Soluţie pentru aglomeraţia de la frontieră

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că vor fi deschise, de miercuri, punctele de frontieră de la Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai și Urziceni, pentru a nu mai fi create cozi la intrarea în România.

„De mâine (miercuri – n.r.), în urma discuțiilor de azi (marți – n.r.), Poliția de Frontieră din Ungaria și din România vor stabili următoarele lucruri: tranzitul de autoturisme să se facă pe mai multe intrări, pentru că acum se fac doar pe Nădlac, Nădlac 2 și la intervenția noastră și înțelegerea dânșilor (…) și pe încă trei puncte. După discuția de astăzi avem posibilitatea să deschidem pe încă cinci puncte. Acum se intră pe Nădlac 1, Nădlac 2, pe Vărșand, pe Borș și Petea. De mâine, dacă ne înțelegem și sper să ne înțelegem în urma discuțiilor de astăzi, se va putea intra pe Cenad, pe Turnu, pe Salonta, pe Valea lui Mihai și pe Urziceni. În acest mod, evident că fluxul de mașini chiar dacă vine pe fluxul din Ungaria într-un mod organizat, pe interval de timp, în acest sens se poate bifurca pe 10 direcții, ceea ce este foarte bine, că scade presiunea pe Nădlac 1 și Nădlac 2”, a spus Vela.

Practic, vor exista 10 puncte de frontieră deschise, iar cetățenii care vin în România vor fi informați în timp real despre timpul de așteptare în fiecare punct de frontieră, prin ate mijloace decât cele disponibile pe site-ul Poliției de Frontieră.
„O a doua inițiativă pe care să o avem este de a informa în timp util pe toți cei care vor să tranziteze Ungaria spre România despre timpii de așteptare (…), inclusiv prin Ambasadă și prin toate mijloacele de informare. Să le aducem la cunoștință celor care vin spre România despre timpii pe care îi pot avea la intrarea în țară pe unul sau pe altul din cele 10 puncte de trecere a frontierei”, a mai spus ministurl de Interne.

O altă soluție pentru a fi evitată aglomerația ar fi încurajarea folosirii autocarelor, în care ar putea intra mai multe persoane decât în mașinile mici.

„Ieri (luni – n.r.) s-a decis că este posibil și transportul de persoane în zona internațională. Coroborat cu faptul că pe analizele noastre dacă se deschide acest transport de persoane scade presiunea cu autoturismele, partea maghiară este deschisă la dialog, (…) să stabilim un culoar doar pentru microbuze și autocare. Acest traseu să fie deschis, spre deosebire de cel pentru autoturisme 24 din 24 de ore. Un autocar ar cuprinde ca volum de pasageri cel puțin 10 autoturisme. Presiunea care vine pe punctul de trecere a frontierei va fi foarte redus și vom încuraja acest transport cu autocare sau microbuze care va fi organziat indiferent de oră”, a mai declarat Marcel Vela.

Șefii Poliției de Frontieră din România și Poliției de frontieră din Ungaria se vor întâlni miercuri pentru a stabili regulile noi pentru intrarea în țară.

Ministrul de Interne Marcel Vela s-a aflat în vizită în Vama Nădlac, după aglomerația din utlimele zile, însă, la ora vizitei, vămile erau goale.

Întrebat de jurnaliști dacă este adevărat că românii erau opriți în Ungaria, pentru a i se da ministrului informația că situația este sub control, Marcel Vela a catalogat această informație drept „fake news”, afrimând că Poliția de Frontieră Română nu are posibilitatea de a impune ceva Poliției de Frontieră din Ungaria. În plus, a spus Vela, Ungaria are orar stabilit în care permite tranzitarea frontierei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Am citit despre o femeie care a asteptat o portita sa se intoarca acasa pt ca ii expirase contractual de ingrijire batrani in Austria si a venit cu un taxi pana la vama Nadlac. Femeia asta ar fi trebuit sa mearga pe jos pana la alt punct de control? Dar cate sute de euro a platit femeia pe taxi intereseaza pe cineva ? Ingrijitoarele nu castiga ca un inginer, de exemplu. Lovim tot in cei care muncesc CINSTIT ?

  2. Vai, câtă râutate, s-a văzut clar la vizita ministrului Vela că nu există nicio problemă in vamă, liniște, curățenie și pace, și doar pentru mulțumirea ‘cârcotașilor’ acesta a dispus deschiderea altor puncte de frontieră care să preia marele flux care … ‘nu există’ ?! In topic : timpurile au trecut, metehnele au rămâs !

  3. Hei, de ce intram pe fenta Vela cand ei s-a deplasat in ultimul moment cand deja se mai subtiase uriasa coada de la vama, sau, orele de sosire in vama a masinilor sunt altele decat momentul cand Vela a fost transportat?! Sa ne amintim ca ungaria are un program strict, in care doar intre anumite ore masinile pot traversa tara lor pentru a ajunge in vama Nadlac! De ce nu s-a urnit fix in zilele respective, la fel si madam fenta de la munca in nemturia?! Sa dea bine la imagine folosesc taraganarea, cand de fapt, adevarul gol golut este in teren?!

  4. Ungaria are propriul program d etrafic intre 13-21 inchis,ea are suveranitate,iar persoanele ce intra in tara ca si Ro9. ca tara dusmanita,atacata mereu, mai ales dupa atacul lui Iohannis se pare ca nu poate contesta nimic fata de bunul plac,abuzul unguresc.Ce vor ei asta fac accesibilsi cand doresc.Pt.ungurii extremisti si Ungaria neconlucrativa cu tarile vecine, exceptand AUstria romanii sunt animale,valahi,mamaligari,slugi.Doar ei au supt la marca germana si silingul austriac pana au facut falci, fac abuzuri,profita ca sunt in schengen .Despre Ro ce se mai aude,cat d emult a grabit sau grabeste impropriul prezident lucrurile, pt.ca Ungaria va obstructiona permanent circulatia de tranzit,transformand facilitatea ei in capcana pt.romani.Aceasta este problema de rezolvat nu atacurile la PSD dovedind slabiciunea interna a persoanjului, inapt,nul in exterior pt.interesele tarii.Sluga Vela a facut de ras inca odata slabiciunea „presedintelui nostru”prin cat s-a ruga si umilit de unguri.”Solutia”inseamna nimic, abuzul unguresc va persista.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.