Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, condamnat la 5 ani cu executare de Curtea de Apel București, s-a predat la sediul Poliției Capitalei. De aici urmează să fie transportat la penitenciar.
Magistrații Curții de Apel București l-au condamnat, marți, pe fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era condamnat pentru trafic de influență. Decizia este definitivă. În primă instanță, Blejnar a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare.Sorin Blejnar, fostul şef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti în anul 2016, sub acuzaţia de trafic de influenţă.
Sorin Blejnar a declarat, pentru Mediafax, că decizia Curții de Apel București este una extrem de nedreaptă și judecătorii au ignorat toate probele depuse depuse de acesta la dosar.
„Este o decizie extrem de nedreaptă, o decizie dată prin ignorarea tuturor probelor pe care le-am depus la dosar, o decizie în baza unui dosar făcut de celebrul Portocală, împotriva lui începându-se deja urmărirea penală in rem pentru represiune nedreaptă și pentru fabricarea de probe. Nu avem ce să comentăm, justiția așa a considerat. Eu consider că este nedreaptă, nu avem ce să facem. E o surpriză neplăcută cu implicații asupra mea, asupra familiei și asupra cunoscuților”, a declarat, pentru Mediafax, Sorin Blejnar.
Sorin Blejnar s-a predat!
Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, a fost condamnat la 5 ani cu executare de Curtea de Apel București, s-a predat la sediul Poliției Capitalei. De aici urmează să fie transportat la penitenciar.
Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, a fost condamnat la 5 ani cu executare de Curtea de Apel București, s-a predat la sediul Poliției Capitalei. De aici urmează să fie transportat la penitenciar.
Distribuie articolul pe:
15 comentarii
Lasă un răspuns
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Deci e vorba de mult hulita DNA!
ca atare, ii rog pe cei inflamati sa opereze cu mai mult discernamant cand ataca institutiile publice!
eu nu spun ca nu or fi facut cei din aceste institutii publice erori si sunt convinsa ca vor invata din ele, dar ideea de a desfiinta DNA-ul este una foarte proasta!
Nu trage, dom’ Traiane ! Sint eu, Sorinica ! … Si jur sa nu dau pe goarna nimic !
Codrut Marta probabil va fi „descoperit” atunci cind unul din noii locatari ai vreunui apartament dintr-un ansamblu de locuinte sociale va dori sa bata un cui in peretele de beton al dormitorului … Asta daca nu cumva face de citiva ani buni plonjari submarine, cu un bloc de beton legat de picioare, la citiva km in largul Mangaliei …
Sa traiesti bine, Sorine!
Nasol ! Probabil ca n-a mai gasit bilet la cursele low-cost (la banii lui nu-si poate permite business class !) catre Singapore, Panama sau Costa Rica !
Foarte ciudat!!!!! Spagarul dovedit nu este condamnat pentru MITA ci pentru TRAFIC DE INFLUENTA !!!!!!! Cinci ani de puscarie pe mita de 13 milioane de lei ? Ceva pare a nu fi in regula in acest caz.
FELICITARI D N A ! FELICITARI JUDECATORILOR DIN COMPLETUL DE JUDECATA ! O VESTE BUNA , O VESTE CARE CARE MAI NASTE SPERANTA
!!!
Sa recapitulam: Udrea,sefa hotilor pdlisti, este condamnata si fugita din tara, Blejnar, seful pusculitei famigliei, condamnat, fata securistului, este anchetata pentru fraude in finantarea campaniei lui tac-su. Doar beschina este bine merci. La el nu functioneaza celebra „suspiciunea rezonabila”, ca el este capo del tutti capi.
Exact la chestia cu Basescu ma gandeam si eu. Ca doar nu a „muncit sa faca bani” doar pentru el!!! Si poate ca, intre timp, vom afla si ce s-a intamplat cu Codrut Marta!!!
Chiar credeți că prostul asta a luat banii?Mai știți ce campanii electorale se făceau atunci?Banii ajungeau la trezorierul partidului sau erau trimiși la Monaco prin Cocoș că avea pașaport diplomatic pentru domnul Profesor.Mai era și Codruț Marta care era în angrenajul mafiot.Ăsta va păți că patronul Caritas va muri sărac pentru că nu el a luat banii și justiția lui pește nu este dornică de adevăr
Sorine actioneaza cat mai ai timp! Toarna Sorine! Toarna! Decat sa planga maica-ta mai bine sa planga ma-sa!Nu observi ca toti din proximitatea lui base incep sa fie bagati la haules. Daca vor fi bagate la mititica si cheile justitie lui base precum Stanciu, Kovesi, Morar, Bogdane „dar eu stiu cine esti” , Oprea, Maiorul etc nu mai ai nicio scapare! E o problema filozofica cu tradarea!
Trebuia sa fuga in Costa Rica,ca avea ce manca si bea acolo si avea si ce ..vorba aia,ca doar sunt doua pupeze grase care il asteptau! Acum,doar daca il toarna pe Basescu ce mai reduce din pedeapsa !
s-a predat doar cu cu bagaje, că nu e voie cu armr…sejour plăcut îi urăm din partea comitetului de bloc şi a lu’ nea traian, în persoană…
Sorine, daca nu-l predai pe base o sa-ti putrezeasca oasele in puscarie, o sa fii violat, o sa stai la T-u, o sa fii bagat la izolare, o sa te doar gata ca pe jiji, o sa ti se respinga cererile de liberare conditionata de Lazar2 etc! Daca erai destept iti luai zborul din timp si acum stateai cu burta la soare pe plaja in Costa-Rica si radeai de prostii de romani care au ramas in tara sa-ti platesca tie oalele sparte. Mai e mult pana departe!
La mulți mulți ani de răcoare arogantule nemernic! Traieste acum din amintirea zilelor frumoase in care zâmbeai ironic cu toată gura dand de înțeles că nu te atinge nimeni chiar orice ai face! Iaca,tu și udroaica,anterior cea cu 2 copii,ați inceput să faceți pe placul sefului clanului din care ați facut parte! De ce nu-i tragi pe toți dupa tine?