Sorana Cîrstea, tiebreak de 20 de minute

Jucătoarea româncă Sorana Cîrstea s-a calificat din nou, după o pauză de șase ani, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Linz (Austria), după ce a învins-o pe rusoaica Natalia Vihlianțeva, scor 7-6 (16/14), 6-4.

„A fost un meci foarte, foarte dificil. Am jucat peste două ore pentru două seturi. Vihilanțeva a jucat la un nivel foarte ridicat și sunt bucuroasă că am reușit să găsesc o cale de a lupta. Cred că este un mare pas înainte pentru mine, să obțin victoria deși nu am jucat cel mai bun tenis al meu”, a declarat Sorana, citată de Agerpres.

Românca a câștigat primul set 7-6 (16/14), după 80 de minute de joc și un tiebreak care a durat doar el 20 de minute, în cursul căruia Cîrstea a salvat cinci mingi de set.

„Cred, ba nu, sunt sigură, că acesta a fost cel mai lung tiebreak din viața mea. La un moment dat, nu mai știam nici măcar cât era scorul. Știam doar când aveam eu un punct avans sau avea ea un avantaj de un punct. Cred că pentru mine a fost foarte important să nu mă concentrez asupra scorului”, a adăugat reprezentanta țării noastre.

„M-am simțit ca și cum întregul meci ar fi fost un tiebreak. Am alergat mult astăzi și este bine că mâine (vineri) voi juca mai târziu, pentru că voi avea timp pentru odihnă și recuperare”, a mai spus Sorana Cîrstea, care o va întâlni în sferturile de finală pe principala favorită a turneului de la Linz, slovaca Magdalena Rybarikova, învingătoare cu 7-6 (7/4), 6-3 în fața germancei Carina Witthoeft.

Cealaltă jucătoare din România, calificată în sferturi încă de miercuri, este Mihaela Buzărnescu (105 WTA).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*