Simona Halep, despre România și români

roland garros, trofeu, stadionul national

Simona Halep, numărul 1 WTA, a acordat un interviu Mediafax în care a vorbit despre români şi despre România.

Cum vezi România la 100 de ani de la Marea Unire?
E o ţară frumoasă, avem foarte multe locuri superbe, unde mă duc când vreau să mă odihnesc, la munte, la mare, acolo unde am crescut. Pot să spun cu voce tare că sunt mândră că sunt româncă.

Care este prima personalitate sportivă din România are îţi vine în minte?
Bineînţeles că Ion Ţiriac, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Gică Popescu. Mulţi, mulţi sportivi au făcut cinste României şi mă bucur că acum fac şi eu parte dintre aceştia şi că îi facem pe oameni să se bucure.

Suntem un popor talentat. Crezi că se va mai naşte o Simona Halep sau un Ilie Năstase în următorii 100 de ani?
Eu sper şi îmi doresc mult, pentru că este un sport frumos, care te dezvoltă pe mai multe laturi, nu numai pe cea sportivă. Le doresc succes tinerilor şi copiilor, să aibă încredere în ei, pentru că noi, românii, suntem talentaţi şi putem.

Ce ai schimba în România dacă ai putea?
Aş schimba sistemul din tenis, aş face ceva pentru copiii care au nevoie. Este un sport scump, nu e uşor să-l practici, aş face mult mai multe terenuri de tenis şi, poate că sunt un pic egoistă, aş face o arenă de tenis unde să joace echipa României de Fed Cup, mai ales că suntem în Grupa Mondială acum. Ar fi fost frumos să avem un teren mare.

Te-am auzit şi pe tine, şi pe Darren Cahill spunând că românii sunt negativişti. Tu cum ai reuşit să te schimbi şi să gândeşti pozitiv?
M-am schimbat datorită lui Darren, datorită temperamentului pe care îl are el. Este foarte pozitiv, fiind australian. Australienii sunt mult mai relaxaţi. Am fost, într-adevăr, negativistă în trecut, dar acum am progresat mult şi mă simt mult mai bine. De aceea spun că tinerii trebuie să fie mult mai pozitivi, indiferent de greutăţile pe care le au. Tot timpul există o uşă, există o posibilitate să realizeze ce îşi doresc.

Pe tine cum te-a ajutat România în carieră?
România m-a ajutat fiindcă aici m-am născut şi am avut o educaţie frumoasă, le mulţumesc părinţilor mei. Este o ţară frumoasă, cu oameni talentaţi şi de aici am avut şansa să ajung acolo unde sunt, pentru că sunt româncă şi sunt talentată.

Dacă n-ai fi jucat tenis, ce ai fi făcut?
Greu de spus, pentru că am început să joc tenis la 4 ani şi jumătate şi nu am avut… timp să mă gândesc la altceva. Dar nu regret că am ales acest drum. Dacă m-aş mai naşte o dată, aş face acelaşi lucru.

Speră să audă imnul României şi la Jocurile Olimpice!

Cum te simţi ca româncă atunci când joci peste hotare?
Mă simt bine, mereu am fost mândră de acest lucru. Când mi s-a cântat imnul la Roland Garros, a fost cel mai frumos moment din viaţa mea. Sper să repet acest lucru şi la Jocurile Olimpice, este obiectivul meu, însă nu va fi uşor.

Un mesaj pentru români de 1 decembrie?
Le doresc o zi superbă, o zi minunată, sănătate, pentru că e cea mai importantă. Le doresc un an nou plin de bucurii, un an nou plin de realizări şi să aibă încredere în ei, pentru că totul este posibil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Simona Halep nr 1 WTA cel mai minunat cadou din lumea sporturilor facut Romaniei de centenar! FELICITARI MARE CAMPIOANA ! Te rog sa nu intrii in politica, in troaca porcilor, ramai curata! La multi ani!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.