Vă puteţi închipui un regat condus de un pitic chior? Un pitic care vrea să se răzbune pe toţi oamenii normali? Cum ar putea reuşi să îşi bată joc, să-şi umilească cei peste 20 de milioane de supuşi normali? Se solidarizează cu alţi estropiaţi: un uriaş cu ochii adunaţi sub frunte şi jucăuşi în direcţii opuse, un bâlbâit care tremură atunci când merge, un altul care-şi adună picioarele în viteze diferite şi priveşte întotdeauna spre dreapta, deşi el face politică de stânga; şi ar mai fi. Destui.
Ei se bazează pe un raţionament simplu. Au 20 de milioane de supuşi. Dintre aceştia, numai o sută de mii ar putea pune probleme reale, dar sunt risipiţi în profesii felurite şi aruncaţi ca o spuză prin întregul regat. Dincolo de asta, omul inteligent iubeşte confortul singurătăţii, în care prostul s-ar plictisi de moarte. Preferă singurătatea pentru a-şi aduna gândurile, pentru a scrie despre ele, oricum, indiferent de motive, omul complex nu este solidar. Doar proştii sunt solidari, pentru a-i distruge pe cei dintâi. Nu o să vedeţi vreodată un prost atacând un om inteligent de unul singur. Ei atacă numai în haită. Aşa au curaj. Aşa se cred zei. Se cred nemuritori. Puternici.
În schimb, inteligenţii se solidarizează foarte greu deoarece îşi găsesc defecte unul altuia sau diferenţe de opinii.
Piticul chior al nefericitului regat de 20 de milioane de supuşi obişnuiţi s-a hotărât să ia decizii draconice, nefireşti chiar, pentru a distruge lumea normalilor pe care nu o suportă, o urăşte chiar. Şi le-a redus salariile la jumătate spunând că economia regatului se află în colaps. Asta după ce şleahta estropiaţilor regali a devalizat cele mai mari bănci ale regatului şi vreo două fonduri de investiţii, bani pe care i-a împrăştiat foarte inteligent prin băncile altor regate. Şi aici apare slujitoarea fidelă a piticului regal, animatoarea cu buze siliconate şi cu un ochi ce-i curge pe faţa tâmpă, ducând în valijoara de ,,brusselu” bănuţii şterpeliţi şucar, piticeşte şi regeşte.
În acest timp, cei peste 20 de milioane de supuşi obişnuiţi privesc la piticul chior şi la estropiaţii din fruntea regatulu, cu uimire, surprindere. Poporul râde. Sau se face că nu înţelege. ,,Este pitic. Şi mai este şi chior” – se aude spunându-se pretutindeni. În ciuda acestor măsuri draconice, poporul suportă cu stoicism această bătaie de joc încât ne punem întrebarea dacă chiar nu-şi doreşte această dictatură piticească.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.