Șocant: Mormântul părintelui Arsenie Boca, profanat

Un bărbat a săpat o groapă adâncă de o jumătate de metru la mormântul părintelui Arsenie, fiind surprins de personalul de la Mănăstirea Prislop, care a sesizat poliția.

„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, pe suprafața mormântului fiind săpată o groapă cu dimensiunile de aproximativ 240/100 cm și o adâncime de 50 de cm. În urma activităților întreprinse, polițiștii au stabilit că suspect de comiterea faptei este un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Maramureș”, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara.

În momentul în care polițiștii s-au deplasat la fața locului, acesta a încercat să scape ascunzându-se în pădurea din zona mănăstirii. În urma căutărilor, bărbatul a fost depistat de polițiști în cursul dimineții de sâmbătă și condus la sediul Poliției Hațeg.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru profanare de morminte. Acesta a spus că Arsenie Boca i-a poruncit să-l scoată din mormânt şi că a vrut să vadă cu ochii lui dacă părintele e sfânt şi dacă trebuie să fie canonizat.

Am profanat mormântul ca să fie canonizat. Cel mai mare sfânt al Ardealului e sfântul mare preacuvios părinte Arsenie Boca! Sfântul mi-a poruncit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh să sap! Preafericite părinte patriarh, convoacă membrii Sinodului de urgenţă pentru că sfântul aştepta să iasă afară din groapă”, a strigat bărbatul sâmbătă la ieşirea din sediul Poliţiei oraşului Haţeg, înainte să fie dus în arest.

Părintele Arsenie Boca este considerat sfântul necanonizat al Ardealului, iar la mormântul acestuia de la Mănăstirea Prislop vin zilnic mii de pelerini.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.