Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat, miercuri, că aşteaptă răspuns de la preşedintele Traian Băsescu la solicitarea de a accepta să îi fie acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Craiova.
Solomon a spus, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca Traian Băsescu să accepte titlul de cetăţean de onoare al municipiului şi că speră ca acesta să vină la „Zilele Craiovei”, manifestare care va avea loc în perioada 25 – 30 octombrie.
„Eu mi-aş dori, dar şi majoritatea craiovenilor. I-am trimis o invitaţie, acum două săptămâni şi asteptăm un răspuns. (…) Este dorinţa noastră şi aşteptăm. S-ar putea să vină de Zilele Craiovei fără să i se confere titlul de cetăţean de onoare. Nu pot să îl oblig, este o mare onoare, dar nu pot să îl oblig”, a declarat Antonie Solomon.
În luna iulie, la câteva zile de la revenirea în postul de primar al Craiovei, după ce fusese suspendat din funcţie de către instanţă, timp de un an şi patru luni, Antonie Solomon a anunţat în presa locală că va propune ca preşedintelui Traian Băsescu să îi fie acordat titlul de cetăţean de onoare al Craiovei.
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu anunţa, în 11 septembrie, că USL începe o campanie de strângerea de semnături în cadrul căreia craiovenii vor fi întrebaţi dacă sunt de acord ca preşedintelui Traian Băsescu să îi fie acordat titlul de cetăţean de onoare al Craiovei, aşa cum a propus primarul Antonie Solomon.