Sorin Oprescu sparge USL ?

Sorin Oprescu, actualul primar al Capitalei, va candida la alegerile din 2012 pentru un nou mandat, ca independent, în parteneriat cu Uniunea Social Liberală, scrie Puterea.

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat ieri că formaţiunea sa va participa pe liste separate la alegerile locale, deşi decizia PC este destul de dificil de pus în practică deoarece în Registrul Partidelor Politice USL este înregistrat ca alianţă de trei partide ,PSD, PNL şi PC . Anunţul liderului conservator a venit la scurt timp după ce Victor Ponta, Crin Antonescu şi primarul Sorin Oprescu au anunţat parteneriatul dintre USL şi primarul Capitalei.

Nenulţumirea PC rezultă din faptul că ei doreau să-l susţină drept candidat la Primăria Capitalei pe Cristian Popescu Piedone, actualul primar al sectorului 4. „PC a decis şi va candida pe liste separate la alegerile locale în toata ţara, cu excepţia locurilor unde lucrurile au fost deja negociate cu USL”, a declarat ieri Daniel Constantin, care a criticat decizia USL de a-l susţine pe independentul Oprescu.

Constantin apreciază că  anunţul lui Ponta ar fi „doar o intenţie(…)şi nu o decizie oficială a USL”, propunerea nefiind discutată şi acceptată la nivelul Uniunii, conform protocolului, consemnează Adevărul.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a atras atenţia liderului PC că desemnarea candidatului USL la Primăria Capitalei revine copreşedinţilor Uniunii, iar Cristian Popescu Piedone este susţinut pentru Primăria sectorului 4.

Poziţia lui Ponta a fost susţinută şi de vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu, care a precizat că susţinerea USL pentru o nouă candidatură a primarului Oprescu  este statutară. „În primul rând, în protocolul USL scrie foarte clar: pentru municipiul Bucureşti, decizia este luată de copreşedinţii USL (n.r. – Victor Ponta şi Crin Antonescu), dar dincolo de asta e şi o chestiune discutată în toate forurile, a fost discutată inclusiv cu PC. Mă miră atitudinea lui Daniel Constantin. E foarte greu să acceptăm fiecare dintre partide că nu putem avea câştig de cauză peste tot”, a comentat Fenechiu.

Tensiunile dintre PC şi USLau început o dată cu desemnarea candidatului pentru Primăria Iaşi, liderii PC susţinându-l pe conservatorul Tudor Ciuhodaru în defavoarea actualului primar social democrat, Gheorghe Nechita.

Tensionată este şi situaţia de la Buzău,dar şi cea de la Prahova, unde Teodor Meleşcanu este nemulţumit că PNL nu va avea candidat nici la şefia consiliului judeţean, nici la Primăria Ploieşti, notează România Liberă.

Conform jurnaliştilor de la Puterea, Sorin Oprescu a recunoscut că nu a fost semnat niciun document privind parteneriatul dintre el şi USL. „Semnarea unui protocol este la îndemâna USL, atunci când dânşii vor dori să facă afirmaţia definitivă atunci mergem pe semnătura morală, a unui parteneriat pentru Bucureşti. Asta este la îndemâna conducerii USL, când dânşii vor hotărî sprijinul acesta oficializat aşa va fi… De fapt e un parteneriat în trei, Oprescu, bucureştenii, USL”, a declarat primarul Capitalei.

Jurnaliştii de la Evenimentul Zilei , citând surse social-democrate, lansează ipoteza că disocierea USL de PC ar constitui o parte din strategia pusă la cale de Victor Ponta împreună cu Dan Sultănescu, unul din consultanţii liderului social-democrat, strategie care urmăreşte consolidarea puterii PSD în USL şi conţine trei etape: izolarea şi neutralizarea lui Mircea Geoană, unul din cei care au promovat iniţial necesitatea alianţei cu PNL, debarcarea lui Marian Vanghelie din fruntea PSD Bucureşti şi forţarea conservatorilor de a ieşi din USL.

Implicarea lui Dan Sultănescu în strategia lansată de Evenimentul Zilei a fost dezminţită de acesta pentru jurnalişti. “Nu am făcut nicio strategie de acest tip pentru domnul Ponta, sau pentru altcineva din PSD. Să ştiţi că activitatea mea se rezumă la prelucrarea de date şi sondaje, la cercetarea, comasarea lor, care nu au legătură cu gesturile politice. Eu nu lucrez pentru PSD, nu sunt în legătură cu ei. Stau de vorbă cu ei, încerc să ajut dacă mi se cere sfatul sau sprijinul”, a ţinut să precizeze Sultănescu, apreciind ironic că aşa-numita strategie, pusă pe seama lui, ar demonstra că “Ponta se vrea un om foarte puternic, fapt de lăudat”.

http://www.puterea.ro/articol/usl_se_sparge_in_ziua_anuntarii_lui_oprescu

http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/USL_pierde_antenele_lui_Dan_Voiculescu_0_557344828.html

http://www.romanialibera.ro/actualitate/bucuresti/a-inceput-destramarea-usl-238206.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-l-a-dat-afara-ponta-pe-voiculescu-din-usl-946265.html 

EUROPA ÎN CRIZĂ. Agenţia Standard & Poor’s TAIE ratingul ITALIEI

Agenţia Standard & Poor’s a decis să reducă ratingul Italiei de la A la A+, cu perspectivă negativă,datorită unei creşteri economice modeste, dar şi a slăbiciunii coaliţiei de guvernare , care ar determina să nu se atingă ţinta de reducere a datoriei ţării, notează gandul.info.

Italia are cea mai mare datorie din cadrul ţărilor cu rating A şi se aşteaptă ca ea să crească în continuare.

De asemenea, Standard & Poor’s a coborât şi prognoza de creştere economică de la 1,3 la 0,7 procente pentru perioada  2011-2014.

http://www.gandul.info/news/europa-in-criza-agentia-standard-poor-s-taie-ratingul-italiei-8774870

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.