Sondajele de opinie făcute de americani o dau câștigătoare pe Gabriela Vrânceanu Firea

Și Angela Merkel și Donald Trump și Vladimir Putin și Emmanuel Macron au fost de acord să nu influențeze opțiunea de vot a românilor la alegerile prezidențiale.

Sondajele de opinie făcute de americani o dau câștigătoare pe Gabriela Vrânceanu Firea

Și Angela Merkel și Donald Trump și Vladimir Putin și Emmanuel Macron au fost de acord să nu influențeze opțiunea de vot a românilor la alegerile prezidențiale.

Institutul de sondare publică Max Forrester Eastman din New York, a dat publicității, ieri, un sondaj de opinie făcut în perioada noiembrie 2018 – ianuarie 2019 în 15 capitale de județ din România și în București. După ce s-a dat anunțul și televiziunile otrăvite au făcut mare hărmălaie, am zapat de nebun pe Facebook și pe Twitter să văd ce și cum. Gata, gata, oameni buni. Și Angela Merkel și Donald Trump și Vladimir Putin și Emmanuel Macron au fost de acord să nu influențeze opțiunea de vot a românilor la alegerile prezidențiale. Așa că am răsuflat ușurat și m-am dus în Piața Chibrit să văd ce zic poporanii mei. Dar, vezi, am găsit piața închisă. M-am dus la supermarket, la Kaufland, în Colentina. Era un lacăt uite-așa de mare, nu vă mint. Ei, am tras o fugă la Primăria Sectorului 1. Nici țipenie de om. În Piața Universității, pustiu. Nici pe Calea Victoriei nu era careva. Pustiu de tot. Sigur că m-am speriat. Spre seară, am ajuns departe, către Giurgiu, pe câmp. În urma mea, un București gol de suflete. Care unde credeți voi că erau, toate în păr, mii și mii de bucureșteni? Chiar pe drum. Acolo, în câmpul albastru plin de flori galbene. Sub cerul liber, erau toți bucureștenii mei în păr. Era acolo, deasupra lor, un nor ciudat din care se auzea o muzică. Norul îi vrăjise pe toți. Bucureștenii mei stăteau ciotcă acolo și ascultau. Ce e aici, ce e cu voi, oameni buni? Taci, mi-a șoptit un deputat de la PSD pe care-l văzusem zilele trecute la una dintre televiziunile otrăvite. Taci, ascultă muzica îngerilor. Taci, m-a tras de mânecă un senator de la PNL, ascultă cu atenție Am ascultat, de ce să nu ascult?! Dar cu de atâta suflare bucureșteană o ștersese cât ai clipi din oraș? Păi cine mai strângea gunoiul? Cine se mai dădea cu barca prin Cișmigiu? Cine mai transmitea mesaje electorale caraghioase la televizor? Cine se mai răstea la noi de la Cotroceni? Cine mai dădea acum ordonanțe halucinante? Nimeni. Erau cu toții vrăjiți. Și bogații și oropsiții, cot la cot. Plângeau. Uite-așa li se scurgeau lacrimile pe obraji. Un ageamiu, acrit de popularizare tehnico-științifică, mi-a zis, așa, încet la ureche, că-n norul ăla era de fapt un OZN plin ochi de extratereștri care se pregăteau să sară jos să ne căsăpească de numa’, numa’. Ce nebun! Nu domnul meu, bucureștenii erau cu toții, dintr-odată, vrăjiți cu adevărat, s-au așezat în genunchi, un ocean fremătător de oameni. S-au închinat. S-au îmbrățișat. Gata, am zis eu, România a ieșit valvârtej din istorie. Apoi a căzut soarele într-o mare de flăcări și s-a lăsat seara peste noi și extratereștrii au ieșit din OZN.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. „americanii” erau baietii de la sie care se chinuie sa bage zazanie in psd. Numai ca gabi nu mai exista de cand cu scrisoarea celor doi si de cand vorbeste ca #rezist=#securist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.