Situaţia din România, discutată la Bruxelles

Purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a declarat marţi că situaţia din România urmează să fie discutată în Biroul partidului ALDE care se va reuni pe 7 septembrie la Bruxelles.

„Urmărim cu multă atenţie situaţia din România. La jumătatea lunii mai 2018, Biroul partidului ALDE a organizat o misiune la Bucureşti şi a avut o serie de întâlniri cu interlocutori. S-a descoperit că toate părţile sunt de acord în principiu asupra necesităţii revizuirii legislaţiei judiciare, în timp ce mulţi sunt de acord că legislaţia judiciară din România funcţionează şi desfăşoară activitatea independent de influenţele politice. Din nefericire, ţara suferă din cauza unui nivel înalt de cazuri de corupţie în spectrul politic.

În timp ce multe acuzaţii sunt justificate şi au condus la condamnări, există şi multe cazuri în care acuzaţiile iniţiale par a fi motivate politic şi au condus la achitări. Partidul ALDE va continua să monitorizeze îndeaproape situaţia şi va reanaliza tema în perspectiva celei mai recente evaluări a Comisiei de la Veneţia, din cadrul Consiliului Europei, după trecerea verii. Situaţia din România va fi discutată de Biroul partidului ALDE în cursul întâlnirii din 7 septembrie, de la Bruxelles”, a precizat purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen,într-un răspuns oferit, marţi, pentru mediafax.ro .

Răspuns vine în contextul în care Beate Meinl-Reisinger, un politician din Austria, a cerut, având în vedere situaţia politică din România, excluderea formaţiunii române Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) din grupul european Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), informează Die Presse.

„Din punctul meu de vedere, a venit momentul să fie examinate consecinţele şi să se ia o decizie rapidă”, a declarat Beate Meinl-Reisinger, liderul formaţiunii Forumul Liberal Noua Austrie (NEOS).

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. „…există şi multe cazuri în care acuzaţiile iniţiale par a fi motivate politic şi au condus la achitări.”
    Asta pare un atac direct la adresa Liderului !! Nu ma-s fi asteptat la asa ceva in conditiile in care Liderul nici pas nu zice dincolo de granite, respecta intru totul interesele partenerilor nostrii.

    • Si PSD se afla in colimatorul socialistilor europeni. PSD va fi cel mai probabil exclus din familia socialistilor europeni. PSD este de sorginte mai curand ruseasca decat europeana, partid brutal cu vocatie dictatoriala. De altfel PSD este condus de dictatorul Dragnea care doreste sa devina dictatorul intregii tari, in acest scop modificand toate legile Romaniei.

  2. Care situatie ????!!! Ocupati-va voi de imigranti si securitatea uniunii,nu luati usor m…e de la orice instigatori ,tolomacilor !

  3. kakastratos, te referi desigur la Leitner-ul ,sau Gauleiter-ul Romaniei, care in afara tarii este si mai mut decat atunci cand se suie-n deal, nu-i asa ?

  4. Absolut normal. Doamna parlamentar alde din Austria, apara interesele austriece in Romania . Adica jefuirea totala a Romaniei. Nu ca politicienii nostri care ne vand pe 2 lei(0.40 euro) Cum sunt probleme la redevente cum sar ca arsi. Cum alde e cu psd-ul si vor sa mareasca redeventele din extractia petrolului si a gazelor, cum apar tot felul de politicieni austrieci cu amenintari. Petrolul si lemnul e a Austriei ! Macar sa faca ei autostraz sa poata fura mai departe.

  5. Nea Klaus o facut un recensamant si o repetitie generala sa vaza daca poate mobiliza cei 1 milion de votanti volatili si indecisi pt alegerile prezidentiale. In rest, clanurile economico-politico-mafiote se razboiesc intre ei. Tara lu Papura Voda…. ?

  6. madam beate, înainte de a cere ceva asigurăte că nu eşti beată!

  7. Ia sa le dam toate resursele naturale moka occidentalilor, sa vezi ce baieti gigea vom deveni. Ne vor mangaia pe crestet si ne vor da si bomboane colorate drept multumire!

    • Resursele naturale le-au dat deja demult Nastase si Tariceanu. Acum cei care le-au primit cadou culeg doar roadele iari noi batem di falci. Va ros sa multumiti din inima acestor doi titani ai politicii romanesti, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu, care au despuiat tara de resurse.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.