„Sora” sabiei lui Ștefan cel Mare

La începutul acestei săptămâni a fost deschisă la Muzeul Bucovinei din Suceava expoziția „Ştefan cel Mare. Din istorie în veşnicie“. Evenimentul este dedicat împlinirii a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod. Organizatorii arată că au considerat necesară readucerea în prim-plan atât a personalităţii lui Ştefan cel Mare, care constituie şi astăzi un model, cât şi a Sucevei medievale, la vremea respectivă principala reşedinţă domnească, centru politic, militar şi religios al Moldovei. „Cele peste 250 de obiecte de patrimoniu din expoziţie vin să ilustreze, fiecare în parte, ceea ce a făcut ca Moldova epocii lui Ştefan să fie preţuită de aliaţi, admirată de duşmani şi niciodată uitată de urmaşii oştenilor care i-au stat alături domnului în fiecare bătălie. Dintre numeroasele exponate, care vor stârni admiraţia oricărui iubitor de istorie, amintim stindardul liturgic dăruit de Ştefan cel Mare Mănăstirii Zografu, o spadă decorată pe buton cu numele Ştefan, similară celei aflate la Muzeul Topkapî din Istanbul, descoperită la Curtea Domnească din Vaslui, în cercetare arheologică, panaghiarul dăruit de Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, ctitoriei sale Mănăstirea «Adormirea Maicii Domnului» de la Bacău, precum şi numeroase tezaure monetare şi obiecte de podoabă datând de la sfârşitul secolului XV şi începutul secolului XVI, precum şi multe altele, pe care vă invităm să le descoperiţi“, anunță Muzeul. Demersul expozițional este însoțit de un catalog în care sunt prezentate toate piesele expuse şi texte cu privire la domnia lui Ştefan cel Mare. Volumul beneficiază de un „Cuvânt înainte“, aparţinând prof. univ. dr. Ştefan S. Gorovei, cel mai important cercetător al domniei lui Ştefan cel Mare.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 14 august 2017 – 15 februarie 2018, la Muzeul Bucovinei din Suceava.

Expoziție cu traseu

Directorul instituției sucevene a dezvăluit că manifestarea își propune să devină cea mai importantă expoziție de acest fel de după 1990, mizând pe exponatele oferite de Muzeul Naţional de Istorie a României (Bucureşti), Muzeul Naţional de Artă al României (Bucureşti), Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei (Chişinău, Republica Moldova), Muzeul Judeţean Vaslui, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ (Iaşi), Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu“ (Bacău), Muzeul Judeţean Botoşani, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, dar şi de Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Printre exponatele care includ tetraevangheliare comandate de voievod și donate mânăstirilor se află și o spadă a domnitorului, descrisă ca „sora geamănă” a celebrei săbii a lui Ștefan cel Mare expusă în Turcia.
Anul viitor, expoziția va fi deschisă și în alte orașe din țară, 1 decembrie 2018 fiind data la care exponatele vor fi prezentate la Alba Iulia.

Recomanda
Andrei Radulescu 161 Articole
Author