Sondaj: Cum petrec românii Sărbătorile în pandemie

Ca buget de cheltuieli pentru Sărbători, doi din zece români au pregătit între 200 și 400 de lei, în proporție egală cu cei care au bugetat 400-600 de lei

De (R.C.)
Sondaj: Cum petrec românii Sărbătorile în pandemie

Ca buget de cheltuieli pentru Sărbători, doi din zece români au pregătit între 200 și 400 de lei, în proporție egală cu cei care au bugetat 400-600 de lei

Mai bine de 80% dintre români spun că își vor petrece Crăciunul acasă, din cauza pandemiei. Doar 14% vor merge la părinți sau bunici și aproximativ 2% vor pleca în vacanțe în țară sau în străinătate, potrivit unui sondaj online realizat la nivel național, la comanda Provident.

Potrivit sondajului, Ivox, la comanda Provident, mai bine de 80% dintre români spun că își vor petrece Crăciunul acasă din cauza pandemiei, iar o treime dintre ei au declarat că reduc bugetul de vacanțe și cadouri, iar decizia de a face economii trece pe primul loc pe lista motivelor de cumpătare. 10% dintre români vor cheltui mai puțin de Crăciun din cauza faptului că au rămas fără un loc de muncă.

„Pandemia a schimbat și obiceiurile de consum ale românilor. Mai bine de jumătate dintre respondenți spun că aleg să își mențină neschimbat nivelul cheltuielilor, în timp ce 38% taie din bugetul de sărbători. Principalul motiv pentru care românii se orientează către cheltuieli mai mici de sărbători este decizia de a face economii, pentru o treime dintre ei, dar și costurile mai mici ale cadourilor (30%) sau circumstanțele personale sau familiale schimbate (27%) contează în decizia de a cheltui mai puțin. Mai mult, dacă anul trecut puțini erau cei care alegeau să cheltuiască mai puțin de Crăciun (12%, conform studiului IPSOS realizat la comanda Provident, în 2019), anul acesta românii au ales să fie mai cumpătați și procentul celor care au declarat că vor cheltui mai puțin bani decât pentru Crăciunul din 2019 s-a triplat”, spun cei de la Provident.

Ca buget de cheltuieli pentru Sărbători, doi din zece români au pregătit între 200 și 400 de lei, în proporție egală cu cei care au bugetat 400-600 de lei.

Peste 12% vor fi mai generoși, cu sume cuprinse între 801 și 1.000 de lei, dar aproape 12% se vor menține sub 200 de lei.
Aproape 5% dintre cei care nu au venituri lunare își bugetează peste 1.500 de lei pentru cheltuielile de Crăciun, față de doar 1,6% dintre cei care au venituri de până în 2.000 de lei. Cu toate acestea, cei mai generoși rămân cei din categoria veniturilor lunare de peste 4.000 de lei, cu 21% gata să consume mai mult de 1.500 de lei pentru cadouri.

Pentru a-și completa bugetul necesar sărbătorilor, 5% dintre români ar fi dispuși să contracteze un credit, iar 40% ar opta pentru sume mai mari de 1.500 de lei. 14% s-ar împrumuta cu 1.001-1.500 de lei, iar 13% ar avea nevoie de 401-600 de lei.
Aproape jumătate dintre respondenți spun că pandemia a avut un impact mare asupra planurilor de sărbători pentru că, inițial, își programaseră vacanțe în țară (23%) sau în străinătate (14%), ori să-și petreacă sărbătorile alături de prieteni, acasă (12,6%).

Dacă de Crăciun 80% dintre români stau acasă, Revelionul îi mai pune pe oameni în mișcare și generează mai multă socializare. Majoritari sunt tot cei aproape șapte din 10 români care vor sta acasă, dar 9% vor merge la familie, 7% vor invita familia acasă, aproape 7% vor merge la prieteni și 4% își vor chema prietenii acasă.

Între timp, dacă statul acasă primează pe 25 și 31 decembrie, românii se vor întâlni și înghesui în mall, la cumpărături. Peste 56% dintre aceștia se vor aproviziona și vor lua cadouri din centrele comerciale și mall-uri, 22% vor prefera confortul casei și vor comanda online, cu livrare, 14% vor apela la magazinele de cartier, iar 7% vor face provizii direct de la micii producători.
Sondajul a fost realizat în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.555 de persoane, prin metoda CAWI, pe populația cu vârsta de peste 18 ani.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Cum ne înfundă și disperează sărăcia cum apare fiara Provident cu reclama și împrumutul de la 500 lei la 10 000 lei dobândă “de la…” !!! Că România este țara cu cei mai mulți proprietari de case din lume. Și i-a omul mai nevoiaș 1 mie lei împrumut pentru o problemă de sănătate și descoperă trebuie să dea înapoi 30 mii! Și-i iau “binevoitorii” ce l-au împrumutat apartamentul. Că CEC fostă Casa de Economii și Consemnațiuni, înființată ca bancă națională pentru cei mai modești a ajuns CEC Bank și are Interzis de la UE să ajute pe români!

  2. Mai are putin militia securista e.i.s. sa ia chanelul la femei din posete in ideea ca e pericol de contaminare. Ti-e si frica sa deschizi poseta ca risti sa sara la tine sa ceara decartarea gentii si confiscarea bunurilor. Eu zic sa mai doarma si ei de Craciun sa plece si oamenii in vacante. De un an nu poti sa respiri ca hop si ei cu regulile astea de doi lei… mai ales din ce mai citesc!!! limbricii astia noi sunt spalati pe cap … deja se vaccineaza oamenii, mai give us a break sa mergem unde vrem la sinaia bre!alo!

  3. Oauuuuu! Provident face sondaje?!
    Oameni buni, voi cei care inca discerneti cand e vorba de analize obiective, si ma refer la ragetul lui Vela privind turnatoria cwlor care nu executa orice! Vela s-a spalat pe maini cu raspunderea, a pasat-o in datoria cetateanului raspunzator ca sa toarne, cetatenii sa se dusnaneasca si sa se urasca intre ei si Vela isi aroga drepturile salariale pe mynca altora! Ia lasati-l pe Vela cu ochii in soare, sa isi faca treaba la locul de munca la fel si politistii! Nu mai turnati, nu mai anuntati infractiunile decat ce este cu adevarat grav! Ei nu sunt in stare sa contrileze si sa adune infractorii, sau, poate e complicitate intre ei, dar isi aroga succesul si meritele! Nu va mai lasati dusi de nas cu aceste actiuni! Fiecare sa isi faca treaba pana la final la locul de munca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.