
Biserica Palatului Cotroceni și-a sărbătorit, marți, hramul, respectiv Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, potrivit basilica.ro.
Președintele României, Nicușor Dan, care s-a aflat în mijlocul comunității, i-a felicitat pe părinții slujitori, dar și pe oamenii care aleg să facă parte din comunitatea parohială.
„Pentru locul ăsta, care are o istorie destul de tumultoasă, vreau să felicit pe toți cei care au contribuit la a-l face un loc de care să ne mândrim. Iar apoi pentru toți oamenii care obișnuiesc să vin aici, la biserica din ansamblul Cotroceni, un mesaj de deschidere din partea noastră”.
„Ne bucurăm că ați alegeți să veniți aici, pentru că vrem să transmitem că e un loc pentru oameni, pentru bucureșteni nu e așa ceva care se uită de sus la oameni. Ne bucurăm să vă avem și o să ne mai întâlnim aici”, a spus președintele.
Nicușor Dan a promis că va mai participa la slujbele oficiate aici.
„Este o mare bucurie de fiecare dată când sărbătorim un hram, pentru că biserica sărbătorită reprezintă inima unei comunități și de obicei suntem obișnuiți cu hramurile de la mănăstiri și de la biserici”.
„Însă este o mare binecuvântare pentru o instituție, cum este cea de importanță crucială a președinției României, pentru spitale, pentru școli, pentru alte instituții care au privilegiu de a avea o biserică sau un paraclis în cadrul lor și unde se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cerând de la Dumnezeu înțelepciune, răbdare, mult discernământ pentru a fi luate cele mai bune și temeinice decizii în favoarea comunității respective”, a spus PS Varlaam.
omul se bucura , nici nu realizeaza integral ce i se intimpla .
Insa cruda realitate ne arata ca in Fruntea Romaniei a fost instalat un individ complet nepotrivit si a-normal .
Proabil in batjocura .
Ce mai conteaza , milioanele de prosti din Romania nici ei nu inteleg .