Un litru de benzină se vinde în Capitală cu 8 lei și 80 de bani, iar litrul de motorină a ajuns la 9 lei și 39 de bani. Executivul a anunțat că va lua o decizie privind piața carburanților, însă săptămâna următoare, după ce este adoptat bugetul pentru 2026. Până atunci, litrul de motorină se îndreaptă spre 10 lei, iar cel de benzină ar putea să treacă de 9 lei.
Cele mai mari prețuri la carburanți au fost înregistrate în urmă cu patru ani, atunci când benzina se vindea, în medie, cu 8 lei și 65 de bani, iar motorina cu 9 lei și 24 de bani. Însă prețurile de astăzi, de la pompă, sunt mult mai mari, iar cum războiul din Iran pare că nu se va încheia prea curând, riscul ca ele să continue să crească este foarte mare.
Consumul de combustibili a crescut peste media ultimelor 12 luni, de la izbucnirea războiului, semn că românii au vrut să prindă un plin cu o benzină sau motorină mai ieftină. Stocurile furnizorilor s-au diminuat, așa că aceștia au fost nevoiți să facă noi achiziții de pe piața internațională, la cotații foarte ridicate, a explicat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
În urmă cu patru ani, Guvernul a luat decizia de a subvenționa cu 50 de bani fiecare litru de carburant. Executivul lucrează acum cu mai multe scenarii pe masă, iar printre ele se află plafonarea prețului, plafonarea adaosului comercial, subvenția la litru și reducerea accizelor.
Nu este exclus ca Guvernul să supraimpoziteze companiile care vând carburanți, după modelul supraimpozitării companiilor de energie electrică și gaze din timpul crizei energetice.
În timp ce în rândul șoferilor și al populației se instalează panica, deoarece un plin mai scump scade și mai mult puterea de cumpărare și duce la scumpiri în lanț la raft, statul trebuie să decidă ce măsuri va lua.
Plafonarea prețurilor la combustibili
Ungaria a luat decizia la începutul lunii martie de a plafona prețul benzinei la 7,74 lei pe litru și al motorinei la 8 lei pe litru. Măsura este privită ca fiind cea mai dăunătoare de specialiști, însă pentru guvernanți ar putea fi atrăgătoare deoarece este și cea mai simplă.
„Nu există argumente pro la această propunere. Dacă plafonezi prețul și nu compensezi vânzătorul pentru diferența pe care ar trebui să o pună de la el, nu va mai vinde produsul. Ceea ce înseamnă că vom avea penurie, adică lipsa carburanților în benzinării. Aceasta este de departe cea mai proastă idee pe care o poate lua în considerare un guvern atunci când vorbim despre o criză de cost în orice domeniu”, a explicat, pentru Cotidianul, Christian Năsulea, profesor universitar de economie mondială.
„Este o soluție care nu are o aplicabilitate practică, ținând seama că nu poți să obligi pe cineva să țină prețul jos în condițiile în care prețurile sunt mai mari. Această abordare înseamnă penurie de benzină și motorină în România. Orice blocare care face ca prețul de vânzare să fie mai mic decât costurile de producție este un element care ne va lăsa fără produse”, a declarat, pentru Cotidianul, expertul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Plafonarea adaosului comercial
La fel ca în cazul alimentelor de bază, Guvernul ar putea să plafoneze adaosul comercial al carburanților. Adică să stabilească cote de profit, de 5% spre exemplu, pentru producător, procesator, distribuitor și vânzător.
„Aici va fi plimbată marfa mai mult, în așa fel încât comercianții să-și poată pune adaosul. Tot ce se va întâmpla, cum a fost și în cazul adaosului limitat la alimente, va fi că vom asista la niște costuri care per total, vor fi mai mari. Comercianții vor fi nevoiți să găsească o soluție la schema de plafonare a adaosului în așa fel încât să-și poată desfășora activitatea în condiții normale. Vor trebui să pună undeva și costul suplimentar al deranjului de a muta marfa dintr-un depozit în altul, dintr-o hârtie în alta, în limita în care le este permis de lege. Este o idee foarte proastă, dar mai puțin proastă decât plafonarea prețului, asta este tot ce putem spune pozitiv despre ea”, este de părere economistul Christian Năsulea.
„În momentul în care plafonezi marja comercială lucrurile stau foarte diferit între o companie integrată, care are multiple zone de a-și obține veniturile, și o benzinărie simplă cu o singură stație. Pentru prima, această plafonare a marjei ar însemna mult mai mult câștig decât ar câștiga pe un produs neplafonat, iar pentru o benzinărie mică ar însemna falimentul.
Lucrurile sunt diferite de la caz la caz. Companiile integrate au venituri și din alte surse, pot să-și mute costurile, marjele, profitul, de pe un produs pe alt produs. Spre exemplu, stabilesc o marjă fixă pentru motorină, dar crește prețul de la benzină. Ok, plafonez și la benzină, mă duc la kerosen. Abordarea asta cred că există în anumite momente, dar trebuie făcută foarte inteligent, în niciun caz cu măsuri de tip socialist, același plafon la toată lumea”, spune Dumitru Chisăliță.
Subvenție de la stat la litru
Acordarea unei subvenții de la stat, de câțiva zeci de bani pe litru, ar putea fi soluția cu cele mai mari șanse să fie adoptată de Guvernul României. Asta pentru că în vara anului 2022 a mai fost adoptată. Atunci litrul de combustibil era subvenționat cu 50 de bani: 25 de bani de la bugetul de stat și 25 de bani de la benzinar.
„Este o schemă care poate să funcționeze dacă ne-o permitem. Problema foarte mare este că nu ne-o permitem, e o schemă care costă foarte mulți bani având în vedere domeniul despre care vorbim. Nu avem bani din cauza situației cu bugetul. Ar putea să existe niște rezultate care să fie pozitive pentru consumator în piață, însă de ce să gândim o schemă de subvenții când avem niște accize care sunt peste nivelul minim impus la nivel european? Nu ar avea mai mult sens să mergem pe varianta cea mai simplă pe care o avem la îndemână, aceea a reducerii accizelor?”, este de părere Christian Năsulea.
„Și companiile trebuie să primească anumite facilități fiscale, pentru că ajungem în situația în care compania trebuie să intre în pierdere ca să dea acel discount. Ori în momentul în care intră în pierdere, ne îndreptăm către o potențială penurie”, este de părere Dumitru Chisăliță.
Reducerea taxelor și accizelor
Soluția recomandată de specialiști și cu impact imediat la pompă este reducerea taxelor și accizelor la carburanți. Este și soluția pe care guvernanții o vor evita până în ultimul moment. Peste 50% din prețul de la pompă este dat de taxe și accize.
„Din punctul meu de vedere, cred o să vină vremea când nu o să mai aibă ce să mai facă. Cred că există posibilitatea, și în momentul de față, (ca statul n.r.) să renunțe la acciză proporțional cu valoarea TVA-ului obținut în plus ca urmare a creșterii prețurilor. Se poate ajunge la o neutralitate fiscală, statul nici nu câștigă, nici nu pierde. Toți banii câștigați de la începutul anului ca urmare a creșterii prețului și a unui procent de TVA aplicat la un preț mai mare poate să fie dat înapoi consumatorului sub forma de reducere a accizei. Câștigă foarte mult consumatorul. Sunt convins că se va ajunge la un moment dat în care statul trebuie să vină cu mai mult de atât”, a explicat, pentru Cotidianul, Dumitru Chisăliță.
Doar în prima lună a anului 2026 au ajuns la bugetul de stat peste 3,6 miliarde de lei din accize, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu un obiectiv de reducere a deficitului bugetar până la 6,2% din PIB, guvernul are nevoie de fiecare leu în plus la buget.
„Acciza aplicată la carburanți reprezintă una dintre sursele cele mai importante de venituri la bugetul de stat. Vina este a politicienilor care au încărcat bugetul cu cheltuieli, dincolo de orice măsură, și care au făcut să nu mai fie loc să se reducă acciza după șapte ani de deficit excesiv. Ar înseamna reducerea unor venituri foarte, foarte sigure pe care le colectează negreșit și pe care se poate baza pentru a-și gestiona bugetul. Nu este loc de o posibilă reducere, având în vedere cât de încărcat este bugetul cu cheltuieli”, spune Christian Năsulea.
~Flamandul~ isi freaca mainile. Aduce bani la buget.
‘Ce opțiuni are Guvernul Bolojan’ – cum ce solutii are? Pai, la deficit nu v-ati gandit? Cum poate fi redus deficitu’, nu prin mariri de taxe si taieri? Plus ca trebuie sa ne imprumutam sa-i ajutam pe altii. Ati pus un titlu de parca nu traiti in Romania. Pana acum ne spuneati ca trebuie redus deficitu’, iar acum incepeti sa va vaitati? Sau geamul era atat de opac, incat nu ati vazut ce este afara si ce urma sa vina?
Doar disperatele de la tv, parasite de sotii lor se.coristi, care le-au bagat acolo, pe sticla, cred ca, accizele au fost inventate, ca sa fie micsorate sau eliminate !
O lada de bere 🍻 si 10 plansete cu mici la cei care incarca doar 1 data la 2-3 luni,,,
… Să plece hoții, sa vina patrioții!
Minciuni sfruntate. Bolojan a scumpit tot timpul.
dezastrul in ”golf” AI a spus ca Romania are rezerve de petrol pt aprox. 5 luni, iar azi vedem ca desi n-au trecut decat 20 de zile deja toti se raporteaza la pretul la care se va cumpara petrol n% pt ca restul se extrage din Romania…deci traim in Maya/iluzie ca sa nu spun un cuvant mai greu
Scuze, 4 liberali si un psdist.
In ultimii 6 ani de jaf desantat, am avut 4 prim ministri, 3 liberali si unul psdist.
pana se kknesc pooliticienii nostri…mai incep sau se sfarsesc alte razboaie!! chestia asta cu statul roman castigator mi se pare hilara PENTRU CA CINEVA TREBUIE SA CONSUME SERIOS ACESTE PRODUSE CA SI BIRURILE SA AJUNGA IN VISTIERIA BUCUROASA A STATULUI. ori cu 30 lei kg de urzici…cu 9-10 lei benzina si motorina AZI…ce sa cumperi mai intati si in ce cantitati ca sa nu ti termini banii din buzunarele gaurite pana la sfasitul lui martie SI BUGETUL SA SIMTA GOLANESTE CARNEA MACRA IN CONTURI?!
La fel ca acum opt ani: „În 2008, preţul motorinei era de 2,69 lei pe litru, benzina costa 3,9 lei pe litru, iar petrolul se vindea cu 47 de dolari pe baril. Zece ani mai târziu, în 2018, benzina şi motorina sar de 6 lei pe litru, în condiţiile în care preţul petrolului este de doar 55,25 dolari pe baril.” Cei pe care-i lăsăm încă să ne conducă ne fură de ne-ndoaie, mint de-ngheață apele.
nu ai retinut, in 2008 a fost petrolul 147 $/baril si pretul a fost 4,5 lei/l de benzina, iar TVA, accize si alte minuni reprezentau 50% din pret, astazi reprezinta 69% din pret, deci daca renunta la o parte din dari asa cum a afirmat Ursula pretul ar scade cu mult…dar bolo spera sa se imbogateasca din pret, are famelie grea el si nicusor in concubinaj cheltuielile sunt mai mari decat pt o sotie…
Poate ca macar acum, in al doispilea ceas autoritatile sa actioneze fara mila fata de specula. Renunta flamanzii din fruntea statului la acciza?! Din scumpiri castiga tot de la noi.
Cel mai mare cistigator din cresterea preyului la pompa este statul Roman.Din aceast cauza nu vad ca in perioada imediat urmatoare statul sa se implice fiindca orice ban in plus este binevenit fara munca.Bine ce face cu incasarile suplimentare pe acest segment aceasta este alta discutie.Din aceasta cauza o sa creasca toate preturile ;ucru binevenit si aceasta pentru statul nostru, preturi mai mari, incasari mai mari la buget fara ale compromisuri.Noi suntem foarte diferiti ca alti, avem taxa peste taxa adica avem acciza si la acciza avem si tva in pretul carburantilor si cine stie ce mai este introdus in acest pret fara sa stim, taxa de drum era odata mai era de platit si separat, deci avem mai multe taxe in carburanti.Bine a fost vandut rezerva statului Roman de catre salvatorii natiunii din acest an PSD.Iliescu nu mai ie sa luam la raspundere, Bombonel s-a retras si asa mai departe.Suntem fii nimanui.
Aceste creșteri de preț la pompă,sunt mana cerească pentru guvern ,care nu mai știe până unde sa scoată cămașă de datorii ,după huzureala financiară nesăbuită,a guvernărilor ,Orban, câțu și covrigarul ciolacul