Sorin Grindeanu: Nominalizarea lui Luca Niculescu pentru postul de premier sfidează matematica parlamentară

„După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui”, spune Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: Nominalizarea lui Luca Niculescu pentru postul de premier sfidează matematica parlamentară

Sorin Grindeanu, președintele PSD, Sursa Foto: Inquam Photos / George Călin

„După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui”, spune Sorin Grindeanu.

Președintele social-democraților a criticat luni desemnarea lui Luca Niculescu pentru postul de premier. El spune că această nouă desemnare „continuă să sfideze matematica parlamentară”.

 

„După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui”, spune președintele social-democraților, Sorin Grindeanu.

El spune că marți, PSD se va întruni în Biroul Permanent Național în care va analiza această propunere.

Grindeanu îi cere lui Niculescu să-și declare intențiile

„Da! România are nevoie urgentă de un guvern care să schimbe direcția greșită a țării, să facă rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027. Dar PSD nu va participa și nu va da voturi în alb pentru o construcție politică care să însemne o nouă aventură politică”, spune Grindeanu.

El îi cere premierului nou-desemnat să spună public cum vrea să arate Guvernul și care sunt principalele măsuri pe care le are în vedere pentru redresarea economiei și protejarea puterii de cumpărare a oamenilor, cu menținerea țintelor de deficit.

„Altfel, dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, cred că nu mai rămâne altă cale pentru a repune România pe drumul corect decât să mergem la alegeri anticipate. Îmi doresc să punem punct României interimatelor!”, spune Grindeanu în final.

Nominalizarea

Președintele Nicușor Dan a făcut luni încă o propunere pentru postul de premier în persoana lui Luca Niculescu.

„Este un diplomat, adică armonizează poziții. S-a ocupat de OCDE în ultimii patru ani. A lucrat cu statul român, a făcut o muncă în ultimii patru ani care a dus la armonizarea unor acte normative cu acordul partidelor parlamentare”, și-a argumentat președintele nominalizarea.

„Tot legat de OCDE e momentul ca România sa facă saltul pe care aderarea la OCDE o permite. Am ales persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate. Are libertatea să decidă în urma discuțiilor formula de guvern, politic/tehnocrat, importantă e majoritatea”, a încheiat el.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.