Sindicaliştii au reafirmat, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii, care au avut loc azi, că nu renunţă la protestele anunţate, ca reacţie la problemele nerezolvate privind Legea salarizării unitare, Legea pensiilor şi salariul minim pe economie.Vicepreşedintele Confederaţiei "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu, a declarat că programul de proteste va fi menţinut, pentru a demonstra că există nemulţumiri legate de cele trei probleme ridicate, Legea salarizării, pensiilor şi salariul minim pe economie.
Liderii federaţiilor sindicale din învăţământ au spus că rămâne în vigoare calendarul de proteste anunţat, iar acesta va fi aplicat fără niciun fel de modificare.
"În 25 martie ne vedem în faţa Guvernului", a declarat preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor.
Premierul Emil Boc şi liderii confederaţiilor sindicale au discutat, vineri şi sâmbătă, la Ministerul Muncii, despre majorarea salariului minim, Legea salarizării şi Legea pensiilor.