Un iranian acuzat de colaborare cu grupările inamice regimului iranian şi un altul, acuzat de spionaj în favoarea Israelului, au fost spânzuraţi marţi dimineata, au anunţat autorităţile iraniene, potrivit „New York Times”.
Ali-Akbar Siadat a fost spânzurat la închisoarea Evin din Teheran, după ce a fost găsit vinovat de transmiterea către „inamicii Iranului” a unor informaţii despre armata iraniană şi despre un program al Gărzilor Revoluţionare Islamice. El a fost acuzat de „sprijinirea regimului sionist”, „opoziţie faţă de regimul islamic” şi „răspândirea corupţiei pe pământ”. Justiţia iraniană a stabilit că Siadat s-a întâlnit cu agenţi israelieni în cursul călătoriilor sale în Turcia, Olanda şi Thailanda, unde ar fi primit între 3.000 şi 7.000 de dolari la fiecare întâlnire. El a fost arestat în 2008.
Celălalt iranian executat, Ali Saremi, a fost condamnat la moarte pentru sprijinul acordat Mujahedin Khalq, o grupare acuzată de comiterea mai multor atentate şi care, potrivit guvernului iranian, este finanţată de SUA şi Marea Britanie. Anul trecut, Saremi, 62 de ani, şi-a vizitat unul dintre fii la o bază a gruparii mujahedinilor, aflată în Iark.