Noile măsuri guvernamentale privind detașarea personalului, suprapuse unui deficit cronic, blochează aparatul administrativ, punând în pericol absorbția fondurilor europene, arată sindicatul într-un comunicat de presă.
Situația este critică și amenință cu întârzieri și pierderea de finanțări, se mai arată în document.
Sindicatul în dezacord
”Noile măsuri adoptate de Guvernul României privind detașarea personalului din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene către Ministerul Energiei, în baza art. VIII din OUG nr. 38/2026, se suprapun peste un grad de încărcare profesională deja extrem de ridicat și riscă să genereze întârzieri, blocaje și dificultăți în respectarea angajamentelor asumate de România față de Uniunea Europeană(…)
Considerăm inacceptabil ca personal din structuri deja suprasolicitate, care coordonează și gestionează Politica de Coeziune, PNRR și fondurile nerambursabile alocate României prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) și Mecanismul Financiar Norvegian, să fie relocat în condițiile în care MIPE se confruntă deja cu un deficit major de personal și cu un volum extrem de ridicat de activitate, arată sindicatul.
Accelerarea implementării PNRR?
”Mai grav, prevederile art. VIII din OUG nr. 38/2026 au fost justificate prin necesitatea accelerării implementării PNRR.
Cu toate acestea, potrivit informațiilor existente la nivelul organizației sindicale, personalul detașat urmează să desfășoare activități aferente Fondului pentru Modernizare și nu activități legate de PNRR, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la fundamentarea reală a măsurii”, mai arată sindicatul.
Aceste detașări ”se adaugă unor probleme deja existente și semnalate”
- deficitul de personal
- supraîncărcarea profesională
- preluarea unor activități noi fără programe adecvate de formare și migrația fără precedent a personalului specializat
Toate acestea generează riscuri reale pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și pentru menținerea unui sistem administrativ funcțional.
Măsurile riscă să genereze blocaje majore
”Prevederile art. VIII din OUG nr. 38/2026 permit detașări indiferent de nivelul funcției sau de specialitate, ceea ce poate crea premisele unor măsuri discreționare, fără garanții suficiente privind competența profesională și protecția funcției publice.
Aceste măsuri riscă să genereze blocaje majore în activitatea MIPE, să afecteze gestionarea fondurilor europene și să pună în pericol respectarea obligațiilor asumate de România față de Comisia Europeană.
Sindicatul „MIPE Normalitate” solicită reanalizarea urgentă a acestor măsuri și identificarea unor soluții care să nu compromită funcționarea structurilor deja deficitare din cadrul ministerului”, se mai arată în comunicat.