Soluția cu care Tăriceanu nu e „foarte confortabil”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, că nu este „foarte confortabil” cu soluţia de scutire de impozite pentru domeniul IT.

„Eu nu sunt foarte confortabil cu această soluţie de scutire de impozite pentru domeniul IT. A fost la un moment dat poate o justificare şi avem şi acum o justificare, care cred că e valabilă. Vrem să ţinem specialiştii în IT în România. Nu vrem ca această forţă de muncă foarte valoroasă să emigreze, dar în acelaşi timp eu vă spun ca liberal că eu cred în neutralitatea stimulentelor economice şi ca atare ceea ce se întâmplă este o distorsiune în piaţă. Să ştiţi că IT-ştii sunt oameni extrem de valoroşi, dar nu sunt singuri. Sunt şi în alte domenii oameni extrem de valoroşi, dar care nu beneficiază de aceleaşi avantaje”, a spus Tăriceanu la Sinaia.

În context, liderul ALDE a precizat că bugetul trebuie să fie alimentat, astfel că nu se pot da tuturor scutiri de impozite.

„Guvernul trebuie să găsească o soluţie care să fie deplin legală, dar şi constituţională, pentru a nu lăsa să se producă în domeniile la care v-aţi referit, IT sau persoane cu dizabilităţi, corecţii negative. (…) Vor discuta împreună, cu siguranţă, ministerul Muncii, cu ministerul de Finanţe şi cu ministerul Justiţiei să găsească o soluţie. (…) A fost o soluţie urgentă, că de-aia e ordonanţă de urgenţă, pentru a remedieze această situaţie. (…) Mie mi se pare că este incorect şi faţă de alte domenii. (…) Nu putem la toată lumea să dăm scutiri de impozite, pentru că bugetul ăsta trebuie să se alimenteze din ceva”, a mai afirmat Tăriceanu.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat joi că pentru angajaţii din IT, angajaţii pe cercetare-dezvoltare şi inovare, persoanele care desfăşoară activităţi sezoniere şi salariaţii cu dizabilităţi încadraţi cu handicap grav sau accentuat statul îşi va asuma plata unei părţi din contribuţia de asigurări sociale de sănătate printr-un „mecanism simplificat”, dar cu o condiție.

”De această facilitate vor beneficia angajaţii ai căror angajatori nu au reuşit din resurse proprii să menţină nivelul salarial la nivelul lunii decembrie 2017 şi care, totodată, nu şi-au diminuat totalul cheltuielilor de personal faţă de luna precedentă”, a spus premierul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

27 de Comentarii

  1. „Sunt şi în alte domenii oameni extrem de valoroşi, dar care nu beneficiază de aceleaşi avantaje”. De exemplu parlamentarii sunt foarte valorosi si nu beneficiaza de aceste avantaje. Cum de nu m-am gandit si eu la asta ?

    • Altceva nu mai stiti, doar „parlamentarii e hoti”, „parlamentarii e corupti”, „parlamentarii e lenesi” ….!? Ce mai incolo si incoace, Parlamentul trebuie desfiintat si sa conduca securitatea. Ca romanul, spre deosebire de rasele superioare din Vest si SUA, nu a evoluat intr-atata incat sa fie capabil sa voteze constient. Cam asta rezulta ca v-a bagat in cap propaganda. In concluzie militati ca romanul sa fie condus, altfel spus, manat precum vitele, de catre vacarii stapanilor. Identificati voi cine sunt stapanii si cine sunt vacaraii!

  2. poate odata-si-odata va veni un guvern care sa faca curatenie in puzderia de sporuri si avantaje obtinute de diverse grupuri.

  3. Privilegiile ( scutiri de impozite , de taxe , pensii speciale , etc. ) sunt apanajul Evului Mediu .
    Clar ?

  4. Daca ei nu platesc taxe in romanica de ce sa-i tinem aici??! Doar pentru ca cheltuiesc verzisorii prin moluri pentru produse din afara? Sau pe legume de calitate jermanica? Oricum ei sunt mana de lucru ieftina pentru cei din afara, si daca nu platesc taxe atunci nu pot beneficia de asigurare medicala, pensie nici nu pot fi cetateni ai Romaniei. Valea!

    • O, dar mai sunt tinuti in puf pentru ceva foarte important: sa ingroase randurile hashtagistilor care injura guvernul!

    • Nici chiar așa dar e un punct de vedere de luat în calcul. Adică au bani suficienti și nu își plătesc impozitele pe considerentul că ar avea, susțin ei, două perechi de conhones?

  5. „Nu este confortabil” deloc, are chiar grave probleme din aceasta Cauza acest domn Tariceanu: are insomnii, lipsa pofta de mancare, depresie severa, e foarte „inconfortabil”….
    „Decat” ca acelasi Tariceanu se simte FOARTE Confortabil de la 1 Ianuarie 2018 cu Indemnizatia lui URIASA de Parlamentar(Preşedintele Camerei Deputaţilor si al Senatului – 16.675 Lei BRUT), cu Suma Forfetara URIASA pentru cabinetul de parlamentar(25000 Lei de la 1 Ianuarie 2018!) si cu viitoarea Pensie Speciala de peste 10 000 Lei, ca Parlamentar cu PESTE 3 mandate!
    „Statutul deputaţilor şi senatorilor prevede ca Indemnizaţia de fost parlamentar să fie majorată ori de câte ori creşte şi indemnizaţia brută a unui ales în exerciţiu.
    În prezent, un deputat sau un senator ia lunar 13.000 de lei brut.
    După recalculare, foştii aleşi cu cel puţin un mandat anterior intrării în vigoare a Legii salarizării unitare încasează indemnizaţii speciale după cum urmează: între 2.032 de lei şi 3.445 de lei pentru 1 mandat; între 4.064 de lei şi 6.890 de lei pentru 2 mandate; între 6.096 şi 10.335 de lei pentru cei cu 3 mandate(sau mai multe!).”
    CONFORTABIL, nu?!
    Amaratilor le-au dat PSD+ALDE cate 3 Lei la NET sau o posibilitate absolut inedita: sa vina cu Bani de acasa la cei cu PART-TIME!
    „Dreptate pana la capat”, marca PSD-ALDE!!!
    Rusinem impostor penal!

    • In 9 februarie 1802 s-a nascut- la Oradea -Emanuel Gojdu;deoarece exista o legatura intre dl.Tariceanu si o anume mostenire,cititi-i biografia marelui Gojdu ,faceti comparatie si trageti concluziile necesare despre „epigoni”…

    • Toti parlamentarii beneficiaza de indemnizatia aia uriasa despre care pomenesti. Dar tu insinuezi ca parlamentarii PNL si USR presteaza munca patriotica si, fireste, sunt platiti cu zero lei. Excelezi, din cate am vazut, la date statistice, dar cu logica stai foarte slabutz. La final ai bagat-o p-aia cu penalii. Ai si tu o idee fixa. De cate ori, insa, voi avea timp sa intru pe net, iti voi aminti mereu ca un om, indiferent care ar fi acela, este nevinovat atata timp cat nu este condamnat de catre o instanta. Esti pedepsita, scrie de 100 de ori urmatoarele cuvinte: prezumtia de nevinovatie.

    • @Lili stramba vorbe, Exista multa minciuna in orice spasm de gandire,sigur fara a se cere moderare de redactie,nemarginita prostie si abominabila manipulare in fiecare rand scris.Nu stiu care este venitul tau din munca,inafara celui de postac cu vechime,dar scoala SRI se remarca in fiecare interventie.In IT elementele de rutina ating 40-80%,mult mai mult dacat in medicina si sunt similare celor din proiectarea de produse noi din toate celelalte domenii[arhitectura,constructii,mecanica,electrotahnica,electronica etc..]Exista discriminare si nu-i inteleg rostul?

    • @Lilala: Minciuna cu prezumția de nevinovăție în cazul funcțiilor politice și publice este repetată de roboții din grupul de crimă organizată aflat la putere.
      Prezumția de nevinovăție înseamnă că autoritățile judiciare NU au voie să declare public că X este vinovat până la o condamnare definitivă.
      De exemplu, Vâlcov, ca și alți anchetați penal sau condamnați nedefinitiv, se bucură din plin de prezumția de nevinovăție. Cine afirmă altceva minte.
      Dar: pentru orice guvernant sau om cu Functie Publică într-o țară civilizata, cuvântul cheie este INCREDEREA.
      Cum să ai INCREDERE într-un om acuzat de CORUPTIE și spălare de bani, cum e Darius Valcov, de exemplu, acuzații confirmate deja printr-o​ condamnare​ în fond​ zilele trecute?
      Asta e problema cu care Dragnea ii imbrobodeste pe votantii creduuli ai PSD si uite asa Frăția penalilor sapă groapa încrederii în România.
      D-aia pleaca Romanii din tara, lipsa oricarei SPERANTE cu acesti HOTI!

      https://www.wall-street.ro/articol/Social/217532/statul-paralel-de-noi-un-nou-proiect-de-tara.html

    • @Lilala: A-propos de Prezumtia de nevinovatie:

      „Lecţie pentru Dragnea. Socialiştii germani s-au opus ca liderul Partidului să ajungă Ministru de Externe, pentru că şi-ar fi încălcat cuvântul dat în campanie.
      Europarlamentarul român Siegfried Mureşan, fost consilier în Parlamentul Germaniei, povesteşte, pe Facebook, că Martin Schulz, liderul socialiştilor germani, a fost blocat de propriul partid pentru a ocupa funcţia de ministru de Externe. Motivul?
      Schulz şi-ar fi încălcat 1 PROMISIUNE dată înainte de alegeri.
      „La încheierea negocierilor pentru formarea Guvernului în Germania, preşedintele SPD, Martin Schulz, îşi anunţase intenţia de a deveni ministru de externe în viitorul cabinet condus de cancelarul Angela Merkel.
      Astfel, INCALCA Promisiunea făcută înainte de alegeri de a NU accepta nicio poziţie într-un guvern condus de Angela Merkel, în cazul în care creştin-democraţii câştigă alegerile.(!!!)
      Această nouă intenţie a preşedintelui SPD s-a lovit de OPOPZITIA Fermă a PROPRIULUI său Partid.
      Din acest motiv, la doar 1 zi după ce şi-a anunţat dorinţa de a intra în Guvern, Martin Schulz a spus că RENUNTA la această idee.
      Cuvântul dat trebuie RESPECTAT şi este foarte bine ca, atunci când un politician vrea să nu-şi respecte cuvântul, să fie tras de mânecă de propriul partid“, a scris Siegfried Mureşan pe Facebook.
      „Renunţ la intrarea mea în Guvernul federal“, a anunţat Martin Schulz într-un comunicat scurt.

      Comparati: La cate MINCIUNI a spus Dragnea in Campania electorala si in celebrul Program mincinos de guvernare(VIRGULA va spune ceva?!) cred ca Dragnea ar trebui sa se ceara DIRECT la Jilava!

      A-propos, Partidul lui Martin Schulz face parte in PE de la Brussels din aceeasi familie politica cu PSDul lui Dragnea!
      Cata diferenta, asa-i?!

    • Lilyshoor, unde ai fost? Te -am dat nemotivat. Deobicei Editat și bordelurile lucreaza sâmbătă și duminica iar relache – relaxare, luni, ca actorii. Ai fost gripata sau ceva laței?

  6. Domnu ‘ Tariceanu, sigur ca tu ai vrea scutire de la tot pentru fiicele fostului rege, restul romanilor … sa fie storsi la sange de tot banii iar pentru cele necasare sa mearga la tomberoanele de gumoi, romanii sa ajunga gunoierii Europei. Perobabil asa ai gandit si cand ai ‘cedat ILEGAL bunurile Fundattie Gojdu catre Ungaria”, bunuri care au fost lasate cu ‘limba de moarte de GOJDU’ pentru pregatirea tinerilor romani.

    • Cu fiicele fostului rege, aveti dreptate. In rest, n-am inteles ce vreti sa spuneti: a CRESCUT cumva impozitele coalitia de guvernare din care face parte domnul Tariceanu? Sau despre ce „stors la sange de tot banii” vorbiti? Nu cumva tocmai a SCAZUT impozitul de la 16% la 10% pentru tot „restul romanilor”? Pai asa se „stoarce sangele”, mai ohrana, mai???

    • Costel – ti se pare cumva ca reducerea cotei de impozitate de 6 %, de la 16 la 10 %, recupereaza, cresterea vertiginoasa a cotatiei euro / leu in favoarea euro ?, ca scumpirea carburantilor, a energiei electrice, a caldurii, alimentelor, ratelor bancare … si naiba mai stie ce scumpiri mai vin ?. Tavalugul euro/leu si a celorlalte care au venit si continua sa vina peste buzunarele si viata romanilor, sunt rezultatul guvernarii si scandalurilor politice PSD – ALDE, Dragnea – Tariceanu. Asta nu inseamna ca cei din opozitie sunt ai „brezi”, nici pentru cei de la guvernare si nici pentru opozitie, viata romanilor nu este mai importanta, interesele si privilegiile sunt „cheia succesului lor”.

  7. Pai cum corporatiile raman fara IT-ist caci un IT-ist bun pleaca afara, majoritatea iata ca banditii de la guvernare curvele lor hop in ajutorul corporatiilor multinationalelor.Asa au facut si cu codul muncii l-au schimbat in avantajul corporatiilor straine .A urmat plata CAS-ului din banii muncitorului tot pt a favoriza mariile corporatii.Oare medicii nu sant valorosi ? Si alte categorii?Politica statului in patru labe si antinationala a mizeriilor de dupa 89 continua.Nu-i doare pe ei de IT-isti in realitate.

    • Bravo, neica! Injuri guvernul si daca scade impozitele si daca le creste. Si daca ii scuteste pe unii de impozite – si daca nu-i scuteste… Pai ziceti, mai, clar: CUM e bine?

  8. Vad atata patos la cei ce combat de dragul luptei de clasa dar nu vad o singura intrebare ce merita sa primeasca un raspuns din partea Ministerului de finante:
    Firmele de IT din Romania ce angajeaza pe specialistii nostrii „pregatiti de export” aduc vre-o bruma de profit la bugetul tarii ?
    Caci scutirea impozitului pe salarii nu este altceva decat un ajutor financiar dat firmelor de …IT care astfel au o cheltuiala generala mai mica cu plata personalului. Nu cumva tocmai firmele ce lucreaza cu si pentru Microsoft sunt tocmai cele vizate ? O analiza atenta si profesional facuta pot scoate la iveala multe din motivele ce au stat la baza unei astfel de decizii fara nici o legatura cu lucratorii din IT sau Tariceanu din pricina caruia multi gradati nu pot sa-si incaseze soldele.

  9. Atâta timp cât un repetent la bunul simț face legea în țară cu tupeu „pe persoană fizică tăriceanu ” orice comentariu e inutil !Prostia guvernează România !

  10. @Lili: de prostie nu te pot banui, dar tehnicile de manipulare nu-ti sunt straine. Eu nu am pomenit numele vreunui politician in comentariul meu. Spuneam doar ca trebuie sa opereze prezumtia de nevinovatie pentru orice cetatean, indiferent de locul pe care il ocupa in societate. Insasi Uniunea Europeana, pe caree o invoci la fiecare pas, ne cere sa adaptam legile in aceest sens.Altfel, gandirea ta este absolut periculoasa. Pentru tine, sentinta de la instanta de fond indica deja o vinovatie definitiva, iar apelul ti se pare un moft inutil. E drept, cei mai multi dintre politicieni sunt lamentabili, dar si in cazul lor e necesara si obligatorie prezumtia de nevinovatie, daca ajung in instanta. Daca gandesti altfel, esti invitata sa te muti intr-o tara unde dictatura este la putere. Sunt sigur ca te-ai simti…confortabil.

    • Pt.Lilala. Va surmenati ‘geaba cu postscul ” lili ” care le stie pe toate legat de actuala Putere: PSD-ALDE, doar este un postac securist de dreapta in slujba sotului doamnei Carmen ! In rest sanatate maxima !

  11. În esență…ce spune Tariceanu este rațional…sa ne concentram la problema…nu cine o spune…tariceanu oricum este…moliceanu…tradiceanu…vezi cazul Emanuil Gojdu…vezi relația toxica cu udmr…vezi cazul Sterling…vezi retehnologizarile de la Porțile de Fier…etc…este un dalmațian de frunte al cocinei în care… clasa politica își face mendrele…scutirea de impozit pe venitul salarial al angajaților IT este…un ajutor de stat mascat acordat…”investitorilor”…știți. ..băieții aia harnici care…aduc 1 dolar și pleacă cu 10 din România și…ne dau lecții…de cum trebuie sa fim…dehhh…”ei este destepti”…deci…acești investitori trebuie sa le dea salarii mărite angajaților din IT…resurse umane extrem de valoroase…nu ei sunt problema…trebuie sa-i respectam si apreciem…fac cinste Romaniei…patronii-angajatorii lor trebuie sa le mareasca salariile cu mai mult decât le dădeau pana sa-și piardă facilitatea…pentru ca au de unde…nu mai repatriaza 9 dolari din România…vor repatria 8 dolari…restul este can-can…manipulare a multinaționalelor din domeniul IT…ca sa nu li se subțieze cașcavalul…România…raiul șmecherilor…din asa-zisa lume dezvoltata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.