4 (0:15, 0:30, 15:30, 15:40): break Kuznetsova

2 – 5 (0:15, 15:15, 30:15, 30:30, 30:40)

3 – 5 (15:0, 30:0, 40:0)

3 – 6 (0:15, 15:15, 30:15, 30:30, 40:30, 40:40, 40:A)

(timp de joc: 43 de minute)

Bilanţ Simona Halep la Sydney

– calificare în semifinale

– 185 de puncte în WTA general

– 185 de puncte în WTA 2016 (Road Race)

– 36.600 USD primă de calificare în semifinale

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.