Simona Halep s-a calificat „en fanfare” în semifinale

Simona Halep joacă în 2015 a doua semifinală de turneu WTA Premier Mandatory în decurs de nicio lună. Românca este prima jucătoare cu 24 de victorii în acest an. Toate rezultatele de la Miami Open.

Halep a avut 9-1 după 36 de minute

Simona Halep este în semifinale după victoria cu 2-0 (6/1, 7/5) împotriva americancei Sloane Stephens, considerată de analişti sportivi de peste ocean ca fiind „mica Serena” şi cea care urmează preia „coroana” mezinei familiei Williams în „scurt timp”. Tot respectivii analişti îi acordau jucătoarei din SUA şanse reale să câştige sfertul cu Halep. Printre argumentele pe care le susţineau era şi acela că Halep a învins-o de două ori pe Stephnes, dar numai pe zgură, în timp ce americanca a câştigat tot de două ori şi de fiecare dată pe suprafeţe de joc tari. Adică pe suprafeţe de joc similare celei de la Miami Open. La aceste predicţii făcute în dimineaţa meciului, „specialiştii” au mai găsit ceva, chiar înainte de primul schimb de mingi: se cunoştea cealaltă semifinalistă de pe partea de sus a tabloului, Serena Williams şi se specula că Halep nu ar agrea să dea ochii cu numărul unu mondial. Calculele şi ipotezele analiştilor au fost date peste cap. După numai 24 de minute şi 12 secunde, Halep avea 1-0 la seturi cu un categoric 6/1 la game-uri. Halep a făcut un joc extraordinar. A arătat încă din primul game că din punct de vedere mental stă foarte bine, reuşind să salveze două mingi de break. Este greu de spus dacă în primul set adversara ei nu a putut mai mult, sau purşi simplu nu a fost lăsată să joace de către româncă. Setul secund a început în aceeaşi notă şi 11 minute şi 53 de secunde tabela arăta 3-0 pentru româncă, două dintre game-uri fiind pe serviciul adversarei. Câţiva dintre românii din tribună stăteau deja cu ceasurile puse pe cronometru, pentru a vedea dacă Simona va reuşi să bată recordul Serenei Williams, 41 de minute şi 28 de secunde, înregistrat în meciul contra Catherinei Bellis (6-1, 6-1) din turul III. Numai că – fără emoţii nu se putea – raportul de forţe din teren se schimbă şi Stephens câştiga 4 game-uri consecutive, preluînd conducerea. La scorul de 4-3 pentru americancă, fiecare jucătoare îşi face serviciul, 5-4 pentru Stephens, după care lucrurile reintră în normal, Halep face 3 game-uri la rând şi câştigă meciul.

Evoluţia scorului

Set 1 (prim serviciu Halep): 1-0, 2-0, 3-0, 3-1, 4-1, 5-1, 6-1 – set Simona Halep (timp de joc – 24:12)

Set 2 (prim serviciu Stephens): 0-1, 0-2, 0-3, 1-3, 2-3, 3-3, 4-3, 4-4, 5-4, 5-5, 5-6, 5-7 – set Simona Halep (timp de joc – 51:15)

Setul 1: 6-1

(S = Halep la serviciu; P= Halep la primire)

S: 0-15, 15-15, 15-30, 30-30, 30-40, 40-40, 40-A, 40-40, A-40, 45-40

P: 15-0, 30-0, 30-15, 40-15, 40-30, 45-30

S: 15-0, 30-0, 40-0, 45-0

P: 0-15, 0-30, 0-40, 0-45

S: 15-0, 15-15, 30-15, 40-15, 40-30, 45-30

P: 15-0, 30-0, 40-0, 40-15, 40-30, 45-30

S: 15-0, 30-0, 30-15, 30-30, 40-30, 45-30

Setul 2: 7-5

P: 15-0, 30-0, 40-0, 45-0

S: 15-0, 30-0, 40-0, 40-15, 40-30, 45-30

P: 15-0, 15-15, 30-15, 40-15, 40-30, 40-40, 40-A, 40-40, A-40, 45-40

S: 0-15, 15-15, 15-30, 15-40, 15-45

P: 15-0, 30-0, 15-30, 30-30, 30-40, 30-45

S: 0-15, 15-15, 15-30, 15-40, 15-45

P: 15-0, 30-0, 30-15, 30-30, 30-40, 30-45 **

S: 15-0, 30-0, 40-0, 45-0

P: 0-15, 0-30, 15-30, 15-40, 15-45

S: 0-15, 15-15, 30-15, 40-15, 40-30, 40-40, A-40, 45-40

P: 0-15, 15-15, 30-15, 40-15, 45-15

S: 15-0, 30-0, 30-15, 40-15,

Casetă tehnică

Aşi: 0 – 0

Duble greşeli: 0 – 2

Primul serviciu: 74% – 67%

Puncte pe primul serviciu: 27/44 (61%) – 16/35 (45%)

Puncte pe al doilea serviciu: 10/15 (66%) – 9/17 (52%)

Puncte pe primul serviciu advers: 19/35 (54%) – 17/44 (38%)

Puncte pe al doilea serviciu advers: 8/17 (47%) – 5/15 (33%)

Total puncte: 64/111 (57%) – 47/111 (42%)

Puncte de break salvate: 2/4 (50%) – 5/10 (50%)

Puncte de break câştigate: 5/10 (50%) – 2/4 (50%)

Ce a obţinut Halep până în prezent

  • Calificare în semifinale
  • un cec în valoare de 220.230 USD
  • 390 de puncte în clasamentul general WTA (nu are de apărat puncte din 2014)
  • 390 de puncte în clasamentul WTA pe 2015 (Road to Singapore)
  • s-a distanţat la 1.081 puncte de a 4-a clasată în WTA General
  • şi-a păstrat locul 1 în „Road to Singapore” şi are 990 de puncte mai mult decât Maria Sharapova, care se află pe locul 3, loc pe care Halep nu are voie să cadă.

Declaraţia „de la fileu”

„Am fost foarte rapidă azi. Am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale mele. În setul al doilea, când adversara a schimbat tactica, şi a jucat mai lent, am pierdut puţin ritmul meu de joc. Sunt fericită că am revenit şi că în cele din urmă am câştigat meciul în două seturi. Mâine e o mare provocare pentru mine voi da tot ce am mai bun din mine. Voi juca fără emoţii, intru pe teren crezând în şansa mea. Îmi voi aminti toată viaţa mea meciul de la Singapore (în grupa „roşie” Halep a învins-o la scor pe Williams – n.a.). Am făcut cel mai bun meci al meu din carieră atunci. Cred că o pot învinge din nou pe Serena Williams. Trebuie să-mi încer şansan-am nimic de pierdut mâine, Serena e cea mai bună din lume”.

Rezultatele complete ale sferturilor de finală

  • Serena Williams (SUA-#1) – Sabine Lisicki (Ger-#27): 2-1 (7/6, 1/6, 6/3)
  • Simona Halep (Rou-#3) – Sloane Stephens (SUA): 2-0 (6/1, 7/5)
  • Carla S. Navarro (Esp-#12) – Venus Williams (SUA-#16): 2-1 (0/6, 6/1, 7/5)
  • Andrea Petkovic (Ger-#9) – Karolína Plíšková (Cze-#14): 2-0 (6/4, 6/2)

Programul semifinalelor

  • joi 2 aprilie, ora 20.00 (Bucureşti): Carla Suarez Navarro – Andrea Petkovic
  • vineri 3 aprilie, ora 04.00 (Bucureşti): Serena Williams – Simona Halep

Monica Niculescu şi Horia Tecău au ieşit din cursă

În sferturile de finală la dublu feminin, perechea Monica Niculescu/Alexandra Panova (Rus) a pierdut cu 0-2 (3/6, 5/7) în faţa perechii din Cehia, Andrea Hlaváčková/Lucie Hradecká. Învingătoarele vor juca în semifinale cu perechea rusă Ekaterina Makarova/ Elena Vesnina. În cealaltă semifinală, Martina Hingis/Sania Mirza (dublul cap de serie 1) va juca contra dublului Timea Babos/Kristina Mladenovic.

Tot în sferturi de finală, dublul masculin, Horia Tecău/J-J Rojer a cedat cu 0-2 (3/6, 4/6) în faţa dublului american, John Isner/Sam Querrey. Învingătorii vor juca semifinală contra fraţilor Bob şi Mike Bryan. În cealaltă semifinală se întâlnesc: Marcelor Melor/ Bruno Suarez (Brazilia) şi Vasek Pospisil (Canada)/Jack Stock (SUA)

Sferturi de finală simplu masculin

  • Novak Djokovic (Srb-#1) – David Ferrer (Esp-#6) – joi noaptea
  • Kei Nishikori (Jpn-#4) – John Isner (SUA-#22) – vineri dimineaţa
  • Andy Murray (Gbr-#3) – Dominic Thiem (Aut): 2-1 (3/6, 6/4, 6/1)
  • Tomáš Berdych (Cze-#8) – Juan Monaco (Arg): 2-0 (6/3, 6/4)

Semifinale

  • Învingătorii din meciul sfertul 1 şi sfertul 2.
  • Andy Murray – Tomáš Berdych

Surprizele turneului masculin

  • Capul de serie nr.2, Rafa Nadal a pierdut în turul III cu 1-2 în faţa conaţionalului său Fernando Verdasco (#29)
  • Canadianul Milos Raonic (#5) a fost eliminat în turul IV de către americanul John Isner (#22) cu scorul de 2-1, toate seturile terminate la tie break
  • Elveţianul Stan Wawrinka (#7) a cedat în turul III, scor 6/7, 6/7 în faţa francezului Adrian Mannarino (#28).
  • Roger Federer, iniţial cap de serie nr.3, s-a retras de la Miami Open cu două zile înainte de începerea turneului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.