Spar-Hanghelul Iohannis propovăduind Apocalipsa

Probabil că, şezând tolănit pe şezlongul prezidenţial, în bătăia soarelui, preşedintele a aţipit şi a avut o revelaţie: PSD-ul a dat autonomie Ţinutului Secuiesc. Ignorând prevederile legii fundamentale a statului, potrivit cărora ”România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, Iohannis s-a trezit atacat de vechiul duşman, PSD, mai abitir decât virusul ucigaş care ne ţine de două luni arestaţi la domiciliu.

Preşedintele vrea să se erijeze în apărătorul poporului român, în liderul providenţial de care România are nevoie, în contextul în care clasa politică iresponsabilă şi Parlamentul absent cu desăvârşire aprobă tacit acte normative care duc la fărămiţarea teritoriului naţional.

Este o poveste frumoasă care, la prima vedere, are un impact pozitiv asupra imaginii preşedintelui Iohannis, numai că, de nemţi trebuie să ne ferim şi când fac daruri….

Pentru cei care au uitat ar fi bine să le reamintim că în iulie 2017, Iohannis a participat la o întrunire a liderilor din secuime şi cuprins de emfază şi-a dus mâna dreaptă la piept, aşa cum ne-a obişnuit pe toţi cu gestul acesta pe care a reuşit să îl arunce în derizoriu, când s-a intonat imnul Ţinutului Secuiesc. Se pare că, încă din acea vreme, Ţinutul Secuiesc prindea viaţă, iar preşedintele a girat aceste acţiuni, chiar a fost mândru când a primit un steag secuiesc, steag care, din întamplare, ce să vezi?…. avea aceeaşi culoare precum cravata preşedintelui. „Un cadou care este asortat cu cravata dumneavoastră”, l-a informat primarul din Miercurea Ciuc, Robert Raduly, pe preşedintele Iohannis, referindu-se la steagul secuiesc pe care erau trecute, ATENŢIE! data la care a fost numit președinte, data vizitei din secuime şi procentele cu care Klaus Iohannis a fost ales de populația așa-zisului Ținut Secuiesc.

Iohannis este conştient de faptul că răbdarea populaţiei a ajuns la limită, că nu mai poate pune batista pe ţambalul sparanghelului cu care a oripilat întreaga ţară, mai ales în contextul în care se preconizează că de la această activitate sezonieră se vor întoarce sute de muncitori infectaţi cu Coronavirus, este conştient că spitalele din România colcăie de manageri incompetenţi, oamenii de casă ai PNL care au profitat de această pandemie pentru a fi răsplătiți cu câte o sinecură, una dintre cele mai atroce numiri fiind cea a unui chelner în funcţia de manager interimar al Spitalului Orăşenesc Câmpeni. Tocmai de aceea, Iohannis şi PNL nu-şi mai pot „palma” abuzurile şi prostia decât prezentând pericolul proclamării autonomiei Ţinutului Secuiesc printr-un act normativ care a fost adoptat tacit.

Întrebarea este unde a fost vigilenţa PNL-ului, a USR-ului şi a altor partide parlamentare. Întrebarea este retorică, trebuie să recunoaştem, căci România a încetat după 1989 să mai aibă o clasă politică responsabilă şi competentă. Avem o clasă politică jalnică, plină de veleitari şi oportunişti, marionete numite pentru scopuri precise: distrugerea României, pierderea identităţii naţionale şi transformarea ţării în pepinieră pentru sezonierii Europei de Vest care trebuie să se refacă după criza pe care o traversează.

Sondajele nu arată deloc bine pentru PNL, iar după toate măsurile acestea contradictorii luate în perioada de criză, cu o „Vela ruptă” şi cu un menestrel precum Ludovic Orban la cârma ţării, preşedintele este conştient că rezultatul alegerilor pentru PNL nu poate fi decât un fiasco pe care nu este pregătit nimeni să şi-l asume.

Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc, adoptat prin lege, se aprobă prin referendum de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc”, arată proiectul de lege.

Iniţiatorii spun că înfiinţarea regiunii autonome este o expresie a identităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare.

Trebuie menţionat că cererea de arbitraj pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, solicitată de mai multe consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, a fost respinsă marţi, la Strasbourg, de Comisia de monitorizare a Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei.

Preşedinta delegaţiei României la acest congres, Ludmila Sfîrloagă, a declarat pentru Agerpres că cererea a fost respinsă pentru că nu este de competența Congresului şi a Consiliului Europei. Potrivit acesteia, tema în cauză face obiectul unei dezbateri politice interne, prin urmare, trebuie dezbătută în ţară şi nu la instanţele europene.

Ultimele două luni în care România a fost arestată la domiciliu şi s-a început falimentarea economiei naţionale, ne-au demonstrat dacă mai era nevoie, faptul că PNL şi preşedintele Klaus Iohannis sunt captivii compromisurilor făcute pentru voturile care le-au asigurat câştigarea alegerilor, compromisuri care acum se întorc ca un bumerang împotriva acestora, diaspora şi voturile din Ţinutul Secuiesc.

Tocmai cu aceste două elemente Iohannis jonglează pentru a distrage atenţia de la problemele grave cu care se confruntă România, doar că nu va mai putea ascunde prea mult timp mizeria sub preşul incompetenţei. „Jó napot kívánok, PSD!” a spus Iohannis încercând să arunce toată responsabilitatea în spatele PSD.

Unde a fost PNL în toată povestea aceasta? Sau poate PNL, care după cum bine ştim cu toţii, nu posedă o gândire autonomă în elaborarea deciziilor, ci doar se înclină supus după cum se mişcă degetul lui Iohannis, văzând imaginile din 2017 nu a vrut să deranjeze cravata asortată a domnului preşedinte.

Până la proba contrară, este un raţionament corect făcut de către PNL. Iohannis a mers la o întâlnire la care un preşedinte responsabil şi patriot nu ar fi avut ce să caute! Acest lucru trebuie fie clar pentru toţi politicienii şi mai ales pentru Klaus Iohannis care acum mimează patriotismul şi responsabilitatea! PNL şi Klaus Iohannis sunt în stare să se facă fraţi şi cu dracul ca să câştige alegerile.

Aş reaminti tuturor cuvintele lui Charles de Gaulle „în politică este necesar fie să îţi trădezi ţara, fie electoratul. Prefer să-mi trădez electoratul”, căci este clar ca lumina zilei că PNL şi Iohannis au trădat interesul naţional în favoarea unor interese de grup, iar istoria a demonstrat că pentru trădători nu există milă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 21

44 de Comentarii

  1. un idiot util care doar vrea sa se plimbe prin lume, iar astia i-au stricat planurile cu „pandemia” lor. ai dreacu ticalosi !

  2. Are mult tupeu sasul tocmai pentru ca PSD ul asta impotent nu a fost capabil să-l suspende cand a fost cazul. Toată clasa politică românească este o mocirlă, iar românii, cu părere de rau o spun, sunt manipulabili si creduli. O clasă politică după chipul și asemănarea societății!

  3. Pe dulapul cu ochelari de cal nu mai il cred nici copii!
    Nu mai pot de patrioti toti!
    E o tragedie ca nu se mai poate plimba prin lumea larga!
    Cica la chemat si bulibasa-regele romilor sa-i sarute stindardul cu procentajul obtinut la alba-neagra!
    Serviciul Socialist Roman ar trebui sa se lase de ciolocisme !E bagat tot in dulap!

  4. De ce PSD a dat lege ca unde sunt 20% minoritati sa fie PLACUTE BILINGVE…cand normal numai peste 90% trebuia date??? De asemenea daca te duci in America toate documentele sunt in engleza si cine nu stie engleza se duce la cei care stiu sa-i citeasca. PSD tradeaza poporul majoritar si distruge statul national…doar ca sa fie la putere sa fure prin contracte cu statul. Va vedem hotzilor si pe hotzii din PNL.
    CORLATENE …NICOLAESCU…CAZANCIUC….DEMISIA TRADATORILOR….

  5. Iata cum se intoarce roata.Cel mai iubit fiu al poporului a ajuns sa guste din plin din placuta ungureasca dupa ce a spus ca placuta suedeza la adresa PSD e o opinie politica.
    Acum ungurii ii dau din plin inapoi opinii politice. Oare cum se spune pe ungureste „Mu Klaus”? ))

  6. Prezidentul se dovedeste a fi pe mintea unui postac hashtagist care lanseaza ‘feicniuzuri’ pe virtual. N-ar fi de mirare ca avand atata timp liber la dispozitie chiar sa fie un astfel de postac.

  7. Paradox : Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc ( locuit de secui)… este o expresie a identităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare!!! Cetatenii sunt constienti de gravitatea situatiei reale din teren, ca Romania este impinsa in pragul dezintegrarii din cauza politicilor antiromanesti promovate planificat de agentii straini, formati pe filiera PCR-FSN-PSD-PNL-UDMR, plantati la Presedintie, in Guverne, la BNR, in mai toate institutiile statului si in asa-zisa societate civila. Prima si singura masura realista”protectionista ” pentru suveranitatea Statului unitar pe care o pot lua autoritatile daca ar fi /sunt loiale Natiunii este reintroducerea in LEGE a PEDEPSEI CU MOARTEA si CONFISCAREA AVERII  pentru cei care se fac vinovati de infractiunile de INALTA TRADARE si/sau SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE, precum si a celor care se afla in complicitate cu acestia. Codul Penal si Constitutia Romaniei ar trebui sa contina aceasta prevedere. O prevedere ce trebuie sustinuta printr-un REFERENDUM de catre cetateni. https://www.youtube.com/watch?v=CZk0jD3jqEw

  8. – Cel mai urat sparanghel dintre pamanteni sau JHONNY Baba si cei 40 de hoti de case daca ar fi avut demnitate si sentimentul national dezvoltate, in momentul in care se intona imnul secuilor parasea sala, iar in momentul oferirii steagului s-ar fi intors si s-ar fi indreptat spre steagul romanesc pe care ar fi pus mana cu mandrie.
    Daca ar fi avut, dar el nu are decat o bascuta jerpelita, o Merkelita obosita, un stat paralele valet si martoaga de minte potcovita.
    Ps. Jhonny si-a inceput activitatea de dascal ca si suplinitor. Acum e titular , dar cu mentalitate de suplinitor, obisnuit sa astepte fiecare toamna ca sa i se mai ofere o sansa ca sa ne mai predea o lectie de infantilism politic, neputinta manageriala, taradavie fizica, ura nationala si prostie vizionara.

  9. cand cei care ne reprezinta si ne strunesc au nume ca; organ,iohAnus, edwards..cum sa mai scoti capu n lume..

  10. Ne-am pricopsit cu un ficus la Cotroceni, exact ce i-a trebuit UE pentru a-și face jocurile! S-a trezit vorbind ca proasta in bâlci…..

  11. Recunostinta este o pasare rara, atat de rara incat Iohannis nici n-a auzit de ea. Am vazut ca el „este” datorita PSD-ului care i-a facut publicitate/desemnat. Ca prof. n-a fost in stare nici sa-si ia ”gradul II” cum observa o profesoara de leat cu el. A fost decat imaginea unui slogan ”neamtul este neamt”. Ce abilitati geniale detine? Unii isi ucid creatorul/la figurat. Asa este revoltat ca a fost ajutat sa fie turist de lux. Acum Iohannis daca n-a putut fi nici dascal nici parinte incearca sa dea impresia ca poate fi TATUC…Doar un suflet nobil poate fi recunoscator binefacatorului sau…

  12. De ce va mira actiunile ratacitului plasat si plantat in scaunul principal al tarii?! Actiunile astea s-au format si au continuitate de cand e el si nu de cand ocupa principalul scaun al tarii! Nu am dat multi dintre noi importanta cum nu au dat nici Tariceanu-ALDE cu PSD-ul importanta demiterii acestui impaunat arogant! Indiferent de situatie, trebuiau sa actioneze, sa riste, sa isi asume actiunea! Cetateanul are nevoie de oameni seriosi care isi asuma azi riscul si nu in viitor!

  13. Ca presedinte Verner este o calamitate. Romanii inteligenti l-au mirosit de la bun inceput, cu sase ani in urma. Acum cand tara trece prin aceasta criza masiv amplificata de prostia si nepriceperea guvernantilor, si-au dat seama de acest adevar si restul romanilor. De saptamani bune Verner fuge de orice raspundere ascunzandu-se in spatele unuia ca Vela. Episodul cu ‘vanzarea’ Ardealului de catre PSD l-a aratat romanilor ca fiind si iresponsabil.

  14. Asta merită chiar mai mult! Nu am crezut niciodată că voi spune asta despre președintele țării mele!

  15. Desi nu l-am vota niciodata pe Johannis si guvernul sau, de la o vreme incoace a inceput sa-mi devina simpatic! Cand vad ca, cei mai mari hoti ai Romaniei in frunte cu psd-istii si care urla in gura mare la TV ca sunt patrioti iar pe la spate baga cutitul in Romania vanzand-o pas cu pas ungurilor in ultimii 30 de ani, am realizat ca, sunt un handicapat si ca, toti politicenii de toate culorile sunt niste curve (adicatelea nu a intrat macar unu fata mare in biserica). Ce fel de jeg de natie putem fi noi acesti balcanici din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic amestecati cu scursurile Romei si a altor popoare imperialiste si alde vreo 18 nationalitati care coexista in tara de sute de ani. Niste tradtori de neam si tara care ne-am injughiat pe la spate conducatorii patrioti la ordinul strainilor si cu ochii sticliti la un pumn de arginti. Daca a ajuns sa apere patria Johannis, ce parere sa ai de patrihotii romani condusi de PSD?

  16. Da avem minoritari secui in Romania. S-au nascut aici…este si tara lor…nimeni nu are nimic cu ei. Dar si ei trebuie sa respecte limba tarii ..sa respecte majoritarii..si mai ales sa nu se comporte ca niste complotisti si tradatori. Este casicum ai avea in echipa de fotbal un jucator de la Real Madrid si tu Barcelona cand joci fotbal jucatorul tau tradeaza si trage in propiul portar.Daca vretibo tara pe pamantul daco-romanilor…nu veti avea. Ghinion..romanii tin la tara lor dinainte de era glaciara cand traiau in pesteri si vanau elefanti.

  17. Astăzi România este o țară dirijata de tradatori! Tara a fost privatizata si împărțită  marilor corporații, fondurilor de capital speculativ,tehnocapitalului transnational ( in spatele carora sunt camuflate interesele unor guverne straine )! Un autentic Lider si-ar baza puterea pe Țara și pe oamenii loiali ei.Oamenii loiali Patriei sunt elitele prin care o societate se dezvolta si se protejeaza. Un Lider trebuie sa să fie mândru de națiunea sa, de locul unde s-a născut,  să transmita tineretului același sentiment. România are divizii de tradatori. Insa România nu ar fi ajuns in aceasta stare tragica de a fi impartita si pradata de straini si de cozile-lor-de- topor,  daca nu ar fi existat pasivitatea milioanelor de ” fii ai Natiei ” care se uită la tradatori si jefuitori și nu fac nimic ! „Găsiti lideri adevărați !” este Mesajul pe care  poporul român trebuie sa-l inteleaga si sa-l indeplineasca! Familia este coloana vertebrală a Țării. Printre cei care protejeaza Familia Nationala trebuie sa ne cautam Lideri, Oameni care iubesc Romania si poporul care rezista aici de milenii. Românii trebuie să discearnă Binele de Rău…Vorba multa, saracia si pierzania poporului !

  18. Faramitarea Romaniei, in vederea spulberarii, este UNICUL OBIECTIV al acestui DULAP BOLSEVIC. A tras o linie cand a candidat prima data si a impartit televiziunile din Romania, pe unele dandu-le afara. Apoi, „A FOST NEVOIE SA MOARA OAMENI”. A urmat indemnul la RAZBOI CIVIL, declarand el insusi RAZBOI unei parti a populatiei. De curand, a impartit populatia in unii care sunt amendati daca incalca restrictiile, si altii care nu sunt amendati (aia de pe aeroportul din Cluj). Iar acuma baga batul prin gard sa intarate patriotarzii din cele doua tabere, doar, doar s-o generaliza razboiul declansat de el.
    Ce fac romanii in timpul asta? Il IDOLATRIZEAZA, IL URMEAZA, IL VOTEAZA, IL APLAUDA.
    Ma bucur ca acest popor este pe cale de disparitie. Ma bucur, fiindca vad ca i se implineste dorinta, nu?!

  19. „somnul ratiuni zamisleste monstrii” Avem deja un mare monstru la Cotroceni si un guvern monstruos de umil si obedient doar ambitiilor si frustrarilor acestui personaj de comiti vestiti ai ecranului. Pe linga iesirea catastrofala, penibila si necontrolata (oare chiar nu are consilieri de imagine ?) tribunul C V Tudor, un nationalist inflacarat Dumnezeu sa il ierte, pare acum doar un simplu copil de mingi.

  20. un sas frustrat de propria neputinta apartinind unei minoritati nationale apara apara chipurile o populatie majoritara impotriva altei minoritati nationale… un scenariu diabolic daca nu inventat cumva artificial dar oricum demn de a fi monitorizat de personal medical de specialitate.La unii aceasta pandemie provoaca forme grava de dileala ce se necesita tratament urgent de specialitate.

  21. Se apropie scadenta, se apropie momentul la care romanii care au votat pentru mai bine, isi vor da seama ca au ajuns mai rau. „Guvernul meu” in loc sa aduca prosperitate a adus, somaj tehnic, cresterea preturilor si politie sanitara. Vine clipa la care li se va cere socoteala, vin alegerile in toamna. Cu ce realizari se vor prezenta la un an de guvernare cu :guvernul meu ” ? Cu zero barat plus multe datorii. Trebuie gasit un vinovat si chiar daca „parlamentul toxic” a votat si guvernul meu si starea mea de urgenta cu toate ordonantele mele militate, realitatea in care traim e mai mult decat trista. Culmea stupiditatii, presedintele etnic german, ii baga pe etnicii maghiari in aceiasi oala cu PSD, pentru a invrajbi nu numai romani contra romani, ci si minoritari cu minoritari, numai ca sa abata atentia publica de la catastrofa „guvernului meu”.

  22. Iohanis in problema autonomiei maghiare a avut dreptate si pumctum , restul sunt ciolacoisme orbaniere . Sunt impotriva pozitiei presedintelui fata de familie respectiv fata de referendumul pe care la boicotat , am o rezerva fata de justitie si tergiversarea problemei casei dobandite ilegal , prietenia presedintelui cu patroni Swartzhofer ce ajuta „rumanasii” sa-si beleasca muntii , dar toate acestea sunt ca focul unui chibrit in fata uni vulcan . Amplitudinea unor furtisaguri sau prietenii cu ciorditori internationali sunt zero fata de actul tradarii tarii prin proiecte de autonomie dictate sau cumparate pe forintii Budapestei .
    Respect si sustinere Mariei Sale Iohanis pentru pozitia dreapta si hotarata precum si declaratia , ca atata cat el este presedinte Victor Orban si Cisolacoizii nu vor bajocorii granita si onoarea Romaniei .
    Am vazut ca PSDul in aceasta cauza este sustinut de prietenul Romanie , domnul Ladislau Tokecs . Ii felicit dar cred ca au sanse foarte mari sa se alature in viitorul parlament celor de la PNTcd , pentru ca pozitia urmasilor marelui negociator si combinator Hrebenciuc este demna de o izgonire cu pietre din parlamentul tarii precum si controlului averilor acestora, pentru ca vad ca Noua Conducere PSDista si Ciolacoida are la baza Forintul Maghiar .

  23. În românia toți parlametarii dorm și când se trezesc șunt au mame bogate și pensii speciale! Felicitări!

  24. În românia toți parlametarii dorm și când se trezesc au mame bogate și pensii speciale! Felicitări poporului român!

  25. Apocalipsa va fi pentru el si pentru nevasta-sa, fata securistului, precum si pentru toata hoarda Editat ce-i sta in spate !!!
    Nu mai e mult SI VA PLATI , CA ASA E CIND AI GHINION !!!

  26. „liderul providenţial de care România are nevoie”

    „Majestatea sa K. W. Sparanghel al I-lea si conte de Schweighofer „.

  27. @JOS PSD…JOS JOHANIS
    Vezi ca in constitutia SUA si chiar si a majoritatii statelor americane nu se specifica ca limba engleza e limba oficiala. E o chestie adoptata tacit. De asemenea in multe state documentele oficiale sunt redactate si in limba spaniola. Fact. In rest, „militienii” care sunt in fruntea statului roman se gudura pe langa cei de partea carora pare sa incline balanta mondiala de putere (globalistii pandemaci panicatori).

  28. Românii nu vad ca preturile cresc incet dar sigur si saracirea lor a inceput. Președintele nu stie decat sa ne ingenuncheze si sa ne strângă de gât. Ne-a invatat sa ne uram de moarte tineri-batrani, amendati(cei din tara) si neamendati(sparanghel).
    Ne sterge din memorie cuvintele munti, lacuri, muzee, castele de vazut si ne sapă pe creier cuvintele frica, pandemie , stați in casa.
    Pentru ce sa mai traiesti ? Sa fim cobaii lor?

  29. Romanilor le place umilinta si sclavia, le-a placut Basescu atunci si acum. Atunci vulgaritatea si violenta au fost cele care i-au facut pe romani sa-l considere barbat. Bunul simt si educatia lui Geoana au fost luate in deradere. Barbat este cel care smechereste o casa sau mai multe, omul cinstit este ridicol. Si acum unii care au vazut ce pot face oamenii lui Basescu tot pe PSD ii considera cei mai rai, asa ca vor primi ceea ce-si doresc saracie, umilinta si stiri ca Micula si altii au fost „inzestrati”, din eroare, dar nu se va gasi timp si pt recuperare…miliarde si miliarde ca si Flota se evapora pe credulitatea unora…va fi bine cand Romania nu va mai avea dupa ce bea apa…si Spitalele vor fi azile private pt batranii din alte tari, iar putini romani isi vor castiga traiul ca ingrijitori…Acesta era planul lui Boc incurajat de Basescu atunci cand a inchis spitale pt a le transforma…

  30. Stresat- Pentru ce sa mai traiesti ? Sa traim ca sa luptam pentru a-i vedea dupa gratii pe acesti tradatori. Da, pentru asta merita sa traim si sa luptam, chiar si cu ciomagul, coasa si furca.
    O natiune se desteapta cand incepe sa aiva constiinta. Poate asta facem noi aici si in jurul nostru. Cu cat mai multe voci, cu atat mai multe glasuri.

  31. @marius spune:
    3 mai 2020 la 12:53

    „Stresat- Pentru ce sa mai traiesti ? Sa traim ca sa luptam pentru a-i vedea dupa gratii pe acesti tradatori.”
    Ia ghici, cine va ajunge dupa gratii, Conducerea de Partid si Stat in frunte cu Liderul pe care ii numesti tradatori sau voi care-i criticati?!

  32. … m-am apucat sa musc mîna care mi-a dat voturi anul trecut …” … Eu unul nu imi fac griji din cauza picajului in freza a sondajelor PNL/Iohannis, viitorul lor e asigurat : bufetul garii din Lehliu îi angajeaza sigur, nenea ala din Cîmpeni ospatar (sau, cum ar spune gestionarul de bufet, domnu’ Klaus, „kellner”), Marcel de la Caransebes la acordeon iar Sica, care mai e si sef de sala, la mandolina si alte instrumente cu coarde sensibile !

  33. Ciprian Demeter, meritat, pana acum Plavanis si-a luat portia de critici s.a.m.d.! Acum cred ca este acuzat pe nedrept ! Atat poate el in materie de respect uzante si logoree diplomatica, dar le-a zis-o ungurilor, nene, de nici acum nu s-au dezmeticit. Ia prins la cotitura dupa „aranjamentul” bozgorilor cu imnul si steagul secuiesc, la care el nu se astepta, si le-a tras-o de le zboara fulgii si acum. Asa abrupt, primitiv, necioplit, bataut in cap rau si al Draku si rudimentar cum l-am tot „calificat” noi pana acum !? M-a simt razbunat de Presedintele Romaniei fata de insultele, jignirile si umilintele la care suntem supusi ca romani in Ardeal. Sunt atat de periculosi domnule C.Demeter, iar Plavanis stie bine acest lucru. Doamne imi aduc aminte de acele zile din martie 1990 si de Targu Mures, cand puteam „rupe pisica in doua” inca de atunci si sa las/lasam trenurile sa afluiasca si sa scape cine poate…?! Era insa prea mult sange pe strazi si s-a contramandat…?! Eu cred ca declaratia politica a Presedintelui Romaniei, asa primitiva, abrupta, etc. la 30 de ani distanta de atunci, are valoarea unui gest simbolic de a „rupe o data si o data pisica in doua, pe acest subiect” si de a spune ca, „… pe aici nu se trece…”! Ca la Marasesti ?! A nu se intelege ca de acum m-am dat cu Plavanis, nici pe departe…?!

  34. ATENTIE FRATILOR LA CEEA CE SCRIETI! ASTIA DE LA COMUNICARE STRATEGICA FAC SI DOSARE PENALE: LE-A LUAT PANDEMIA MINTILE.

  35. ale dreacului ,,agenturili,, ! sper sa le mai dea bani alora care au ,,descoperit,, SMENUL cu … ! felicitari SRI ! l-ati bagat pe prostalu in KKT ! prostii lui sunt cei mai prosti !GHINION !

  36. Deja a ajuns cuțițul la os și nu mai este mult până explodează mămăliga, și atunci să vedem cum o să vă mai furați propria națiune!

  37. Si ce le-a spus ungurilor??? NIMIC! El a acuzat strict PSD-ul de intelegeri cu Ungaria. Ungurilor nu a avut curaj sa le spuna ceva. Doar aia lui si deloc frumos. A meritat-o.

  38. Dl Demeter nu are de unde stii ca ILEGALUL COMINTERN De Gaulle si-a tradat nu numai electoratul manipulat, ci si TARA!!!
    Scolit de Lenin a urmat traseul tuturor nenorocitilor prevazuti sa devina ofiteri de stat major care sa influenteze toate operatiunile militare conform indicatiilor teroristilor leninisti astfel incat macelul bolsevic mondial sa nu fie decis rapid, pana nu se indeplineste planul la victime si distrugeri materiale. Li s-au asigurat ascensiunea militara si gloria
    in baza careia urmau sa fie legendati sefi de state inainte sau dupa al doilea macel bolsevic mondial!!!Antonescu, la noi, Sikorski si Beck la polonezi, Petain si De Gaulle la francezi, Horthy la unguri,Hindenburg si Ludendorff preluati de Lenin
    de la Engels. Au fost si flacai fara o cariera militara tipica precum NARODNICUL leninist Pilsudski sau omul lui Engels Churchill! Asa se reuseste globalizarea marxist/bolsevica, cu bombe si cu virusi bolsevici…

  39. Cred că Iohannis a avut două obiective când a ieșit cu arca lui Noe
    1. Niște voturi pentru PNL
    2. Să provoace SRI să îi dea o dovadă de supunere totală

  40. Charlie, cum poți vorbi de Antonescu un flăcău fără pregătire militară? Antonescu a fost singur om politic, patriot și militar de carieră care și-a pus mai presus poporul decât viața. Păcat că nu ai înțeles că de-a lungul istorie poporul român chiar a avut niște patrioți.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.