Siria: Cronica unui bombardament anunțat

Foto Xinhua/Ammar Safarjalani

De ce își asumă Vestul riscul escaladării în relația cu Rusia și ­perspectiva unor consecințe nedorite care, în mod normal, va fi generată de atacul din Siria

În primele ore ale zilei de sâmbătă, asupra Siriei au fost lansate 103 rachete de croazieră Tomahawk, JASSM și Storm Shadow, de pe distrugătoare americane, fregate franceze, bombardiere și avioane multirol aliate. Pentagonul susține că aproape toate rachetele și-au atins ținta, în timp de regimul sirian arată că a doborât 71 dintre ele. În aceeași zi, armata siriană a anunțat că au avut loc mai multe explozii la o bază militară iraniană din nordul Siriei, existând suspiciuni că ar fi fost lovită de aviația israeliană.

„Un atac perfect executat. Mulțumesc Franței și Marii Britanii pentru înțelepciunea și pentru puterea Armatelor lor. Nu puteam să avem un rezultat mai bun. Misiune îndeplinită“, a scris președintele Donald Trump pe Twitter. Atacul este „inacceptabil și ilegal“, a transmis ministrul rus de Externe, adăugând că este un atac la adresa sistemului de relații internaționale. China consideră că atacul este o încălcare a dreptului internațional. Ankara vede în operațiunea militară un răspuns adecvat la atacul chimic ce a avut loc în orașul Duma, la fel și Israelul, în timp ce pentru liderul suprem iranian Ali Khamenei, „președintele SUA, prim-ministrul Marii Britanii și președintele Franței sunt criminali“.

Pretextul: „informații dubioase“

De ce își asumă Vestul riscul escaladării în relația cu Rusia și ­perspectiva unor consecințe nedorite care, în mod normal, va fi generată de atacul din Siria – se întreabă, într-o analiză pentru BBC, profesorul Michael Clarke, de la Royal United Services Institute for Defence and Security. Răspunsul: „Forța militară luată de una singură este nesemnificativă. Trebuie ca ea să facă parte dintr-o strategie politică, iar în acest caz, strategia vizează obiective mai mari decât Siria și nu oferă populației din Siria decât speranțe pe termen lung“.

Desigur, un prim obiectiv politic pleacă de la pretextul intervenției și vizează electoratul occidental, cel care va judeca în cele din urmă decizia atacării Siriei – deși de proporții reduse, au fost organizate proteste faţă de lansarea rachetelor la Washington, Londra și în alte capitale. Deci primul obiectiv este acela de a arăta că puterile occidentale luptă împotriva folosirii armelor chimice, că Vestul a ripostat la atrocitățile comise împotriva copiilor nevinovați din Siria, ale căror imagini sunt prezentate necontenit în presă, alături de o „narațiune“ sensibilizatoare. Desigur, Rusia, garantul nefolosirii armelor chimice de către regimul de la Damasc, susține că atacul cu arme chimice din 7 aprilie nu a existat. „Acuzaţiile că există dovezi incontestabile cu privire la presupusul atac chimic din Duma sunt bazate pe informaţii dubioase“, a declarat ministrul de Externe al Rusiei.

Tactica: menajarea Rusiei

Dincolo de disputa de factură militară privind efectul loviturii, operațiunea anglo-franco-americană nu a fost nici năucitoare, nici decisivă. A fost o lovitură limitată, cu rol de avertisment pentru regimul Assad și pentru Rusia. Țintele fuseseră deja sugerate de SUA, armata siriană a avut la dispoziție mai multe zile pentru a-și retrage avioanele, tehnica militară și infanteria către bazele militare ruse de la Tartus sau Khmeimim, apărate de sistemele S-400, dar în primul rând de teama izbucnirii unui conflict între superputeri. Prin urmare, pierderile de partea siriană s-au limitat la avarierea unor piste, distrugerea unor clădiri din Damasc și de la periferia capitalei.

„Loviturile au fost limitate“, scrie The New York Times. „Răspunsul a fost proporțional și a fost în mod clar calculat pentru a evita represaliile aliaților Siriei – Rusia și Iran“, scrie cotidianul american. „Loviturile au fost în mod intenționat punctuale“, pentru a-l avertiza pe liderul sirian să nu mai recurgă la atacuri chimice. Dincolo de acest avertisment, „scopul principal al operațiunii a fost să lovească cât mai departe posibil de pozițiile iraniene și ruse, pentru a evita extinderea conflictului. În ciuda retoricii războinice a Rusiei cu privire la represalii, Moscova are un interes la fel de mare ca Washingtonul să evite războiul“, arată experți militari britanici, citați de The Guardian. Chiar dacă ambasadorul rus în SUA a declarat că operațiunea anglo-franco-americană în Siria este „o insultă la adresa președintelui Putin și nu va rămâne fără urmări“, The Guardian scrie că „loviturile lui Trump în Siria nu sunt lipsite de riscuri, însă nu sunt Al Treilea Război Mondial“.

Strategia: atragerea în război

Însă miza cea mare este de căutat dincolo de protejarea civililor sirieni. Experții citați de presa vestică arată că atacul de sâmbătă marchează revenirea Occidentului în marele joc al Orientului Mijlociu, după reducerea influenței vestice din Liban până în Yemen. Ce ar putea însemna această revenire a Vestului o ­sugerează o telegramă diplomatică saudită publicată de  WikiLeaks în vara anului 2015, care pune într-o altă lumină recentul turneu al prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman în Marea Britanie, SUA și Franța, exact țările care s-au coalizat pentru loviturile împotriva regimului Assad. „Dacă regimul sirian va putea trece de actuala criză în orice formă, primul scop va fi răzbunarea pe țările care i-au fost împotrivă, iar Regatul ar fi unul dintre primii pe listă. (…) Trebuie să încercăm prin toate mijloacele să alungăm actualul regim din Siria. Este limpede că avem o lipsă de «dorință», nu de «capabilități», din partea țărilor occidentale pentru a face pași hotărâți, în primul rând din partea Statelor Unite“, se arată în telegrama cu pricina, publicată înainte de intervenția rusă din septembrie 2015. Trebuie notat că Ministerul saudit de Externe a precizat, în 2015, că multe dintre aceste telegrame sunt „falsificate“. Ce înseamnă însă „prin toate mijloacele posibile“? Este o formulare în lumina căreia afirmațiile Moscovei, despre cum că atacul chimic este o înscenare pusă la cale de un grup umanitar rebel, pot căpăta mai multă veridicitate?

Mesajul: Vestul revine

Apoi, un alt obiectiv al atacului a fost transmiterea unui mesaj pentru Rusia și Siria – obiectivele așa-zise primăveri arabe nu au fost abandonate, războiul nu s-a încheiat. Începând de la intervenția militară rusă din 2015, regimul Assad a recuperat așa-zisa Sirie utilă, bogată și populată. Trebuie notat că, imediat după atac, în cursul zilei de sâmbătă, armata siriană a anunțat că a preluat controlul asupra zonei Ghouta de Est, adică exact zona în care Vestul a acuzat că au fost folosite arme chimice.

Unitate declarativă

Unitatea vestică demonstrată de lovitura militară în Siria a fost una puternică, însă doar la nivel declarativ. În Siria au intervenit, pe lângă SUA, doar fostele puteri coloniale Franța și Marea Britanie, al căror acord secret Sykes-Picot din 1916 a trasat granițe artificiale în Asia de Sud-Vest. Pe ruinele Imperiului Otoman, este considerat a fi o sursă majoră a actualelor conflicte. Italia, care a participat la loviturile din 2011 împotriva Libiei lui Muamar Gaddafi, nu a fost prezentă și acum. Germania, care a considerat „adecvată“ decizia, a anunțat însă că nu va participa militar. „Germania se va folosi de toate mijloacele diplomatice pentru a încheia conflictul care durează deja de şapte ani“, a spus ministrul de Externe, Heiko Maas. Pornind de la cazul Germaniei și mergând până la declarația rezervată a ministrului de Externe al României despre necesitatea unei investigații independente a atacului cu arme chimice atribuit regimului Assad, dar și până la declarația președintelui Klaus Iohannis, de „solidaritate cu partenerii noştri strategici“, unitatea s-a manifestat după principiul „nu trag, însă îți lustruiesc arma, ți-o încarc și îți fac curat pe portavion“. O solidaritate la fel de rezervată și prudentă față de Rusia ca și loviturile rachetelor.

Milioane pentru industria militară

Lovitura de sâmbătă asupra Siriei a fost un test al rachetelor de croazieră aer-sol JASSM, produse de Lockheed Martin, la un preț de peste 1,3 milioane dolari. Războiul din Siria este primul în care au folosite aceste rachete, lansate de pe bombardierele B-1. Lovitura militară a fost o demonstrație oferită de Lockheed Martin, Raytheon (producătorul rachetelor Tomahawk și Patriot) și de concernul european MBDA (producătorul rachetelor Storm Shadow și concurentul Raytheon în România, care a ales în cele din urmă sistemele Patriot). Având în vedere prețul rachetelor de croazieră folosite, operațiunea de sâmbătă a costat cel puțin 100 milioane dolari. Acestor rachete li s-au opus sistemele defensive siriene de producție rusă S-125 și S-200. Un deputat rus a cerut imediat după atac ca regimurilor din Siria și Iran să le fie vândute sisteme S-300, mai performante.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

15 Comentarii

  1. Caline draga, în Orientul Mijlociu de-acuma e vorba de fundamentalism (Arabia Saudita, care, de fapt, conduce Vestul, pe care l-a cumparat si-l cumpara, în care „investeste”) vs laicitate (Siria lui Bashar al Assad). Peste care, interese economice (o magistrala de gaz/petrol Saudi-Quatar-iota, pe care Siria o refuza, aprovizionarea-n petrol a Europei…) si militare, într-o recuperare de proportii a „zonelor de influentza”. Marea Britanie si Franta de la-nceput joaca murdar în afacere. De la 1916, la vremea acordurilor Sykes-Picot, al caror scop era distrugerea Imperiului Otoman, împartirea lui si regruparea unor entitati, în realitate, inexistente, la epoca. Acordurile creeaza atât Siria (din doua parti, una, la nord, sub influenta franceza, si-alta, la sud, britanica), cât si asa-zisa „Palestina” care-avea sa devina mandatara. Actuala Arabie Saudita nu intra-n schema, e-adevarat, de unde si faimosul (tradator de) colonel Lawrence, Lawrence al Arabiei (Saudite), care muta, printr-un trompe l’oeil – asa zisa „miscare de eliberare” condusa de Saud – bornele de granita-n Orientul Mijlociu. Sykes-Picot (pe care-l scurtcircuiteaza Declaratia Balfour) uita, însa, de evreii din regiune.

  2. (II): Balfour, prieten al lui Rothschild, consacra, însa, un „camin evreiesc” în oceanul arab al Orientului Mijlociu. Greseala de-aicea si vine, si-anume ca limitele „caminului evreiesc” n-au fost deliminate de nimeni, erau în „Palestina” care, cu marele concurs al otomanilor, ajunge, de-a lungul secolelor, musulmana. Rusia tzarista are cunostinta de acordurile Sykes-Picot, Rusia bolshevica afla de ele din întâmplare, si nu participa la-mpartire. Responsabilitatea, si-atuncea, si-n ’48, si-acuma, privind dezastrul din regiune e-a Frantei – Marii Britanii (care-si mai si bombardeaza, acuma, foste colonii, între care Siria, si-i decimeaza pe crestinii din Orientul Mijlociu. Cele doua tari sunt vinovate de crime de razboi. Le place, nu le place – lui Hollande-Macron-Boris Johnson-Theresa May – , asta-i adevarul). SUA intra pe rol numai dupa 1948, de fapt (W. Wilson, dupa WW1, e, asemenea tzarului Rusiei, numai informat de situatia din regiune, nu-i si participant). Macron si May, care bombardeaza, acuma, unul din leaganele civilizatiei mondiale (Siria) sustin terorismul saudit, de care si depind (Arabia Saudita a investit si investeste-n ambele tari, de la cluburile de fotbal, la industria de armament). Plus, si despre asta nu spui, intrarea, acuma, în joc, si asta, dupa indiferenta lui Nicolai II (1916) si-a URSS (pâna la ’91), e-o mare premiera, a Rusiei ca mare putere, lucru pe care nici SUA, nici Franta, nici Marea Britanie nu vor sa-l accepte. O trateaza de maniera-n care Hitler a tratat URSS. Si rezultatele, pentru cele doua puteri, vor fi aceleasi cu-ale Germaniei naziste (al carui aliat, la epoca, tot Arabia Saudita fusese …). Post scriptum : bine-nteles ca SUA-Franta-Marea Britanie intoxica si ca n-a fost nici un „atac chimic” în Siria. Ori, dac-a fost, a fost al aliatilor lor fanatici, teroristi, Al Quaida. Joc de puteri (coloniale) murdare.

  3. Trec peste latura politica (mai greu) a atacului terorist comis impotriva Siriei de catre USA,GB si napoleon-cu litera mica si numaram bobii de fasole. 105 „rachete/bombe destepte”impotriva unor cladiri” care erau dezafectate.Pozele inainte si dupa imi da impresia ca a fost un dezastru chiar daca unii incearca sa vopseasca in roz operatia ilegala.Daca ne luam dupa datele rusesti care pana la aceasta ora se pare ca sunt exacte,se pare ca 71 rachete au disparut in neant din cele 105.”Four missiles were launched at the area of the Damascus International Airport. All missiles were intercepted.
    12 missiles were launched at the Al-Dumayr Military Airport. All missiles were intercepted.
    18 missiles were launched at the Baly Military Airport. All missiles were intercepted.
    12 missiles were launched at the Shayarat Military Airport. All missiles were intercepted.
    9 missiles were launched at the Mezzeh Military Airport. Five missiles were intercepted.
    16 missiles were launched at the Homs Military Airport. 13 missiles were intercepted.
    30 missiles were launched at targets in the areas of Barzah and Jaramani. Seven missiles were intercepted.
    The Pentagon rejected reports that Syrian forces had intercepted something saying that the US and its allies “successfully hit every target”.
    According to this version, the US launched 105 missiles at the alleged “chemical weapons” facilities of the Assad government.
    76 missiles – “Barzah Research and Development Center”
    22 missiles – “Him Shinshar Chemical Weapons Storage Site”
    7 missiles – “Him Shinshar CW Bunker”

    • Ce vrei sa zici? Ca au sirienii scut mai bun decat al nostru de la Deveselu? Nu cred asa ceva.

    • @Stanica
      Adevarat, e foarte bun scutul american, e din bronz masiv.

  4. Poate cineva sa-mi expilice de ce ai nevoie de 70+ rachete cu 500 kg de exploziv fiecare sa distrugi cateva cladiri?A vazut careva ce poate face 500 kg de exploziv la o cladire? Se pare ca rusii au fost instiintati de atac si despre obiective,isi muta vapoarele afara din port,radarele/satelitii lor vad ca rachete sunt lansate si tac din gura,ii lasa pe sirieni sa foloseasca sistemele sovietice de aparare cu rezultate excelente.Asa ca, romanilor,scoateti de la naftalina vechile rachete sovietice ca sunt mai eficace decat Patrioatele alea poleite cu aur daca nu le-ati aruncat le fier vechi.Voi nu vedeti ca totul este un circ jucat pe spinarea unor oameni nevinovati? De ce vrei sa bombardezi depozite de gaze militare cand rezultatul ar fi moartea a mii de oameni? eu nu am vazut nori de gaze sau ceva oameni tusind pana la extintie,ramasite post bombardament a rezidurilor nu exista,asa ca , pe cine vrei sa pacalasti? Machiaveli,pune pozele pre/post bombardament ca lumea sa poata numara pe degete craterele si explica ca acel centru de cercetare era parte din universitate care functioneaza din anii 80,dezafectate,folosite de organizatia cu armele chimice si pe urma lasate in paragina-asta a fost bombardata cu 70 rachete…nu pute?

  5. Rusii au inregistrat toate comunicatiile aliantei americano-brexiteza. Rusii au aflat acum aproape totul despre comunicatiile folosite de americani in conditii de razboi real. A fost un exercitiu foarte util, pentru care Putin multumeste Pentagonului pentru dezvaluirile facute fara voie. In conditiile de lupta ale armamentului modern, comunicatiile sunt vitale. Daca americanii le ofeara rusilor pe tava in mod prostesc asemenea informatii, ce ar mai fi de zis? Ca au fost criptate? Prostii. Criptarea de calitate scade viteza de comunicatii, care este vitala armelor moderne.

  6. Ministrul aparii rus ne da datele pe sisteme de aparare:
    the Syrian AD systems eliminated 71 cruise missiles of 103 ones.
    In total, Syrian air defence systems fired 112 air defence missiles.
    Pantsyr AD system fired 25 missiles and hit 24 targets;
    Buk system fired 29 missiles and hit 24 targets;
    Osa system fired 11 and hit 5 targets;
    S-125 system fired 13 missiles and hit 5 targets;
    Strela-10 system fired 5 missiles and hit 3 targets;
    Kvadrat system fired 21 and hit 11 targets;
    S-200 system fired 8 and hit no targets.
    Dupa cate vedeti sistemul S-125/200 nu are rezultate impotriva rachetelor de croazira sau balistice,sunt impotriva avioanelor,la fel ca Patriot.Dupa spusele lui Trump,toate rachetele alea noi, frumoase si destepte au lovit tintele si niciuna nu a fost doborata.

  7. Anunțat sau neanunțat e un act criminal poate mai grav decât PRESUPUSA folosire de gaz acum evident că din partea ”opoziției” lui Assad sprijiniți inarmați tot de americani. Un asemenea gest este categoric de condamnat de intreaga lume normală, cinstită. Iar mulțimea de politicieni nu mai pot rămâne in funcție , sau nu mai au dreptul de se implica in nnici un caz. Cred că nordcoreeanul in acest caz reacționa mai normal.

  8. Ceea ce au facut aliatii este egal cu zero. O frectie la un picior de lemn. A fost un fel de reclama pentru prosti. Ce e aia ca tu anunti din timp exact unde lovest,si acolo lovesti. Ce s-a realizat cu acest lucru? Nimic!

  9. Pai daca am ajuns ca aceasta planeta sa fie condusa de o tara,Rusia,cam cat un cartier din China, vai de noi. In ceea ce priveste atacurile sunt intru totul cu ce s-a scris mai sus.

  10. Pot sa stiu de ce ati taiat 3 sferturi din comentariu scris mai sus? Nu va e rusine? Sau sunteti finantati de rusi si nu indrazniti sa fie publicate articole mai de substanta impotriva lor sa nu se supere? Ca doar nu a fost scrie ceva neadevarat…Vai de capul vostru de ”ziaristi”. Mai bine ati pleca la cules de capsuni in Spania ca ati face un lucru curat si cinstit macar.

    • Cum sa plece domnii astia la cules capsuni? Atunci cine mai ramane sa tradeze tara?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.