Social-democrații germani, acord cu formațiunea condusă de Merkel 

A doua vizită externă a Angelei Merkel după învestirea guvernului a avut loc în Polonia, o dovadă a importanţei relaţiei bilaterale pentru Berlin

Membrii Partidului Social-Democrat (SPD) au aprobat, duminică, noul acord de coaliție guvernamentală cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), condusă de cancelarul Angela Merkel, informează presa germană.

Cei 464.000 de membri ai Partidului Social-Democrat (SPD) au fost chemaţi să se pronunţe până vineri dacă susţin ori nu prelungirea coaliţiei cu formaţiunea Angelei Merkel.

Surse din cadrul SPD, citate de Süddeutsche Zeitung, afirmă că majoritatea membrilor formaţiunii de centru-stânga au votat în favoarea prelungirii coaliţiei cu Uniunea Creştin-Democrată.

Rezultatele oficiale ale votului din cadrul SPD urmează să fie anunțate în cursul zilei duminică.

Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Probabil conform variantei actuale de manifestare a libertății și democrației pe telefoanele celor 464000 de membrii ai Partidului Social Democrat au curs mesaje adaptate catastrofice, patriotice sau emoționale de la în centru “neutru” bun cunoscător al profilului fiecărui votant. Vă amintiți cum îi reproșa dna. Merkel lui David Cameron ca nu a “pregătit” bine votarea ca să iasă ani Brexit? Ea știut să o lalăie și Septembrie 2016, adică de aproape 6 luni până când nemții s-au plictisit de interimat și au votat neconstânși cum trebuie. Președintele Franței jubilează la gândul că el are succes la doamne maturizate.

    • Exemplu de ipocrizie si de cum se manevreaza politic un popor! Minciuni si dezmat globalisto-Marxist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.