Spectacol eveniment în cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Maestrul Vladimir Jurowski, la pupitrul orchestrei Radiodifuziunii din Berlin, 20 de artiști lirici internaționali și proiecții semnate Lidia Carmen Vidu – într-una dintre cele mai misterioase piese de operă.

Pe data de 4 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la Sala Palatului, cea mai veche orchestră Radio a Germaniei, sub bagheta directorului artistic al Festivalului propune publicului o experiență artistică cu totul specială – „Die Frau Ohne Schatten” – „Femeia fără umbră”.

Opera compusă de Richard Strauss, pe un libret de Hugo von Hofmannstahl, a fost considerată de cei doi ca fiind ultima lor „operă romantică”, iar melomanii o asemuiesc, din perspectiva adâncului simbolism, cu „Flautul fermecat” al lui Mozart. „Die Frau Ohne Schatten” a fost începută înaintea Primului Război Mondial, iar premiera a avut loc cu 100 de ani în urmă. Maratonul impus de „Die Frau Ohne Schatten” muzicienilor – soliști, dirijor, orchestră este în sine un spectacol eveniment prin amploarea lui, numărul mare de artiști implicați, complexitate. În cadrul Festivalului se vor adăuga proiecțiile video semnate de regizoarea și artistul vizual Lidia Carmen Vidu, care deschid noi posibilități de receptare și raportare la partitură.
Realizarea proiecțiilor a presupus o documentare minuțioasă, parcurgerea lucrărilor din care a fost inspirat libretul, respectiv basmul „Inimă de Piatră”, a lui Wilhelm Hauff și „Convorbirile unor emigranți germani”, a lui Goethe, studierea unor referințe din publicații de specialitate și urmărirea unor montări internaționale.

„Da, libretul e plin de simboluri, dar mi-a făcut bine să citesc schimbul de scrisori dintre libretistul Hugo von Hofmannsthal și compozitorul Richard Strauss. Am intrat parcă în familia lor, în intimitatea lor și așa mi-a adus multă relaxare. Dialogul lor are farmec și de multe ori m-a ajutat să demitizez opera. Cred că acesta este pasul cel mai complicat pentru un regizor sau pentru un interpret: trecerea de la privirea admirativă din exterior, la cea participativă din interior.

Dincolo de simboluri, în libret am regăsit teme foarte actuale: feminismul, familia, protestul, sexualitatea. Am recitit „Die Frau Ohne Schatten” la modul foarte personal și cred că acesta este exercițiul cel mai sănătos pe care l-am putut face”, spune regizorul multimedia Lidia Carmen Vidu, despre modul în care s-a apropiat de lucrare.

Una din caracteristicile copleșitoare ale lucrării este și dimensiunea sa: opera este scrisă pentru 164 de instrumente, include cor și 20 de personaje, soliști, cu roluri dificile și intense. Provocarea orchestrei constă și în obținerea unor sonorități închegate, în pofida dificultății de a acomoda instrumente mai rare cum sunt armonica de sticlă, orga, mașina de vânt și de tunete și a partiturii, concepută astfel încât să descrie cele două lumi ale poveștii: cea a spiritelor și cea a oamenilor.

Libretul se centrează pe povestea unei împărătese provenite din lumea spiritelor, căsătorită cu un rege uman. Împărăteasa trebuie să își găsească o umbră, altfel va fi nevoită să părăsească tărâmul oamenilor iar soțul ei se va transforma în stană de
piatră. Deși găsește o femeie sărmană gata de acest sacrificiu, Împărăteasa decide în ultima clipă să nu mai apeleze la această soluție, acceptând consecințele ce decurg din această hotărâre. Finalul poveștii este unul plin de semnificații și încărcat de simboluri, ca de altfel întreaga lucrare.

„Publicul va fi încântat de evenimentul din 4 septembrie de la Sala Palatului. Cred că va fi o experiență de neratat. Vorbim de un basm, de o explozie de vizualuri de mari dimensiuni, de voci fabuloase și de viziunea unui dirijor de prim rang. Vom încerca să plimbăm publicul prin lumi fabuloase, reale și fantastice, printre suflete și umbre. Cred că astfel de evenimente definesc viitorul: experiențe sonore și vizuale ample, intense, profunde. Vrem să facem spectacol și sperăm că publicul îl va trăi intens”, afirmă Lidia Carmen Vidu.

Ediția 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu” include un total de 14 opere în concert, trei dintre acestea fiind însoțite de un tratament multimedia.
Distribuția spectacolului ”Die frau Ohne Schatten”, de Richard Strauss, din 4 septembrie de la Sala Palatului (de la ora 20.00):

Vladimir Jurowski – Dirijor
Corul Radiodifuziunii din Berlin
Benjamin Goodson – Dirijorul corului
Corul de copii al Radiodifuziunii Române
Răzvan Rădos – Dirijorul corului
Carmen Lidia Vidu – Regizor multimedia
Torsten Kerl, Împăratul (Tenor)
Anne Schwanewilms, Împărăteasa (Soprană)
Ildikó Komlósi, Doica (Mezzosoprană)
Nikolay Didenko, Mesagerul din Keikobad (Bariton)
Andrey Nemzer, Atjom Vesnetsov, Christoph Oldenburg, Gardianul din Threshold
Michael Pflumm, Apariția unui tânăr (Tenor)
Nadezhda Gulitskaya, Vocea unui șoim (Soprană)
Karolina Gumos, O voce din cer (Alto)
Thomas Mayer Barak, Vopsitorul (Bas-Bariton)
Ricarda Merbeth, Soția vopsitorului (Soprană)
Christoph Späth, Cocoșatul, fratele lui Barak (Tenor)
Tom-Erik Lie, Omul cu un singur ochi, fratele lui Barak (Bariton)
Jens Larsen, Omul cu un singur braț, fratele lui Barak (Bas)
Nadezhda Gulitskaya, Sophie Klußmann, Verena Usemann, Jennifer Gleinig, Alice
Lackner, Vizma Zvaigzne, Servitori, voci de copii

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. „Ordonanţa 114, care prevede măsuri fiscale, în special pentru bănci şi companiile din energie şi comunicaţii a fost criticată în repetate rânduri de asociaţiile patronale, pe motiv că suplimentează sumele pe care companiile trebuie să le plătească autorităţilor de reglementare”.

    https://www.cotidianul.ro/legile-pentru-care-si-au-intrerupt-vacanta-parlamentarii/

    Iata pentru ce a fost bagat Dragnea la inchisoare !
    Ca a indraznit sa mareasca salariile si pensiile si  sa taxeze cat de cat corect,  bancile multinationalele si corporatiile !
    Ceea ce binenteles le-a afectat profitul !
     Iar acum lacheii, cozile de topor, alogenii, urla ca „nu sant bani”! Pai cum sa fie daca ei mor de grija profitului bacilor si  multinationalelor, ca nu cumva sa scada, sa nu-i afecteze cumva, iar noi sa ne ridicam putin, sa oprim exodul poporului intr-o „tara ca afara”, sa nu mai fim o colonie bananiera…pentru a nu mai fi sclavi si acolo si aici la bancile, multinationalele si corporatiile occidentale care au acaparat economia, resursele, finantele, si ne jefuiesc pas cu pas nemteste…ca un lucru bine facut !

    Asta inseamna statul lor de „drept”(acaparat de alogeni ca lupii la oi) asta inseamna „justitea” lor independenta patronata de ambasadele occidentului iudeomason „civilizat”:

    RACOARE PENTRU DRAGNEA, SI PENTRU CEI CARE VOR INDRAZNI SA MAI RIDICE CAPUL, SI SOARE PENTRU ALOGENI SI COZILE LOR DE TOPOR, PENTRU BANCILE, MULTINATIONALELE SI CORPORATIILE OCCIDENTALE…PENTRU CA EI, STRAINII, ALOGENII, MINORITARII SA FIE APARATI, PROTEJATI DE NOI, POPORUL ASUPRIT SI UMILIT ATITA AMAR DE ANI ! CA-N COLONII !

    RIDICA-TE GHEORGHE ! RIDICA-TE IOANE !

  2. Și pe ce scenă din București se poate monta așa un spectacol? Fiincă încâ din 1971 din declarațiile inegalabilului dirijor Sergiu Celibidache am aflat că scena Ateneului este prea mică pentru o orchestă completă și pentru distanțele necesare între catagoriile de instrumente. Doamna Angela Gheorghiu face demersuri de peste 15 ani pentru construirea unei noi săli de concerte conformă cu cerințele actuale, și degeaba. Nici un Guvern, nici un Primar general de București nu a avut și nu are în plan o actiune de finanțare combinată cu una de strângere de fonduri pe plan internațional pentru un asemenea proiect. Ungurii și polonezii și-au refacut teatrele naționale distruse de bombardamentele germane cu tinte obsesivev pe monumentalele teatre naționale pentru culții și civilazatorii aviatori germani. Pentru refacerea teatrului național din Budapesta Yoko Ono nevasta lui John Lennon a donat 1 milion de dolari. Noi românii nu suferi de păstrarea trecutului. Am creazut ca după 1990 se va reconstrui Teatrul Național. Nici vorbă, mai mult ras și ce a mai râmas din identitatea culturală românească. În locul Teatrului un monstru de sticlă cu cosolarea că intrarea în clădire refece ceva din fațada fostului teatru. Aici a fost…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.