Sorina Matei, reacţie dură faţă de Klaus Iohannis: „Puturosul neamului”

Jurnalista Sorina Matei a scris un mesaj extrem de critic pe Facebook, după ce a aflat că prezidenţiabilul Klaus Iohannis a semnat un protocol de susţinere a guvernării Adrian Năstase. Sorina Matei consideră că Iohannis este un veşnic oportunist.

„Eh, asta chiar nu ştiam dar nu mă miră absolut deloc. Poate află si alți prosti din aceasta țara. Că Maus, un veşnic oportunist şi atârnător politic, a semnat chiar şi protocol de susţinere a Guvernării Năstase. Horror. Şi l-a semnat în 2002 (exact anul cu Cristi Panait şi înfiorătoarele momente de atunci din Justiţie ), când a început cea mai nasoală perioadă Năstase. A rămas lângă PSD, astfel că în 2009 era premierul lui Geoană, apoi parte a USL tot de partea PSD în 2012 când a votat suspendarea şi acum nu mai recunoaşte, a pus 3 premieri pe bandă de la PSD ca să-şi vadă de concediile mult mai importante şi acum vine tupeu şi zice că el e de fapt ghiocelul. El, puturosul neamului veşnic pe bani publici, oricum nefăcând nimic 5 ani, şi vine acum cu mentalitatea comunistă, de Coreea de Nord, ca să nu dau alte exemple, că democraţia nu e dezbatere. El fiind la PNL acum, nu la PSD lângă care a stat mai bine de 15 ani”, a scris Sorina Matei, pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 22
Author

32 de Comentarii

  1. Alex de la Caracal: „Frunzulița de cicoare /sorna-i sornă până moare,of,of,măi,măi ”
    E mare inghesuiala pe partea „Și-am avut o limba-n gură ,mândră mea”,partea aia de SRI refuzata la export!

  2. o sa pozeze intr-unul care a vazut „din interior” cum functioneaza PSD-ul, si care acum s-a pocait si vrea sa „indrepte” lucrurile stricate…

  3. Tare postarea Sorinei Matei. Adica cum, nea JHonny, fusta cu urechiusa si blana de iepure.15 ani ai supt de la PSD, asemeni lui Bula, pe care mama sa il parasise, si acum ceri dizolvarea celui care ti-a dat, zilnic, lapte ca sa nu mori de foame. Ipocrizia sulatnului nazist n-are margini. Ai fost propus premier din partea PSD si acum bati campii cu PSD-ul.
    ps. Ai supt de la PSD, acum sugi de la PNL. Sugi de la cine poti, cand poti si cum poti. Cu atat de multe moase ai ajuns un pervers care nu stie ce-i recunostiinta si care considera ca totul i se cuvine. Abia acum intelegem ascensiunea unui neica nimeni, a unui parvenit infatuat care a profitat de toti pentru a-si satisface orgoliul exgerat si a le ofri pe palma, stainilor Romania. N-ai mama, tata, tara, idei, idealuri, viziune. Ai, in schimb, o ura profunda fata de tara si cetatenii ei pe care-i desconsideri cu toata fiinat ta. La fel au procedat si PDL-isti. Stiu din surse sigure ca atunci cand erau la chefuri si se-mbatau vorbeau despre oameni ca desore niste viermi hamesiti de foame si neputinciosi. Ai imprumutat tot arsenaulul urii de clasa, al urii de rasa si neam.
    Ps. ROMANI, TREZITI-VA. E TIMPUL SA NE LUAM TARA INAPOI. E TIMPUL SA FIM OAMENI. E TIMPUL SA FIM CRESTINI ADEVARATI. E TIMPUL SA VEDEM REALITATEA SI SA-I SPUNEM PLAVANULUI- PLEACA.

  4. Bravo Soria, imi place ca te-ai trezit la realitate!
    Pe vremea guvernării Basescu-Boc ii pupai in spate zi de zi ,pe acești formatori ai statului mafiot paralel, pe care Johannis IL continuă si chiar l-a perfecționat!

  5. Felicitări!
    Cam târziu dar e bine!
    Sper să-l citească și persoanele care își iau știrile doar de pe Facebook.

  6. Eheiii … bine ca nu sintem la Munchen, prin anii ’30 ai secolului trecut, ca am fi vazut niste „dezbateri” cu Klaunus urcat pe masa, in subsolul vreunei berarii sordide, facind promovarea ultimei lucrari aparute, „Lupta mea” ! Cu PSD si in general cu cei care nu ma iubesc la ordin.

  7. Klaus Johannis este mai degraba Furnica Inteleapta care a adunat de pe Musuroaiele Patriei tot ce alti Infractori Ratati nu au fost capabili se vada. Astfel a ajuns Klaus adevaratul Al Capone in Capitala cu Coviltir a Statului Mafiot Romania !

  8. Ce mai incoace-incolo…suntem o natie de heruvini pe care-i duce de nas orice impostor…noroc cu ziaristii intransigenti,care ne mai lumineaza…ei n-au votat veci cu Iliescu (implicit,cu prim-ministrul acestuia),ca erau minori,probabil…in rest… „dealu-i deal si valea-i vale …”ziceti voi mai departe,gasiti ce rima poftiti

  9. Are haz doamna jurnalista…auzi :”pe banii neamului”,”puturosul”…si-a „racordat” toate neamurile,hoverii,cumetrii,gagicile (copiii-nu se pune,ca n-are) la banul public…si sa vorbesti despre asta acum,cand auzim cam cine si pe ce bani „lucreaza”in numele si „pentru”statul roman… voteaza,madam,cu cine vrei,dar trateaza-te apoi

  10. Sorina Matei: ”Vladimir Putin face ANUAL conferinţe de presă maraton şi participă şi la interviuri televizate pe timpul anului – are o ţinută impecabilă în asemenea ieşiri, acceptă provocări – interviuri cu jurnalişti străini combativi”.

    Combativa, doamna Matei… Mare iubitoare de democratie si libertate a cetatenilor. Ca si Putin, dealtfel.
    Lumina tot de la rasarit vine pentru „patriotii” isterizati ai Vioricai…

  11. Sorina, da totul pe micile ecrane la toate televiziunile dar materialul insotite de acte! Cei care nu vor sa difuzeze, trebuiesc boicotati d.p.d.v.al audientelor! Sa vedeti atunci tupeul ratacitului rautacios, creste ura de-i plesneste jugulara!

  12. Felicitari,Sorina Matei!!! Mai bine mai tarziu de cat niciodata.Dar ai grija ca o sa te schimbe patrinii care sustin un asemenea NEONAZIST puturos,lenes,hot,traficant de copii romani,plagiator,navetist,TRADATOR,dezbinator al acestui popor,arogant,sfidator la adresa acestui primitor popor,etc.,etc.Acest neonazist foloseste aceleasi metode care se foloseau in perioada ’30-40 in GERMANIA,de catre HITLER.Se vrea DICTATOR.A pus numai piedici guvernului PSD prin toate mijloacele avute la dispozitie.El nu a fost un MEDIATOR intre partide si puterile statului de drept.El s-a implicat in justitie cu toata forta.Vrea sa desfinteze SIJ pentru a scapa pe judecatorii care i-au inchis dosarele si care au reactivat -GRUPUL ETNIC GERMAN-prin FDGR-ul actual.Poate se trezesc ROMANII si es la vot si aleg un roman nu un sas pe care nu-l intereseaza soarta acestei tari.

  13. Puturos??In ”limba ardeleneasca” se numeste ”gyug” !!Adica un fel de cadavru in putrefactie !!

  14. Bravo, Sorina! La modul contondent al lui Johannis
    de a fi, trebuie să i se
    răspundă pe măsură. Sorina
    Matei are, din acest punct
    de vedere, mult mai mult
    curaj decât partea masculină
    din politică.

  15. MIZERIA IOHANNISTA! Acest Iohannis este „in razboi” cu un partid parlamentar ales democratic si implicit cu sustinatorii PSD deci cu cea mai mare parte a NATIUNII ROMANE! …Si vrea sa fie ales presedinte uitand (sau luand exemplu) anii ’30 in Germania sau a anilor ’45 – ’50 – ’60 -’70 in Romania! Ce alegem nazismul sau comunismul stalinist?

  16. Pe 24.11.a.c. ce votăm: preşedintele României, preşedintele unei părţi din România sau începem războiul civl? Una spune că vrea să fie preşedintele tuturor românilor, iar altul că vrea război… Întrebare: cui foloseşte această stare conflictuală? României, în niciun caz!

  17. Aseara sociologul Bruno Stafan spunea la B1tv ca exista sondaje in care 50% din cetatenii Romaniei vor scoaterea PSD inafara legii , asa cum a fost scos stramosul PCR in 1924 pentru actiuni antiromanesti ! EXACT ca si acum ! Asa ca lasati vrajeala cu PSD – partid parlamentar ! E grup infractional organizat !

  18. „TB spune:
    16 NOIEMBRIE 2019 LA 18:46
    Bravo Sorina, sa inteleaga si alti prosti!”
    Nu cumva, tu esti sefu’ ?!

  19. NIR, a fost o mica ironie: „Eh, asta chiar nu ştiam dar nu mă miră absolut deloc. Poate află si alți prosti din aceasta țara. „

  20. Bravo Sorina (cea de acum) , se pare ca ai testicole ! Daca tot ti-ai facut schimbare de sex , te rog ocupa-te si de zapacita aia de Denise R., poate se mai limpezeste la bostan ! Sa ne spui cum a fost !

  21. Lui „Nastratin”. Ce este PNL? Un partid creat de securistii in 1990 luand o denumire istorica, la care au aderat portocalii lui Basescu si alti smecheri si impostori (vezi Ciolis &Co.) care prin strigate si urlete in piata,pe strada, vor sa demoleze democratia in Romania (cel mai bun exemplu este acest ins Iohannis cu „geaca rosie” care stia ca ..”TREBUIE SA MOARA OAMENI!”), fost profesoras la tara care FARA VECHIME SI FARA experienta IN DOMENIU ajunge SEF la Inspecratul Scolar Sibiu si apoi Primar, desigur cu ajutorul „cunostintelor” din jurul lui, cei care doar si-au schimbat parul! DECI CINE-I Iohannis Klaus Werner? Cu peste 40 de procese care au fost inchise de „batranii” procurori ceausisti, cu case furate, cu case platite din „MEDITATII”, vanzator de copii (UNDE SUNT COPIII DIN RASINARI?), cel care a retrocedat averea statului Roman luata de la fostii hitleristi sibieni si care CINCI ANI si-a batut joc de insemnurile si de natiunea romana in tara si in exterior, sustinand ca este doar „UN POPOR”! El care NU A VRUT SA-L DECLARE PE AVRAM IANCU EROU NATIONAL, dar a lasat dreapta extrema a Europei si nu numai sa mazgaleasca cu noroi romanitatea si Romania! Timp de cinci ani NU A AVUT NICI O IDEE CONSTRUCTIVA CI NUMAI DEMOLATOARE, iar azi, el se alfla „IN RAZBOI” cu romanii si Romania! Mai vreti alte exxemple despre nerusinarea acestui ins? Nu pot sa-i zic cetatean , pentru ca promoveaza ideile lui fasciste ca numai el, arian si PNL-istii trebuie sa traiasca, ceilalti …? SA MOARA, asta isi doreste pentru urmatorii cinci ani in Romania!

  22. Frumoasa ROMÂNCA!!!.”No,hai!” măăăi!VOI ACEIA care stiți cum a fost sub unii…

  23. @Ion Din Romania : Ok ! Acum spune ce sunt FSN – FDSN – PDSR – PSD !

  24. @ Nastratin.Dupa modul de exprimare si jignirile aduse unei bune parti a acestu popor,pot sa trag concluzia ca nu ai prea multa minte sau mai bine zis cred ca ai mers prea putin pe la scoala.Si mai este ceva,Se vede ca esti un mare sustinator al acestui NEONAZIST numit KLAUS WERNER IOHANNIS.Hai nu ma contrazici ca l-am numit NEONAZIST???Cum poate sa fie un om care DEZBINA un popor si care in cinci ani de zile in afara de plimbari si afaceri nu a facut nimic,pentru care LENEA este direct proportionala cu inaltimea.Vrea sa „elimine ” PSD-ul si sustinatorii acestui partid.Pentru el a devenit un mod si un scop de a trai.Foloseste aceleasi metode ca in GERMANIA din anii ’30-40′,dar mai stilate si poate vrea sa construiasca niste LAGARE DE EXTERMINARE pentru cei din PSD si apropiatii lui,cum a facut HITLER pentru evrei,tigani,comunisti si pentru cei care se opuneau regimului sau.Pacat ca acest NEONAZIST este sustinut de un partid cu denumire istorica si pe care l-am simpatizat si votat mult timp,cand era condus de CAMPEANU,QINTUS si chiar ANTONESCU.Dar acum ce sa faci cu hahalelele din el? Cu Danca,Rares Bogdan,Turcan,Orban,Vilceabu,Citu,Gorghiu si alte asemenea specimene,majoritatea trecute de la PDL-ul lui PETROV.Cineva mi-a trimis un mesaj,unde ma intreba ce o sa votez pe 24 noiembrie?”Sase case sau sase clase”???Pai mai bine „sase clase” de cat un HOT de case ,un traficant de copii romani,un LENES,un TRADATOR de tara,un DEZBINATOR de popor,un PLAGIATOR,o persoana care prin tertipuri judiciare a reactivat cea mai mare organizatie nazista din ROMANIA si care a acordat titlul de „cetatean de onoare ai municipiului SIBIU”unor membrii ai acesteia si care au luptat ca voluntari in structurile WEHRMACHT,etc.etc.Se pot scrie multe despre acest zis PRESEDINTE.Acum regret pe PETROV.

  25. Deseori nu sunt de acord cu Sorina Matei, din cauza impulsivitatii ei.
    Însă de aceasta data a spus și încă finuț, o parte a adevărului. De acord.

  26. Nastratin:1. PSD ca si PNL, UDMR, ca si PD, PDL ca si oricare alt partid romanesc aparut dupa Revolutie sunt URMASII fostilor conunisti, fostilor militieni, fostilor securisti, fostilor conducatori de intreprinderi si institutii comuniste care s-au perpetuat singuri sau impreuna ei si cu familiile lor, in TOATE guvernele Romaniei si care au promovat ( TOATE!) numai interesele idividuale sau de grup, lasand Rommania prada oricaror „investitor” care au spoliat TOATA economia Romaniei! Iti place „Nastratin”? Un partid aparut in oricare alt oras din Romania a fost „mancat” de „marile” partide bucurestene care timp de 30 de ani au mintit, au pastrat muncitorii, intelectualitatea, medicii, toata „clasa muncitoare” romana in coada Europei, cu salarii de 100-150-maximum 200 euro PE LUNA, mai putin cat luau asistatii din Vestul Europei PE SAPTAMANA! Iti place „Nastratin” ADEVARUL DIN ROMANIA? In timp ce toata tagma judecatorilor, procurorilor, etc au salarii de pe la 10.000 de euro!! in sus iar directorii din intreprinderile statului iau in buzunar 7,8,9 10 sau mai mult MII DE EURO un pensionar roman cu 40 sau mai muti ani de lucru i se „da” de la 1000 lei maximum 1500-1600 de lei pe luna! Sunt putini care iau la 2000 lei in timp ce doi „colorati” care nu au lucrat niciodata iau impreuna aproximativ 1500 de lei!

  27. Nastratin: 2. IN ROMANIA NU SE POATE TRAI DIN MAUNCA CINSTITA! Nu poti sa-ti stangi bani NICIODATA pentru o casa, o masina si nici macar sa-ti iei un televivor nou mai mic, DIN MUNCA CINSTITA! LA TOATE ACESTE ADEVARURI CRUDE DESPRE MIZERIA DIN ROMANIA AU PARTICIPAT TOATE PARTIDELE ENUNTATE LA INCEPUT! TOTI CARE AU FOST LA GUVERNARE AU AJUNS MILIONARI IN EURO! Nu poti diviza Romania in cei care sunt in „RAZBOI” cu ceilalti, care Iohannis ii doreste ANIHILATI LA PROPRIU – teorie pusa in practica de fascismul interbelic!si reluata de IOhannis! – INDIFERENT UNDE SUNT SI UNDE MUNCESC! … Si sa mai vrei sa le fi din nou presedinte dupa cinci ani de minciuna si incalcarea Constitutiei, a democratiei si a drepturilor inalienabile ale Natiunii Romane! E adevarat Nastratin!??? Esti un roman care doreste ca tu si copii tai sa traiti aici sau aiurea pentru o viata mai buna?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.