Somități ale lumii medicale decorate de președinte

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele prin care profesorii universitari doctori Vladimir Beliş şi Alexandru Oproiu au fost decoraţi cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Ofiţer, conform news.ro.

„În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele de excepţie obţinute de-a lungul timpului în activitatea medicală şi didactică, pentru profesionalismul şi dăruirea de care a dat dovadă în punerea în aplicare a unor noi metode de tratament în domeniul medicinii moderne de gastroenterologie şi hepatologie, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Ofiţer domnului profesor universitar doctor Oproiu Ioan Alexandru”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Profesorul Alexandru Oproiu este formatorul şcolii moderne de gastroenterologie şi hepatologie din România. El a fost directorul Spitalului Clinic Fundeni şi a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

În prezent, Alexandru Oproiu este preşedintele comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice a Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Tot miercuri, preşedintele Iohannis a semnat şi decretul prin care a fost decorat profesorul universitar doctor Vladimir Beliş.

„În semn de înaltă apreciere pentru profesionalismul şi devotamentul de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere dedicate medicinii, pentru deosebita activitate pedagogică, pregătind cu dăruire generaţii de medici legişti, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler domnului profesor universitar doctor Vladimir Beliş, membru de onoare al Academiei Române”, arată Administraţia Prezidenţială.

Profesorul Vladimir Beliş este membru al mai multor academii internaţionale, a fost timp de 11 ani directorul Institutului Naţional de Medicină Legală, iar în 1992 a reînfiinţat Societatea Română de Medicină Legală, după primul pas făcut în 1936 de Nicolae Minovici.

Vladimir Beliş este membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi al Academiei Internaţionale de Medicină Legală, autor a mai bine de 180 de lucrări ştiinţifice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.