Soţia victimei accidentului din Singapore, în care a fost implicată o maşină a ambasadei României, Yenny Young, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de rechemarea de la post a principalului suspect în acest dosar, diplomatul Silviu Ionescu, relatează Temasek Review.
Într-un email trimis publicaţiei, ea s-a întrebat cum vor putea organiza autorităţile române un proces corect, în condiţiile în care toţi martorii sunt în Singapore. "Nu îmi spuneţi că Guvernul român este dispus să îi aducă în România pentru proces", a scris ea.
Young a subliniat şi că nimeni de la ambasada României nu a sunat-o pentru a-i oferi condoleanţe sau ajutor, în pofida informaţiilor apărute în presa română.
Procurorii Parchetului General vor ancheta circumstanţele în care s-a produs accidentul din Singapore, urmând să decidă dacă Silviu Ionescu este vinovat pentru acesta. Dacă în Singapore Ionescu are imunitate, în România el nu beneficiază de aceasta, astfel încât procurorii îl pot ancheta fără să fie nevoie să îi ridice imunitatea. Ancheta demarată de autorităţile române în cazul lui Silviu Ionescu este similară celei făcute de autorităţile americane în cazul diplomatului care l-ar fi ucis pe Teo Peter într-un accident rutier, au precizat surse judiciare.
De asemenea, ancheta din România va fi făcută în colaborare cu autorităţile din Singapore, care vor trimite probele şi mărturiile strânse de la locul accidentului.
Conducerea MAE a decis marţi şi rechemarea de la post a domnului Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri în Singapore, "pentru a sprijini derularea anchetei de către organele judiciare". MAE mai anunţă că va continua verificarea internă pentru a vedea dacă domnul Silviu Ionescu a respectat normele diplomatice, în contextul existenţei unor relatări de presă legate de acesta.
În plus, MAE român regretă profund faptul că acel accident a avut loc, oricare ar fi circumstanţele producerii acestuia, cu atât mai mult cu cât s-a soldat cu victime şi cu pierderea unei vieţi omeneşti şi transmite condoleanţe familiei tânărului decedat în acest accident.
Ministerul reaminteşte în acest context că articolul 31 al Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice (18 aprilie 1961) prevede că "agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar" şi că "imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant". În consecinţă, procedura penală într-un caz în care este implicat un diplomat în ţara în care este acreditat se derulează în statul din care provine acesta, subliniază ministerul.
La 17 decembrie 2009, presa locală a scris că o maşină a Ambasadei României la Singapore a fost implicată într-un accident pe un bulevard, trei persoane fiind lovite în două intersecţii diferite. Poliţia a spus că maşina a lovit prima dată doi pietoni în jurul orei locale 03.00. Cei doi, în vârstă de 30, respectiv 24 de ani, au fost răniţi la cap şi transportaţi la spital. Unul dintre ei a decedat ulterior la spital. Al treilea rănit, un tânăr de 18 ani, a fost lovit la 100 de metri distanţă de primele victime. În urma investigaţiilor organelor de poliţie, autoturismul a fost găsit avariat, aproape de ieşirea din Singapore.
Însărcinatul cu afaceri al României la Singapore, Silviu Ionescu, a afirmat atunci că a anunţat poliţia în legătură cu dispariţia autoturismului marca Audi A6, în jurul orei locale 3.00. Cu toate acestea, presa locală a descoperit recent mai mulţi martori care indică faptul că, totuşi, ar exista dovezi că oficialul român s-ar fi aflat la volanul maşinii în timpul accidentelor.
Silviu Ionescu a revenit în ţară la trei zile după producerea accidentului, din motive medicale. NewsIn