Sindicatele din transporturi și industria auto, în stradă

Este a patra zi de proteste în Capitală, de data aceasta sindicaliştii din industria de autovehicule şi subansamble auto fiind cei care îşi strigă nemulţumirile. Protestul a început la ora 11.00 şi are loc în faţa Palatului Cotroceni. Printre nemulţumiri, protestatarii reclamă lipsa investiţiilor din cele două sectoare de activitate, salariile mici, dar şi condiţiile proaste de muncă. Protestul urmează să se încheie în jurul orei 14.00.

Update: O delegație a reprezentanților lucrătorilor din transporturi și din companiile producătoare de automobile, autovehicule și alte mijloace de transport, afiliați Blocului Național Sindical, a fost primită joi la Palatul Cotroceni de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, reprezentanții sindicali au prezentat nemulțumirile și îngrijorările existente în legătură cu problemele nerezolvate din sectorul feroviar, portuar, precum și față de infrastructura de transport rutier, feroviar, fluvial și maritim, care impun priorități ferme și investiții susținute.

În acest sens, Administrația Prezidențială a primit un document de poziție din partea președintelui BNS, Dumitru Costin, cu principalele probleme semnalate de reprezentanții sindicatelor. Totodată, sindicaliștii au prezentat anumite priorități, pe care Guvernul și alte autorități ar trebui să le includă pe agenda măsurilor de susținere și dezvoltare economică a sectoarelor respective.

„Întrevederea de astăzi reconfirmă interesul manifestat de președintele României nu doar pentru cunoașterea problemelor din anumite sectoare economice, dar și pentru încurajarea dialogului social, care să genereze soluții pe termen lung, menite să conducă la rezolvarea problemelor și nu la amânarea lor, de la o perioadă la alta”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit preşedintelui Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, în jurul orei 12.00, reprezentanţi ai sindicaliştilor vor depune la Preşedinţie o scrisoare adresată lui Klaus Iohannis în care îşi exprimă nemulţumirea şi îngrijorarea faţă de modul în care Guvernul României, cât şi în special Ministerul Transporturilor îşi exercită atribuţiile în vederea punerii în aplicare a unor elemente cheie cuprinse Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019.

De asemenea, la rândul lor, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Transporturi (FNST Elcatel) au o serie de şase revendicări, printre care: adoptarea proiectului de lege privind statutul personalului feroviar, respectarea legislaţiei privind termenele de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli din societăţile feroviare şi filialele acestora, eliminarea accizelor din preţul motorinei utilizate în sistemul feroviar şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare din partea statului român pentru dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar şi aducerea acesteia la standarde europene.

La protestul de la Palatul Cotroceni participă, printre altele, Sindicatul Automobile Craiova, Sindicatul „Automobile România” şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.